Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Forumul Orașelor verzi – Brașov

SURSĂFOVBV

Forumul Orașelor Verzi (FOV) 2023 se va afla la cea de a 3-a ediție și este cel mai mare eveniment nucleu din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat (2021) și apreciat cu trofeul Silver pentru campanii de mediu la Romanian PR Award (2022).

Sub tema “Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună.”, conferința aduce în prim plan ideea că ne aflăm într-un moment critic al istoriei noastre și îndeamnă la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediul înconjurător și de viitorul orașelor noastre. 
Scopul acestei conferințe fiind aducerea în atenția autorităților locale a celor mai bune practici, a tehnologiei de ultimă oră din domeniu și de a îi încuraja să ia măsuri cât mai bune pentru orașele și cetățenii lor.

Conferința adună sub cupola ei lideri naționali și internaționali în politici publice de mediu, reprezentanți ai orașelor din România și Europa, precum și companii private care activează în domeniul sustenabilității de mediu. Așteptăm peste 300 de reprezentanți ai autorităților locale și naționale din Europa (primari, președinți de consilii județene, parlamentari administratori publici, consilieri locali și județeni, funcționari publici), reprezentanți ai ONG-urilor de mediu, reprezentanți ai mediul de afaceri, pentru a analiza cele mai bune practici din domeniul politicilor publice de mediu.

Salonul Expozițional al Soluțiilor Verzi, parte integrantă a evenimentului Forumul Orașelor Verzi, este locul unde te invităm să descoperi cele mai recente și eficiente soluții sustenabile oferite de companii de top din domeniu. Expoziția reunește o varietate de companii ce oferă servicii, produse și soluții sustenabile. Aici vei avea ocazia să interacționezi direct cu reprezentanți ai municipalităților, cu parteneri de business, autorități, cetățeni.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Moldova se apropie de 1 GW din regenerabile și își depășește înainte de termen țintele pentru 2030

Ne apropiem de 1 GW de energie regenerabilă instalată în Republica Moldova, iar dinamica...

Studiu ANRE despre piața energiei electrice în 2025: cum arată de fapt concurența, dependența de import și viitorul CET-urilor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a finalizat studiul de piață referitoare la sectorul...

How Vladislav Papanaga sees smart energy as the next big asset class

For Vladislav Papanaga, antrepreneur and founder of QGroup, energy is no longer just one...

Vladislav Papanaga: Energia inteligentă — noul standard de diversificare a afacerilor

Autor: Vladislav Papanaga, antreprenor, fondator QGroup Deficitul energetic ca fereastră de oportunitate Energia nu este doar...

SIMILARE

Energy Week Black Sea 2026 to bring together the region’s clean energy leaders in Bucharest

The 6th edition of Energy Week Black Sea 2026, the leading renewables event in the...

Moldova Security Forum 2025: studiul de caz Moldova – de la dependență la securitate energetică

Moldova Security Forum revine la Chișinău în 2025 cu o a doua ediție care...

A șasea ediție Energy Week Black Sea va avea loc la București în februarie 2026

În februarie, la București, va avea loc cea de-a șasea ediție a Energy Week...

Bucharest Energy Storage 2025 – eveniment despre stocarea energiei pentru competitivitate și echilibrarea pieței

Pe 25 noiembrie, în București, la Pullman Bucharest World Trade Center, va avea loc...

GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026: Ediția a 3-a aduce tehnologii sustenabile la nivel internațional

3-5 Martie 2026 este data anunţată pentru a 3-a ediţie a celui mai important târg din România dedicat...

La Bălți va avea loc Summitul despre inovație digitală și tranziție energetică

La final de octombrie, Casa de Cultură Polivalentă din Bălți devine locul unei întâlniri...

Investor Day SIMTEL – energie, software, roboți

Câteva ore de după-amiază, un acoperiș de întrebări și o seară care promite conversații...

Tranzacționarea garanțiilor de origine și co-garantarea finanțării PPA-urilor, în discuție la a 5-a ediție a Romanian Green PPA

Tranzacționarea garanțiilor de origine și statusul aderării României la AIB (Association of Issuing Bodies)...

Securitate cibernetică în energie — workshop EBA Moldova

EBA Moldova (Asociația Businessului European din Moldova) invită comunitatea de business la un eveniment...