Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 23:03
spot_imgspot_img

Studenții care „au pus pe roate” o afacere eco friendly de succes

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

„De la elevi de liceu – la antreprenori de succes” – aceasta este povestea fondatorilor unui start-up din Moldova, care la doar 19 ani, au venit cu o idee inovativă și eficientă energetic – să lanseze o afacere de închiriere a bicicletelor electrice pentru curierii care livrează mâncare. Aceasta a fost ideea care i-a adus la Gala „Moldova Eco Energetică 2023” și i-a făcut câștigătorii competiției „GCIP Moldova 2023”, la categoria „Transport Ecologic”.

Mica afacere a fost fondată în 2022, și oferă curierilor o alternativă mai eficientă și mai accesibilă de livrare a produselor, ajutându-i să contribuie și la un viitor mai verde, mai ecologic, cu mai puțin transport poluant. Bicicletele electrice sunt disponibile pentru închiriere pe termen scurt sau lung, iar soluția tinerilor antreprenori a fost implementată cu succes deja nu doar în Moldova, dar și în România. Cu 6 biciclete în Chișinău și 18 în București, planurile antreprenorilor de dezvoltarea a afacerii se extind și către Europa de Est. 

Daniel Trohin, co – fondator Renter SRL, a spus că: „Curierii care lucrează cu mașina pierd 50% din venituri pe combustibil și mentenanță la mașină, pierd timp în trafic și poluează mediul înconjurător cu aproximativ 7 tone de CO2 pe an, iar persoanele care vor să înceapă să lucreze ca curieri trebuie să investească în transport, fie mașină, fie bicicletă, pe care ei o folosesc doar atunci când lucrează ca curier, ceea ce în medie este doar 3 luni. Iar noi soluționăm această problemă. În ziua de astăzi, impactul este mic, dar pentru viitor, ne propunem să reducem și emisiile de CO2 cu până la 1000 de tone pe an.”

Demersul tinerilor inovatori a fost susținut în cadrul mai multor proiecte și programe de  accelerare a afacerii. Iar pentru că ideea lor este una eficientă energetic, cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător și calității vieții oamenilor, antreprenorii au decis să participe și la Competiția „GCIP Moldova 2023”, unde au fost desemnați câștigători și au primit un premiu de 10.000 $. Fondatorii își propun să investească premiul în achiziționarea mai multor biciclete electrice.  

„Am început programul de accelerare în luna februarie 2022 cu o altă idee, dar ulterior am schimbat-o. Uneori acesta este și scopul acestor programe, să te ajute să modifici ideea, ca să ajungi la o una care într-adevăr e cerută pe piață, și asta s-a întâmplat și în cazul nostru. Noi participăm la toate oportunitățile pe care le observăm, și cred că acesta e unul din factorii care au dus la succesul ideii noastre de afaceri. Despre participarea la competiția „GCIP Moldova 2023”, ne-a motivat faptul că noi într-adevăr contribuim la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă, și credeam că acest lucru ne-ar putea da o șansă în plus. La premiul câștigat vom mai adăuga aceeași sumă ca și contribuție proprie, iar așa planificăm să mai aducem în Moldova încă 15 biciclete.”, a mai adaugat Daniel. 

Sprijinul din partea statului, consideră Daniel Trohin, este unul foarte important pentru micii antreprenori și pentru cei care au o idee bună și vor să o implementeze. 

Daniel a mai spus că: „Susținerea financiară de care am beneficiat este foarte importantă, iar grantul câștigat la GCIP Moldova ne va ajuta să creștem la nivel național. În trecut am câștigat și un grant de la ODA, și împreună cu aceste granturi putem ajunge într-un punct în Republica Moldova în care în fiecare lună putem procura o bicicletă adițională. Deci statul practic ne-a ajutat să ajungem într-un punct în care putem să creștem singuri. O să fie rezultat și înapoi, statul tot o să aibă un beneficiu de la antreprenori de succes. De la salarii la locuri de muncă, până la impactul asupra mediului.”

