Club de presă cu Ministrul Energiei și directorul CNED: s-a discutat Programul de finanțare pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a subliniat că reducerea facturilor energetice poate fi realizată doar prin raționalizarea consumului energetic și a menționat deschiderea Uniunii Europene pentru investiții în proiecte de eficiență energetică în Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui club de presă pe subiectul Programului de Finanțare al Fondului pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Republica Moldova, organizat astăzi de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), cu sprijinul proiectului „Eficiență energetică și energii regenerabile în Republica Moldova” (E4M), finanțat de BMZ și implementat de GIZ Moldova.

Consumul energetic în clădiri

Victor Parlicov a evidențiat că peste 50% din energia consumată în Republica Moldova este destinată întreținerii clădirilor, iar consumul de energie pe metru pătrat în Moldova este de două ori mai mare decât în țările Uniunii Europene.

Programul de finanțare al fondului pentru eficiență energetică

„Scopul Programului de Finanțare al Fondului pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial este să îmbunătățim performanța energetică a clădirilor rezidențiale, reducând impactul tarifelor la energie și oferind cetățenilor posibilitatea de a-și regla temperatura din locuințe pentru un confort sporit și reducerea risipei de resurse energetice”, a declarat Parlicov.

Angajamente și investiții

Republica Moldova se angajează să susțină un sector energetic competitiv și durabil, integrat în piețele energetice europene, pentru a asigura accesibilitatea prețurilor și consolidarea securității energetice. Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM), lansat în aprilie, prevede un buget de peste 1,4 miliarde de lei și renovarea unei suprafețe de minim 507 mii de metri pătrați de locuințe în următorii trei ani.

Sprijin pentru familii vulnerabile

Directorul CNED, Ion Muntean, a anunțat că pentru păturile social vulnerabile vor fi găsite soluții financiare suplimentare pentru acoperirea lucrărilor. Aproape jumătate din bugetul FEERM va proveni din mecanismul de obligație de eficiență energetică, care va permite acumularea anuală a 12 milioane de euro pentru atragerea finanțărilor externe.

Finanțarea și implementarea proiectelor

FEERM include granturi de 70% din investiția eligibilă pentru Asociațiile de Proprietari din Condominiu și până la 50% pentru gospodăriile casnice individuale. Familiile vulnerabile vor beneficia de alocații de până la 90% din contribuția locatarilor pentru lucrări de schimbare a geamurilor, ușilor, izolarea termică a pereților și acoperișurilor, și instalarea sau reabilitarea sistemelor de ventilare.

Selectarea blocurilor pentru renovare

Pentru renovările din acest an, au fost selectate 25 de blocuri din Chișinău, Bălți, Strășeni și Ceadîr-Lunga, care au beneficiat de audit energetic și urmează a fi izolate termic. CNED a finalizat evaluarea dosarelor pentru identificarea asociațiilor de locatari care vor beneficia de asistență tehnică gratuită pentru elaborarea auditurilor energetice. Comitetul de finanțare și risc al CNED a aprobat 38 de cereri pentru reabilitarea a 48 de blocuri multietajate în mai multe localități.

Impactul auditului energetic

Auditul energetic identifică măsurile de reabilitare necesare, estimează investițiile și calculează economiile de energie post-implementare, servind ca bază pentru solicitarea finanțării din FEERM pentru anul următor.

Consum energetic în sectorul rezidențial

Sectorul rezidențial din Republica Moldova consumă aproximativ jumătate din energia termică a țării. Conform unui studiu realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, 64% din gospodării se încălzesc cu lemne de foc, 18,3% sunt conectate la sisteme centralizate, iar 16,5% folosesc sisteme autonome.

Republica Moldova are 1,3 milioane de locuințe, dintre care 70% au fost construite între 1951 și 1990, iar 70,6% sunt case individuale.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...

ULTIMA ORĂ | Victor Bînzari pleacă de la Energocom

Victor Bînzari anunță că își încheie activitatea la Energocom Furnizare, după o perioadă în...

Analiza Renergy: proiectele ANRE pentru 2026 indică o tendință descendentă a tarifelor la energie electrică

ANRE a publicat pentru consultări publice proiectele de calcul pentru toate componentele principale ale...

Energocom a cumpărat mai puțină energie în februarie și la un preț mai mic decât în ianuarie

Cele mai recente date publicate de Energocom arată că, în februarie 2026, compania a...

SIMILARE

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...

ULTIMA ORĂ | Victor Bînzari pleacă de la Energocom

Victor Bînzari anunță că își încheie activitatea la Energocom Furnizare, după o perioadă în...

Analiza Renergy: proiectele ANRE pentru 2026 indică o tendință descendentă a tarifelor la energie electrică

ANRE a publicat pentru consultări publice proiectele de calcul pentru toate componentele principale ale...

Moldova discută cu investitori greci proiecte în energie, rețele și stocare

Moldova și Grecia au deschis o discuție aplicată despre investiții și proiecte energetice, cu...

Mâine la Bucureşti începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

De mâine, începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, cel mai important eveniment dedicat comunităților...

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru capacități de echilibrare

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru achiziția capacităților de echilibrare, însă nu a făcut...

Premier Energy Distribution raportează valori ridicate ale consumului în primele luni din 2026

Consumul de energie electrică a crescut foarte tare la începutul anului 2026 în rețelele...