PROGRAMUL SUPER-ESCO PENTRU SECTORUL PUBLIC

Agenția pentru Eficiență Energetică va implementa un program super-ESCO pentru sectorul public, lansat cu sprijinul Proiectului MESA al USAID

Agenția pentru Eficiență Energetică, împreună cu Ministerul Energiei, vor implementa un program Super-ESCO pentru clădirile din sectorul public. Este vorba despre investiții în eficiența energetică a clădirilor și recuperarea acestora din economiile anuale realizate pe parcursul unei perioade de timp, după care proprietarul clădirii va plăti mai puțin pentru energia consumată. Serviciile energetice sau ESCO diferă față investițiile obișnuite în eficiență energetică prin faptul că banii provin de la compania care efectuează lucrările și sunt apoi recuperați de aceasta din economiile de energie. 

Proiectul pilot va fi implementat în două clădiri publice cu sprijinul Proiectului USAID „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (MESA), urmând a fi preluat și implementat în continuare de AEE, aflată în proces de reformare. În acest sens, Ministerul Energiei și MESA au semnat miercuri un memorandum ce prevede asistență tehnică în dezvoltarea cadrului legal și normativ, dar și investiții în două clădiri publice. Memorandumul a fost semnat în prezența Adjunctei Administratoarei USAID pentru Biroul Europa și Eurasia Erin McKee, aflată în vizită în Republica Moldova, și a Ambasadorului Statelor Unite, Kent Longsdon. 

Programul Super ESCO va stabili un cadru cu rezultate măsurabile și verificabile de eficiență energetică și va promova implementarea eficientă a proiectelor și mecanismelor de contractare bazate pe performanță, va facilita utilizarea finanțării mixte în sectorul clădirilor publice care ar putea accesa mai multe surse de finanțare (resurse private, împrumuturi, resursele proprii ale beneficiarului etc.) și va contribui la atenuarea riscurilor financiare.

Specialiștii MESA vor sprijini Ministerul în elaborarea legislației privind achiziția de servicii energetice, a unui protocol național de măsurare și verificare a economiilor de energie, o metodologie privind estimarea consumului de bază de energie, și va sprijini dezvoltarea unei scheme de autorizare a companiilor de servicii energetice sau ESCO.

Proiectul USAID Securitatea Energetică din Moldova (MESA) sprijină eforturile Guvernului Republicii Moldova de a fortifica și diversifica sectorul energetic al țării, consolidând securitatea energetică pe termen lung, astfel susținând suveranitatea Republicii Moldova. MESA va fi implementat în strânsă cooperare și coordonare cu Guvernul Republicii Moldova, având drept obiectiv: (1) îmbunătățirea integrării fizice și de piață a sistemului energetic al Republicii Moldova cu Europa, 2) sporirea integrării energiei regenerabile și creșterea rezistenței la schimbările climatice și 3) atragerea investițiilor în generarea națională de energie și eficiența energetică.

Q Group Banner
spot_img
spot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Securitate cibernetică în energie: Moldova vrea să construiască apărarea înainte de primul atac, nu după

La Moldova Cybersecurity Forum 2026, secretarul de stat Carolina Novac a deschis o discuție...

Cine va echilibra sistemul energetic: câștigătorii licitației Moldelectrica, pe loturi, puteri și prețuri

Moldelectrica a anunțat acum câteva momente, rezultatele licitației pentru achiziția capacităților de echilibrare de...

Revenit de la Atena, ministrul Junghietu: Suntem mai bine pregătiți să răspundem crizelor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu spune în fața unui panel de omologi europeni, că Moldova nu mai e spectator al tranziției energetice

58,75 MW noi în trei luni: fotovoltaicul acoperă 87% din creșterea T1, totalul E-SER ajunge la 1.039,74 MW

T1 2026: 58,75 MW capacități noi instalate — 51,43 MW solar, 6 MW eolian, 1,32 MW biogaz. Totalul E-SER ajunge la 1.039,74 MW. Analiza datelor CNED

SIMILARE

Analiză Renergy | O săptămână până la deadline: CET-Nord licitează 70 MW BESS — ce trebuie să știe un investitor

Renergy analizează documentația de licitație CET-Nord pentru 70 MW BESS: ce trebuie să știe un investitor...

Kirsan Energy pune în funcțiune 100 MW de stocare în Bulgaria și depășește 1 GWh în portofoliul regional

Un parc de stocare a energiei de 100 MW la Veliko Tarnovo, în Bulgaria, cu echipamente Cospowers.

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

Regulamentul care poate debloca gigawații blocați artificial în rețea: ANRE votează marți cel mai așteptat act normativ din regenerabile

Pe 28 aprilie 2026, Consiliul de Administrație al ANRE are pe ordinea de zi aprobarea noului Regulament privind racordarea la rețelele electrice și prestarea...

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...