Pe viitorii antreprenori sau cei care vor să reușească să-și dezvolte o afacere de succes, Daniel îi îndeamnă să investească timp atât în dezvoltarea proiectelor de afacere, calculelor și impactului acestuia, cât și pentru prezentarea finală, dar și să încerce să vină cu idei inovative, care să-i diferențieze de restul lumii, el a mai menționat că: „Atunci când ai 10 idei în față, 9 cu panouri solare și una cu ceva diferit, prima întrebare o să fie, mergem pe panourile solare sau cu cealaltă idee? Adică din start, cu o idee nouă, te diferențiezi. Acesta e un trend care l-am observat. Cu siguranță sunt alte nișe sau alte modalități de a reduce emisiile, mai creative, sau industrii pe care le poate alege lumea. Trebuie să fie ceva mai ieșit din comun.”

Gala „Moldova Eco Energetică” a fost organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică (restructurată în Centrul Național pentru Energie Durabilă), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și cu sprijinul: Ministerului Energiei al Republicii Moldova, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (UE), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), Global Environment Facility (GEF), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Skat Consulting, ÎCS „Premier Energy”, SRL, Ambalaj Market și Solar Energy.

RECENTE

Pragul stocului strategic de gaze va urca la 50 mil. m³, cu acces permis doar în situații de urgență

Moldova rămâne dependentă aproape 100 % de importurile de gaze, iar episoadele de criză...

Guvernul va ratifica grantul E5P de 15 mil. € pentru modernizarea termoficării Chișinăului

În ședința de miercuri, 21 mai 2025, Executivul va examina un proiect de lege...

ULTIMA ORĂ! Au fost aleși cei patru membri ai Consiliului de administrație Moldelectrica

Ministerul Energiei a încheiat procesul de selecție pentru ocuparea celor patru funcții vacante în...

Simtel urcă la 16,1 mil. € venituri și 1,1 mil. € profit net în T1 2025

Simtel a încheiat T1 2025 cu venituri operaționale de peste 16 milioane €,...

SIMILARE

CNED prezintă broșura „Eficiența energetică în întreprinderi” – ghid practic pentru companii

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a elaborat broșura „Eficiența energetică în întreprinderi”. Broșura...

Un startup din Moldova colectează aer și îl transformă în căldură

Un startup din Moldova demonstrează că inovația și sustenabilitatea pot merge perfect împreună. EcoFabrica...

CNED: A crescut numărul prosumatorilor, dar puterea medie instalată a scăzut la jumătate în 2024

Conform datelor Centrului Național pentru Energie Durabilă, oferite de către furnizorii de energie electrică,...

Sprijin pentru eficiența energetică în gospodăriile rurale din raionul Călărași prin programul FEERM

Proprietarii primelor case individuale din gospodăriile rurale din raionul Călărași au primit raportul de...

Gala Moldova Eco Energetică 2024: Un tribut adus excelenței în energie durabilă și inovație

Ediția din acest an a Galei Moldova Eco Energetică, programată pentru 6 decembrie la...

Grant de aproape 5 milioane de Dolari pentru eficiență energetică în 46 de școli din țară

Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică nerambursabilă, în valoare de 4,5 milioane de...

Tehnologii și inovații pentru sectorul energetic la Moldova Eco Energetică pe 6 decembrie

Moldova Eco Energetică, evenimentul care recunoaște și sprijină inovațiile din domeniul energiei durabile, revine...

Seminar gratuit online pentru specialiștii în sisteme de încălzire

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) invită specialiștii din domeniul renovării sistemelor de încălzire,...

Numărul prosumatorilor din Moldova a crescut la 827, cu o capacitate instalată de 21 MW, prin mecanismul de Facturare Netă

Conform datelor prezentate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și furnizorii de energie...