Deși pe pagina ANRE nu apare, în acest moment, vreo mențiune despre o eventuală ședință pe 29 decembrie, vedem că este deja publicat pe anre.md un proiect nou de hotărâre care schimbă regulile pentru prețurile reglementate la energia electrică. Documentul pune în loc o metodologie nouă, înlocuiește cadrul folosit până acum și trasează formule separate pentru două regimuri diferite de furnizare, serviciul universal și furnizarea de ultimă opțiune. Iar faptul că proiectul poartă data de 29 decembrie 2025 arată că, cel mai probabil, ANRE va convoca ședința Consiliului în acea zi și va trece hotărârea la aprobare.
Pe înțeles, documentul pune ordine într-o zonă care a rămas mult timp prinsă într-o singură formulă, deși serviciul universal și ultima opțiune au roluri diferite. Serviciul universal este „opțiunea standard” pentru consumatorii casnici și pentru întreprinderile micro și mici care vor un preț reglementat, clar și comparabil, cu libertatea de a pleca oricând la un furnizor concurențial. Ultima opțiune este „plasa de siguranță” care intră în funcțiune când un consumator rămâne fără furnizor din motive care țin de furnizor, iar sistemul trebuie să evite întreruperea livrării până la semnarea unui contract nou.
Diferența dintre cele două tipuri de furnizare contează în primul rând la risc și la cost. Serviciul universal se poate planifica relativ bine, pentru că are o bază de clienți stabilă și contracte care se pot construi pe termen mai lung. Ultima opțiune apare imprevizibil și poate obliga furnizorul să cumpere energie în condiții mai scumpe decât cele din contractele bilaterale obișnuite. ANRE propune acum formule care tratează aceste realități separat, cu două prețuri reglementate calculate diferit.
Schimbarea se leagă și de cadrul legal nou. În 2025, Republica Moldova a adoptat Legea nr. 164/2025 cu privire la energia electrică, care descrie explicit serviciul universal și ultima opțiune și oferă ANRE competențe clare pentru metodologii de prețuri reglementate. În același timp, legea deschide mai clar calea pentru tarife binome și pentru prețuri diferențiate pe ore, acolo unde sistemul permite și unde contractele de achiziție au o structură similară. În termeni simpli, legea cere reguli mai moderne și mai precise, iar ANRE încearcă să le pună în practică prin această metodologie.
De ce apare schimbarea acum și nu mai târziu? Până aici, ANRE a lucrat cu metodologia din 2018. Acea metodologie a oferit cadrul de bază pentru prețurile reglementate și a stabilit o logică relativ clasică: furnizorul prezintă un venit reglementat necesar, ANRE îl verifică și aprobă prețuri care acoperă costul energiei cumpărate, costurile reglementate din rețea și costurile de furnizare. Metodologia din 2018 a avut însă o problemă de construcție care devine tot mai vizibilă: a tratat prețurile reglementate „la comun”, fără o separare clară între serviciul universal și ultima opțiune. În practică, diferențele de risc și de cost au rămas în aceeași umbrelă, iar asta a complicat atât controlul costurilor, cât și protecția furnizorului de ultimă opțiune în momente de stres pe piață.
În plus, metodologia din 2018 a fost gândită pe un termen de cinci ani, iar acel termen s-a încheiat. ANRE a prelungit aplicarea ei ca să evite un gol de reglementare, însă soluția de avarie nu poate ține loc de regulă permanentă. Proiectul nou rezolvă tocmai această vulnerabilitate: nu mai fixează un „termen de expirare” al metodologiei, ci introduce o perioadă de reglementare pe cicluri de cinci ani.
Ciclul de cinci ani nu înseamnă că prețurile rămân neschimbate cinci ani. Înseamnă că ANRE lucrează cu un an de bază, aprobă costurile de bază și apoi le actualizează anual în interiorul aceluiași ciclu. La finalul ciclului, furnizorii vin din nou cu date pentru un nou an de bază. Modelul oferă două beneficii: stabilitate administrativă și previzibilitate pentru furnizori, plus o revizuire periodică suficient de rară ca să reducă birocrația și suficient de frecventă ca să corecteze schimbări structurale.
