Prioritățile de implementare a proiectelor curente în domeniul energetic, finanțate de Banca Mondială, au fost discutate în cadrul unei ședințe de lucru și vizite în teren, cu participarea reprezentanților Băncii Mondiale, Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) și Termoelectrica S.A..
Discuțiile s-au desfășurat în contextul...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: “Suntem în contact permanent cu frații noștri de peste Prut. Bineînțeles că prioritatea zero este sistemul energetic național, dar avem încredere că putem pune umărul la efortul Chișinăului de a trece iarna cu bine, așa cum România a mai făcut-o.”
Ministerul Energiei din România a luat...
În Transnistria ar putea avea loc un blackout de 10 ore după trecerea Centralei Moldovenești de la Cuciurgan la cărbune. Ministrul Dezvoltării Economice al regiunii nerecunoscute Transnistria, Serghei Obolonik, a explicat că cele două blocuri pe cărbune ale Centralei Moldovenești de la Cuciurgan sunt puternic uzate. Din acest...
Viitorul Guvern Român ar urma să aibă doar 16 ministere, urmând să dispară Ministerul Energiei și Ministerul Familiei, potrivit presei de specialitate din România.
Ministerul Energiei ar urma să fie comasat cu Ministerul Economiei, o situație care a mai existat în trecut, când Energia era un Departament în Ministerul Economiei....
Consiliul Societății pe Acțiuni „ENERGOCOM” a decis încetarea contractului de muncă al domnului Victor Bînzari, director general interimar al S.A. „ENERGOCOM”, ultima zi de activitate a domnului Bînzari fiind data de 12 decembrie 2024.
În continuare, Consiliul societății l-a nominalizat pe domnul Eugeniu Buzatu, în prezent consilier în cadrul societății,...
În Republica Moldova va fi instituită stare de urgență, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie. Decizia a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale. Documentul urmează a fi transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare.
Această măsură este necesară în...
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari.
Aceasta inițiativă răspunde nevoii critice de a reduce consumul energetic excesiv, în contextul în care peste 50% din energia consumată în țară este destinată întreținerii clădirilor. De remarcat este faptul că, pentru întreținerea...
В последние дни наблюдается повышенный спрос на электроэнергию, который покрывается за счет закупок на румынской бирже OPCOM, где цены выше по сравнению с прошлым месяцем. В этом контексте призываем потребителей рационально использовать энергетические ресурсы.
В период с 1 по 10 декабря 2023 года общая закупленная энергия из импорта (в основном...
În ultimele zile se atestă o cerere sporită de energie electrică, necesarul fiind suplinit de pe bursa română OPCOM, unde prețurile sunt mai mari în comparație cu luna trecută.
Dacă în perioada 1-10 decembrie 2023 cantitatea totală achiziționată din import (în principal din România) și de la Centrala de la...
Оператор газовых сетей Украины (GTSOU) не предложил пропускной способности на январь на пограничном пункте Суджа с Россией, согласно данным, опубликованным на платформе бронирования RBP 10 декабря.
Источник, близкий к GTSOU, сообщил ICIS, что ни твердая, ни прерываемая пропускная способность не будут доступны на этом пункте интерконнектора в следующем месяце.
Пятилетний контракт...