Moldova și România semnează Memorandumul de înțelegere pentru dezvoltarea GreenTech și consolidarea securității energetice

Miniștrii Energiei din Republica Moldova și România au semnat astăzi un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de parteneriate și promovarea inovării în domeniul energiei. Memorandumul presupune că părțile vor depune eforturi în vederea asigurării unui mediu competitiv și inovator în sectorul energiei și a tehnologiilor curate, atât în Republica Moldova, cât și în România.

„Prin acest memorandum mai adăugăm încă o linie de colaborare cu România, de data aceasta pe dimensiune de inovare. După ce am adoptat legea cu privire la dezvoltarea soluțiilor inovatoare în domeniul energiei, cunoscută ca Sandbox, acest memorandum ar ajuta să creăm oportunități pentru finanțarea soluțiilor inovative, tehnice și economice, dar și noi modele de business în domeniul inovațiilor din sectorul energetic. Suntem recunoscători României pentru suportul continuu în vederea consolidării securității energetice, adaptării bursei de energie după model european, și bineînțeles, pentru toate transformările care ne apropie de piața europeană. Aceste schimbări, care deja sporesc semnificativ confortul consumatorilor, nu ar fi posibile fără suportul fără precedent al prietenilor de peste Prut”, a declarat ministrul Victor Parlicov.

RENERGY

Victor Parlicov a exprimat recunoștință omologului său pentru sprijinul constant din partea României și a subliniat angajamentul Republicii Moldova de a continua conectarea sistemului său energetic cu cel românesc și integrarea în piața energetică europeană, obiectiv fixat până la finele anului 2029.

„Aș remarca că toate proiectele pe domeniul energetic dintre România și Republica Moldova sunt vitale, este vorba și despre construcția liniilor de interconexiune energetică, și despre consolidarea capacității de tranzit a gazelor prin gazoductul Iași-Ungheni, iar acum dorim să colaborăm pe domeniul inovațiilor ca să putem cupla și posibilitatea de inovare. Republica Moldova poate fi considerată un adevărat exemplu, din perspectiva inovării și digitalizării. O mai bună rețetă de succes nu există, decât îmbinarea oportunităților sectorului energetic cu partea de inovare și start-upuri. Acest memorandum nu este doar o înțelegere, documentul semnat astăzi creează bazele unei finanțări de start-upuri, inclusiv peste Prut”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România. 

RENERGY

Documentul semnat astăzi prevede că Republica Moldova și România vor colabora pentru identificarea nevoilor industriei la nivel național și regional pentru tehnologiile verzi, dezvoltarea de programe și proiecte pilot, care să susțină inovarea în domeniul tehnologiilor verzi, identificarea de opțiuni pentru a susține investițiile în soluții semnificative, care să propulseze industria tehnologiilor curate și să influențeze sectorul energetic la nivel regional, dar și conturarea de strategii bazate pe bune practici din România și Uniunea Europeană, care  au avut ca rezultat finanțarea de investiții în domeniul energiei verzi.

În contextul semnării Memorandumului, părțile au convenit să depună eforturi comune pentru dezvoltarea de proiecte și inițiative care să susțină inovarea în mod special pentru soluții digitale și inteligente pentru Cleantech, energie regenerabilă avansată, energie nucleară, ecosistem cuprinzător pentru hidrogen verde, inclusiv producție de echipamente specifice producerii hidrogenului, investiții în infrastructuri de transport de hidrogen, dar și a stațiilor de alimentare, precum și proiecte pentru stocare a energiei, producerii de biomasă și implementarea sistemelor de încălzire-răcire verzi și eficiente energetice. 

Q Group Banner
spot_imgspot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Energocom a cumpărat mai puțină energie în februarie și la un preț mai mic decât în ianuarie

Cele mai recente date publicate de Energocom arată că, în februarie 2026, compania a...

Peste 22 MW ies din schema pentru producători eligibili mici după abateri constatate de ANRE

ANRE a anulat statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari de proiecte regenerabile...

SIMILARE

Moldova discută cu investitori greci proiecte în energie, rețele și stocare

Moldova și Grecia au deschis o discuție aplicată despre investiții și proiecte energetice, cu...

Mâine la Bucureşti începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

De mâine, începe GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, cel mai important eveniment dedicat comunităților...

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru capacități de echilibrare

Moldelectrica a stabilit câștigătorii licitației pentru achiziția capacităților de echilibrare, însă nu a făcut...

Premier Energy Distribution raportează valori ridicate ale consumului în primele luni din 2026

Consumul de energie electrică a crescut foarte tare la începutul anului 2026 în rețelele...

Fostul șef de la Moldelectrica, Sergiu Aparatu, preia conducerea unei noi asociații pentru protecția consumatorilor de energie

Sergiu Aparatu, fost director Moldelectrica, a preluat funcția de președinte al Asociației Obștești „Abilitarea...

ANRE a aprobat tarifele 2026 pentru energia din surse regenerabile

Pe 19 februarie am scris că ANRE pregătește actualizarea pentru 2026 a tarifelor și...

Fico cere stoparea livrărilor de urgență către Ucraina. Kievul spune că sistemul nu este afectat, iar importurile comerciale continuă

Premierul slovac Robert Fico a anunțat că Slovacia nu va mai acorda Ucrainei ajutor...