Ce aduce nou metodologia propusă, concret, în formula de preț pentru serviciul universal? În esență, ANRE păstrează ideea unui preț reglementat calculat dintr-un venit reglementat necesar raportat la energia furnizată, însă extinde și clarifică elementele care intră în acest venit. Prețul include costul energiei procurate din sursele permise, tarifele de transport și distribuție, tariful pentru operarea pieței, costurile de furnizare și o componentă care acoperă devierile dintre ce s-a planificat și ce s-a realizat. În plus, metodologia definește mai explicit cum se recunoaște o rentabilitate reglementată, cu legare de necesarul de capital circulant, nu cu o marjă arbitrară.
Una dintre schimbările cu impact direct ține de recunoașterea costurilor care apar odată cu funcționarea piețelor pe termen scurt și a pieței de echilibrare. În ultimii ani, aceste mecanisme au devenit relevante pentru furnizori, pentru că nu toate volumele se pot acoperi doar din contracte bilaterale stabile. Metodologia nouă acceptă în costul energiei procurate atât achiziții din piețe organizate, cât și costuri legate de dezechilibre, atunci când furnizorul devine responsabil de echilibrare. Pe scurt, formula încearcă să reflecte mai fidel costul real al energiei în piața actuală, nu într-o piață de acum șapte ani.
Pentru consumator, acest lucru are două fețe. Pe de o parte, un preț care include costuri reale reduce riscul de acumulare a pierderilor la furnizor și reduce presiunea pentru ajustări bruște întârziate. Pe de altă parte, atunci când piața pe termen scurt devine volatilă, riscul de variație a componentei de achiziție crește. Metodologia încearcă să gestioneze această tensiune prin reguli de calcul, prin recuperarea devierilor și prin controlul ANRE asupra cheltuielilor considerate nejustificate economic.
Ce se schimbă la ultima opțiune? Aici proiectul introduce o logică diferită tocmai pentru că situația este diferită. Prețul nu se calculează anual, ci trimestrial, pentru că ultima opțiune trebuie să urmărească mai bine dinamica pieței. Componenta principală de procurare se leagă de un indicator de piață pe termen scurt, printr-o pondere majoritară, și de prețul energiei procurate de la furnizorul central, printr-o pondere mai mică. ANRE alege astfel o formulă care se mișcă mai rapid decât cea din serviciul universal și care încearcă să reflecte faptul că furnizorul de ultimă opțiune ajunge frecvent în zona de achiziții „mai scumpe”, atunci când preia consumatori în mod neplanificat.
Schimbarea are o logică de protecție a funcției de ultimă instanță. Dacă ultima opțiune rămâne subcompensată, furnizorul poate acumula pierderi și poate întârzia plăți în lanț, iar riscul se întoarce în sistem. ANRE încearcă să evite această spirală și să ofere un cadru care acoperă riscurile specifice, fără să transforme ultima opțiune într-un produs atractiv în mod artificial. În practică, ultima opțiune trebuie să rămână un serviciu temporar, nu un substitut permanent pentru un contract concurențial.
În paralel, metodologia propusă păstrează instrumente care există deja în reglementare și le face mai clare: diferențierea prețurilor în funcție de nivelul de tensiune, posibilitatea prețurilor monome sau binome, precum și opțiunea de prețuri diferențiate pe ore, acolo unde contractele de achiziție permit această structură. Asta oferă ANRE un cadru compatibil cu direcția europeană, care favorizează semnale de preț mai apropiate de realitatea consumului și a costului de sistem.
În final, proiectul de hotărâre propune abrogarea metodologiei din 2018 și un cadru nou, construit pe trei idei simple: separare între serviciul universal și ultima opțiune, recunoașterea costurilor din piețele moderne și reglementare pe cicluri de cinci ani, cu revizuire periodică a bazei de cost. Dacă ANRE aprobă documentul pe 29 decembrie 2025, piața intră într-o fază în care prețurile reglementate se calculează mai aproape de logica de piață, iar consumatorii primesc o delimitare mai clară între un serviciu standard reglementat și un mecanism de avarie care asigură continuitatea alimentării.