Peste 109 MW de capacitate de rețea au fost recent eliberați pentru proiectele de energie regenerabilă din Republica Moldova, în urma implementării unei reforme importante privind racordarea noilor centrale electrice la rețelele electrice. Măsura-cheie care a permis această eliberare este introducerea, din luna martie 2024, a unei garanții financiare obligatorii pentru obținerea avizelor de racordare pentru centralele electrice regenerabile cu o putere mai mare de 200 kW.
Decizia a fost adoptată de Ministerul Energiei pentru a combate fenomenul blocării speculative a capacităților disponibile în rețea. În ultimii ani, numeroși investitori au solicitat și obținut avize de racordare, fără a pune în exploatare centralele în termenele prevăzute. Acest comportament a generat un blocaj sistemic, afectând investitorii reali care intenționau să construiască și să exploateze efectiv instalații de producere a energiei verzi.
Noua prevedere legislativă condiționează obținerea avizului de racordare de depunerea unei garanții financiare care se restituie doar dacă centrala electrică este finalizată și pusă în funcțiune conform avizului. În caz contrar, suma respectivă este reținută și utilizată de operatorii de rețea pentru modernizarea infrastructurii electrice. Astfel, responsabilitatea financiară a fost transferată din zona bugetului de stat direct către dezvoltarea rețelei, în beneficiul întregului sistem energetic.
Titularii de avize care reprezintă comunități energetice sau au obținut statutul de producător eligibil prin proceduri competitive (licitații) sunt exceptați de la această obligație, în special dacă dețin avize pentru proiecte fotovoltaice de 1 MW sau eoliene de până la 4 MW cu tarif fix garantat pentru o perioadă de 15 ani. Aceste excepții sunt justificate de caracterul lor necomercial, comunitar sau de faptul că deja au trecut printr-un proces competitiv care validează viabilitatea proiectului.
Până la intrarea în vigoare a acestor modificări, sancțiunile aplicate titularilor care nu valorificau avizele constau într-o penalitate parțială, de 50–70% din garanția financiară, direcționată către bugetul de stat. Din 30 iunie 2024, sancțiunea este fixă – 1000 lei/kW – și se reține integral de către operatorii de rețea, marcând o schimbare importantă de abordare în administrarea racordărilor.
Pentru companiile care au obținut avize anterior adoptării reformei, autoritățile au prevăzut o perioadă de tranziție până la 30 iunie 2025. Cei care au decis să renunțe voluntar la avizele de racordare sunt exonerați de orice amendă sau penalitate. Ca rezultat, în ultimele luni, au fost returnate în total 30 de avize de racordare, însumând peste 109 MW. Dintre acestea, două avize, totalizând 64,09 MW, au fost restituite către operatorul de transport Moldelectrica, alte 16 avize însumând 36,6 MW către operatorul de distribuție Premier Energy Distribution, iar 12 avize totalizând 8,55 MW au fost returnate către SA Rețelele Electrice de Distribuție Nord.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că măsura este una de responsabilizare și deblocare strategică a capacităților de rețea, cu scopul de a încuraja investitorii reali și de a permite implementarea rapidă a proiectelor de energie verde, contribuind la obiectivele de tranziție energetică ale Republicii Moldova.
Până în luna februarie 2024, operatorul sistemului de transport, Moldelectrica, emisese avize de racordare pentru proiecte însumând aproximativ 1500 MW, majoritatea din surse regenerabile. Totuși, rata anuală de valorificare efectivă a acestor avize este extrem de scăzută – sub 10% –, ceea ce a accentuat necesitatea intervenției legislative. Premier Energy Distribution emisese avize de racordare totalizând 329 MW, în timp ce SA Rețelele Electrice de Distribuție Nord emisese avize pentru o putere cumulată de 96,4 MW.
În contextul acestor provocări, noul mecanism al garanțiilor financiare vine ca un instrument de filtrare a proiectelor serioase, dar și de protecție a integrității rețelelor energetice.
În ultimii cinci ani, capacitățile instalate de energie regenerabilă au înregistrat o creștere exponențială, de aproximativ opt ori, ajungând la 689 MW în luna mai 2024. Acest progres a fost susținut inclusiv de lansarea licitațiilor pentru proiecte mari, cum a fost cea încheiată recent pentru instalarea a 165 MW de capacități eoliene și fotovoltaice. Pentru toamna anului curent este planificată o nouă rundă de licitații pentru proiecte eoliene, cu o capacitate totală estimată de până la 173 MW, care va include pentru prima dată și componente de stocare a energiei electrice, cu o capacitate minimă de 22 MW.
Republica Moldova și-a stabilit ca țintă atingerea unei cote de 30% de energie regenerabilă în consumul de energie electrică și de 27% în consumul final de energie până în anul 2030. Conform datelor oficiale, în anul 2024, ponderea energiei regenerabile în consumul de energie electrică a fost de 16,7%, iar pentru anul 2025 se estimează o creștere semnificativă până la circa 27%.