În piața de energie s-a vorbit mult despre stocare în ultimii doi ani. Sute de MW apar în planuri, în avize de racordare, în prezentări și în conversații cu finanțatori. În România, discuția a trecut deja de faza „concept” și a ajuns la proiecte mari, cu termene, EPC-uri și modele de business tot mai clare. În Moldova, 2025 a fost anul în care stocarea a intrat serios în vocabularul pieței: apare în discuțiile despre stabilitatea sistemului, despre integrarea regenerabilelor și despre nevoia de flexibilitate. Iar pentru 2026 se vorbește tot mai des, estimativ, de cel puțin 300 MW care urmează să fie puși în funcțiune. Când începi să aduni astfel de cifre, stocarea nu mai e „un accesoriu”, devine infrastructură.


Partea interesantă e că, pe măsură ce se accelerează livrările, rămâne în umbră exact segmentul care începe în ziua în care proiectul intră în exploatare: cine operează bateria, cine face mentenanța, cine calibrează și echilibrează sistemul, cine ajustează parametrii în funcție de profilul real de utilizare, cine răspunde când apar alarme în BMS, cine știe să lucreze cu producătorul când apare un update de firmware sau o problemă de integrare între EMS, invertor și restul instalației.
Piața s-a antrenat bine la capitolul achiziție și instalare. Mai puțin s-a construit, organizat și certificat pentru „viața de după comisionare”, adică pentru operare, mentenanță și service post-vânzare – exact zona care, în practică, decide randamentul, disponibilitatea și cât de repede se transformă un proiect din promisiune în activ funcțional.

În acest gol intră acum Kirsan Energy, companie moldo-elvețiană care crește accelerat cu proiecte atât în România, cât și în Republica Moldova. Zilele acestea, o echipă tehnică Kirsan Energy, împreună cu partenerul strategic Sonitech, se află într-o vizită de lucru de două săptămâni în China, la principalii parteneri și fabrici cu care colaborează, inclusiv Poweroad.
Deplasarea echipei Kirsan Energy în China nu este una de imagine și nu se sprijină pe formule generice despre „consolidarea relațiilor”, ci are un obiectiv tehnic, verificabil: obținerea certificărilor de service post-vânzare și mentenanță pe termen lung pentru soluțiile de stocare pe care compania le instalează în Republica Moldova și România. În paralel, vizita include testări și validări practice alături de producători: instruiri, verificări de proceduri, simulări de scenarii de operare și intervenție, analiză de studii de caz și teste tehnice care confirmă că echipa poate diagnostica, regla și susține sistemele și după punerea lor în funcțiune.
Certificarea, dincolo de diplomă
Stocarea la scară mare nu seamănă cu un echipament pe care îl pui în funcțiune și îl uiți. Un BESS modern este un sistem cu baterii, invertore, transformare, răcire, protecții, EMS și un BMS care dictează limitele reale de funcționare. În exploatare apar inevitabil situații de echilibrare a modulelor, degradare neuniformă, evenimente de temperatură, ajustări de setări în funcție de profilul de utilizare și cerințe de rețea. Iar când piața locală se umple cu proiecte, întrebarea devine simplă: cine are voie și competență să intervină, cu acces la proceduri, instrumente și suport direct de producător?
În acest context, Kirsan Energy își asumă o poziționare rară în regiune: nu doar integrator și instalator, ci furnizor de service post-instalare, cu certificări de producător. Compania spune că pornește din start cu un portofoliu de operare și mentenanță care depășește 200 MW în România, tocmai într-o piață în care multă lume s-a concentrat pe livrare și mai puțin pe viața proiectului după comisionare.
Cine este Poweroad
Poweroad Renewable Energy (cu operațiuni legate de Xiamen) se prezintă ca un producător axat pe sisteme de stocare cu baterii litiu-ion, cu activitate începută în 2001 și cu accent pe R&D, inclusiv pe zona de BMS și integrare de sistem. Pe pagina sa în limba română, compania menționează și o capacitate anuală de producție „10 GWh” (în construcții), indicator relevant pentru scara industrială la care lucrează.

Când Kirsan spune că Poweroad „are deja capacitate instalată în România”, afirmația se leagă de proiecte și implementări punctuale pe care Poweroad le publică drept studii de caz locale, inclusiv aplicații pentru încărcare de vehicule electrice și proiecte de tip ESS în România. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un partener care „intră” pe piață, ci despre unul care a testat deja terenul și are referințe publice.
Kirsan Energy și partea mai puțin „glam”: service post-vânzare
Kirsan Energy operează sub umbrela unui grup cu amprentă moldo-elvețiană, care apare în presă și în zona de business prin entități înregistrate în Elveția și proiecte în regiune. Din interviurile recente, compania își descrie intrarea și extinderea în Republica Moldova din postura unui integrator cu istoric operațional în mai multe piețe europene, inclusiv România.
Vizita din China vine ca o mutare logică: dacă în următorii ani se pun în operare sute de MW de stocare, diferența dintre un proiect „livrat” și un proiect „funcțional, bancabil și stabil” se face în O&M. Certificarea de producător, în practică, înseamnă acces la proceduri oficiale, piese, instrumente de diagnoză, drept de intervenție fără pierderea garanțiilor și, la fel de important, un canal direct cu echipele de inginerie ale producătorului atunci când apar situații atipice.
Și Sonitech?
Sonitech este prezentat ca partener strategic în această deplasare. În România, Sonitech se descrie ca specializat în distribuția de componente electrice și fotovoltaice, cu servicii de montaj și consultanță în energie regenerabilă. Faptul că echipa tehnică pleacă „în tandem” cu un astfel de partener sugerează o abordare integrată: lanțul de la echipament, la instalare, la exploatare și service.
Și da – atenție: după ce se taie panglica, bateriile nu „merg singure” — ele se operează, se monitorizează, se calibrează și se întrețin, altfel performanța și disponibilitatea scad exact când proiectul începe să producă bani. Pentru investitori și dezvoltatori, e impoortant ca odată cu echipamentul să cumpere și partea invizibilă: service post-vânzare certificat, mentenanță pe termen lung și SLA-uri clare, asumate. Altfel, riscul nu e doar tehnic, ci financiar: garanții discutabile, timpi mari de intervenție și un activ care poate funcționa sub parametri într-o piață în care fiecare procent de disponibilitate contează.


