CNED prezintă noi produse de finanțare pentru eficiența energetică în sectorul rezidențial: Atelier de lucru cu participarea Guvernului și a experților internaționali

Produsele de finanțare dezvoltate de CNED pentru Programul Fondul de Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova au fost prezentate în cadrul unui atelier de lucru dedicat finanțării eficienței energetice în sectorul rezidențial din Republica Moldova. 

RENERGY

Evenimentul, organizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) în parteneriat cu proiectul „Eficiență energetică și energii regenerabile în Republica Moldova”(E4M) finanțat de BMZ și implementat de către GIZ Moldova, a reunit reprezentanți ai Guvernului, sectorului bancar, experți în energie durabilă și participanți din diverse domenii pentru a discuta despre oportunitățile și provocările în acest sector.

RENERGY

Carolina Novac, secretar de stat al Ministerului Energiei, a subliniat importanța proiectelor de eficiență energetică, care contribuie la sporirea confortului în locuințe și îmbunătățirea nivelului de trai a cetățenilor. În acest context, există necesitatea dezvoltării unor soluții financiare accesibile pentru sectorul rezidențial.

„În Republica Moldova peste 50% din energia consumată este destinată întreținerii clădirilor. Iar pentru a întreține un metru pătrat de clădire, în medie, în Moldova se consumă de două ori mai multă energie decât în țările Uniunii Europene. Eficiența energetică reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a țării noastre. Este crucial să dezvoltăm soluții financiare care să faciliteze accesul locuitorilor la tehnologii eficiente și prietenoase cu mediul. Prin parteneriate strategice și inovație în produsele de finanțare, putem stimula adoptarea acestor soluții și contribui la reducerea amprentei noastre de carbon”, a spus Carolina Novac.

RENERGY

Ion Muntean, directorul CNED, a prezentat soluțiile financiare dezvoltate prin intermediul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), lansat în aprilie curent. FEERM prevede un buget de peste 1,4 mlrd de lei și presupune renovarea unei suprafețe încălzite de minim 507 mii de metri pătrați de locuințe, în următorii trei ani, din care 75% sunt clădiri rezidențiale și 25% sunt case individuale. Instrumentele de finanțare ale FEERM includ granturi de 70% din investiția eligibilă, cu o contribuție proprie de doar 30% din partea Asociațiilor de Proprietari din Condominiu, precum și granturi de până la 50% din investiția eligibilă pentru gospodăriile casnice individuale. Suplimentar, proprietarii de apartamente și case individuale care fac parte dintr-o categorie de vulnerabilitate energetică, vor beneficia de o alocație în proporție de până la 90% din valoarea contribuției, plătite din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.

RENERGY

„Pentru a sprijini tranziția către un sector rezidențial mai eficient din punct de vedere energetic, am creat o gamă de produse financiare adaptate nevoilor consumatorilor și caracteristicilor specifice ale pieței noastre. Aceste soluții sunt concepute pentru a face investițiile în domeniul eficienței energetice mai accesibile și mai atrăgătoare pentru toți cetățenii. Obiectivul este de a obține economii de energie de peste 40%”, a adăugat Ion Muntean. 

Dorel Noroc, președintele Asociației Băncilor din Moldova, a evidențiat necesitatea colaborării între sectorul public și privat pentru a crea produse financiare adaptate nevoilor consumatorilor rezidențiali, în special Asociațiilor de Proprietari în Condominium. 

RENERGY

„Colaborarea între sectorul public și privat este esențială pentru dezvoltarea unui cadru financiar eficient care să sprijine astfel de proiectele, inclusiv de eficiență energetică. În acest context, ar fi binevenit să discutăm și anumite mecanisme de garantare prin programe susținute de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului”, a adăugat președintele Asociației Băncilor din Moldova.

Discuție de panel au reunit reprezentanți ai sectorului bancar și experți din diverse domenii pentru a discuta provocările și soluțiile de finanțare a eficienței energetice în sectorul rezidențial. Sesiunea interactivă a permis participanților să împărtășească experiențe și să propună soluții pentru a depăși barierele actuale. 

Atelierul a avut ca obiectiv principal identificarea și promovarea soluțiilor financiare pentru a spori eficiența energetică în locuințele din Republica Moldova. 

RENERGY

Discuțiile și prezentările au evidențiat importanța colaborării între sectorul public și privat, necesitatea integrării aspectelor de mediu în proiectele de eficiență energetică și importanța dezvoltării unor produse financiare accesibile pentru consumatori.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Energocom a cumpărat mai puțină energie în februarie și la un preț mai mic decât în ianuarie

Cele mai recente date publicate de Energocom arată că, în februarie 2026, compania a...

Peste 22 MW ies din schema pentru producători eligibili mici după abateri constatate de ANRE

ANRE a anulat statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari de proiecte regenerabile...

SIMILARE

Moldova discută cu investitori greci proiecte în energie, rețele și stocare

Moldova și Grecia au deschis o discuție aplicată despre investiții și proiecte energetice, cu...

Mâine la Bucureşti începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

De mâine, începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, cel mai important eveniment dedicat comunităților...

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru capacități de echilibrare

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru achiziția capacităților de echilibrare, însă nu a făcut...

Premier Energy Distribution raportează valori ridicate ale consumului în primele luni din 2026

Consumul de energie electrică a crescut foarte tare la începutul anului 2026 în rețelele...

Fostul șef de la Moldelectrica, Sergiu Aparatu, preia conducerea unei noi asociații pentru protecția consumatorilor de energie

Sergiu Aparatu, fost director Moldelectrica, a preluat funcția de președinte al Asociației Obștești „Abilitarea...

ANRE a aprobat tarifele 2026 pentru energia din surse regenerabile

Pe 19 februarie am scris că ANRE pregătește actualizarea pentru 2026 a tarifelor și...

Fico cere stoparea livrărilor de urgență către Ucraina. Kievul spune că sistemul nu este afectat, iar importurile comerciale continuă

Premierul slovac Robert Fico a anunțat că Slovacia nu va mai acorda Ucrainei ajutor...