Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Instalarea centralelor eoliene, a celor pe biogaz și a sistemelor de stocare a energiei electrice ar putea fi permisă pe terenuri agricole

SURSĂParlament

Astăzi în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege care vizează modificarea Codului funciar, permițând astfel construcția centralelor eoliene, a instalațiilor pe biogaz și a sistemelor de stocare a energiei electrice în baterii pe terenuri agricole. Proiectul legislativ a fost inițiat de deputații Radu Marian și Ion Babici, și este coordonat cu Ministerul Energiei.

RENERGY

Autorii inițiativei legislative consideră că această modificare va accelera dezvoltarea producției de energie regenerabilă în Republica Moldova. De asemenea, proiectul de lege ar urma să deblocheze imediat mai multe proiecte de investiții în sectorul energiei verzi, contribuind la securitatea energetică a țării și la un mediu mai curat.

“Vom propune Parlamentului aprobarea unui proiect de lege care să permită construcția pe terenuri agricole a instalațiilor eoliene, cele de biogaz și a sistemelor de stocare a energiei în baterii. Această modificare va duce la o creștere și mai accelerată a producției de energie verde în țara noastră și va debloca imediat câteva proiecte importante în acest sens,” a declarat deputatul Radu Marian.

Conform proiectului de lege, Codul funciar al Republicii Moldova (nr. 22/2024) va fi modificat după cum urmează:

  • Articolul 23 va fi completat cu noi prevederi care permit utilizarea terenurilor agricole pentru:
    • Instalarea centralelor eoliene;
    • Construirea sistemelor de stocare a energiei în baterii;
    • Instalarea centralelor de biogaz.
  • Articolele 271, 272 și 273 vor reglementa utilizarea terenurilor agricole pentru aceste tipuri de instalații, incluzând infrastructura necesară de racordare la rețeaua electrică.
  • Articolul 58 alin. (6) lit. b) va fi abrogat pentru a elimina restricțiile actuale privind utilizarea terenurilor agricole în acest scop.

O inițiativă legislativă similară a fost adoptată în 2021, când s-a permis instalarea panourilor solare pe terenuri agricole. Această măsură a dus la o creștere de opt ori a capacităților de energie regenerabilă din țară, ceea ce a dus la o majorare a ponderii energiei verzi în consumul total de la 3% în 2020 la peste 16% în 2024.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, în prezent, capacitatea instalată în centralele electrice eoliene este de doar 160 MW, iar instalațiile pe biogaz au o putere totală de doar 7 MW. Noile reglementări ar permite o creștere accelerată a acestor sectoare, oferind un echilibru mai bun al producției de energie regenerabilă, inclusiv în perioada nocturnă sau în timpul lunilor reci.

Noua legislație ar putea fi adoptată în viitorul apropiat, având în vedere urgența de a asigura independența energetică a Republicii Moldova și necesitatea alinierii la obiectivele europene privind tranziția energetică.

spot_imgspot_img
Q Group Banner
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Simtel, în primul proiect independent de stocare din România: 70 MWh și investiție de 16,5 milioane euro

Simtel intră, alături de ENEVO Group și Prime Batteries, în asocierea selectată de Electrica...

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

SIMILARE

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

ANRE angajează specialiști în domeniul energiei electrice și regenerabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță două funcții vacante în cadrul Departamentului...

CET-Nord, primul participant în testele Pieței de Echilibrare

Am scris zilele trecute despre Moldelectrica și despre Piața Energiei Electrice de Echilibrare, iar...

Capacitatea de import de energie din UE către blocul Ucraina–Moldova a crescut de la 2.150 MW la 2.450 MW

Din ianuarie, crește capacitatea maximă pentru importul de energie electrică din Uniunea Europeană către...

Echilibrarea devine piață: semnalul primelor tranzacții pe PEE și prioritățile pentru 2026

Moldelectrica a confirmat închiderea unei etape care a lipsit mult timp din arhitectura pieței...

Încă 50 MW și ajungem la 1 GW de regenerabile în Moldova

Pe sfârșit de an, chiar în ultima zi, cele mai noi date ale CNED...

Grant pentru întreprinderile mici și mijlocii: aproape 2 milioane de euro pentru eficiență energetică și modernizare

A fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Guvernul împuternicește Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului...