Ion Ștefăniță – fost director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor și bine-cunoscut promotor al patrimoniului industrial din Moldova – a publicat recent, pe pagina sa de Facebook, un lot de 25 de fotografii de arhivă ce surprind etapele șantierului de construcție a primei Centrale Electro-Termice a Chișinăului (CET-1). Imaginile, datate 1950-1952, dezvăluie momentele în care se toarnă fundațiile, se montează primele cazane și se ridică coșurile de fum, oferind o perspectivă rară asupra începuturilor termoficării centralizate a capitalei.
În vara lui 1950, pe un teren de la marginea de est a Chișinăului începea forfota care urma să lase o amprentă energetică și urbanistică pentru decenii: ridicarea primei centrale electro-termice (CET-1). Decizia politică fusese luată încă din iunie 1946, iar după trei ani de proiectare și import de echipamente, lucrările de montaj au fost accelerate astfel încât, la numai 18 luni, prima turbină de 4 MW a livrat curent în rețeaua orașului (2 septembrie 1951). Peste 25 de fotografii de arhivă, surprinse între 1950 și 1952, documentează momentul zero al termoficării centralizate din capitală – de la groapa fundației până la inaugurarea blocului turbinelor – și ilustrează ambiția postbelică de industrializare a RSS Moldovenești.
Chișinăul se reconstruia după distrugerile războiului și suferea de penurii cronice de energie; în 1948 orașul primea doar 5-6 MW din grupuri diesel improvizate și din „energopoezdul” american staționat la Uzina de piele. Planul republican de electrificare prevedea un nod termoelectric de tip CET, care să asigure simultan electricitate și abur tehnologic pentru industrie, în acord cu arhitectura socialist-realistă de reconstruire a orașului.
Primele planuri și startul șantierului
– Iunie 1946: Sovietul de Miniștri al RSS Moldovenești aprobă construirea unei CET la Chișinău.
– 1949: Sosesc primele loturi de oțel, ciment și cărămidă; se forează 120 de piloți pentru fundația clădirii cazanelor.
– 1950: Se așază „prima cărămidă”
De la prima turbină la extinderi rapide (1951-1960)
2 septembrie 1951: prima turbină de 4 MW pornește; la finalul etapei I sunt montate 3 cazane TC-35 și 2 turbine, total 8 MW. 1955: linia de 35 kV Chișinău–Dubăsari (41,8 km) conectează CET-1 cu șantierul noii hidrocentrale, creând primul „inel energetic” al republicii. 1957-1961: încă două etape sporesc puterea la 26 MW și introduc cazane de înaltă presiune БКЗ-120-100ГМ. 1967-1969: cazanele trec de la cărbune la gaz natural și păcură; randamentul electric crește, iar orașul primește apă caldă centralizată prin primele magistrale de 1000 mm.
Impact urban și social
În 1952 CET-1 acoperea circa 70 % din cererea electrică a Chișinăului și alimenta 18 întreprinderi cu abur tehnologic, reducând emisiile individuale ale cazanelor industriale cu 35 %. Construirea rețelelor de conducte termice a permis, în anii ’60, conectarea primelor blocuri locative și lansarea sistemului municipal de termoficare, administrat ulterior de Termocom și, din 2015, de Societatea „Termoelectrica”. Cartierul „Râșcani de Jos” s-a dezvoltat practic în jurul magistralei de abur, iar estetica industrială – coșurile hiperboloide și clădirea de comandă în stil stalinist târziu – a devenit reper urban, reflectat și în planurile urbanistice din 1953-1955.
Moștenirea CET-1 în 2025
După modernizări succesive, CET-1 dispune astăzi de 66 MW electrici și 254 Gcal/h termici, servind baza de sarcină a sistemului de încălzire din centrul și estul orașului. În paralel, extinderea CET-2 (258 MW) și proiectele de eficiență energetică finanțate de BERD și Banca Mondială vizează înlocuirea echipamentelor din anii ’50-’60, dar păstrează în exploatare corpurile originale ale șantierului din 1950, clasate azi ca patrimoniu tehnic.
