Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Primarii din Moldova vor soluții pentru climă și energie verde

Peste 70 de semnatari activi ai Convenției Primarilor pentru Energie și Climă s-au reunit la Chișinău în cadrul celei de-a patra ședinte a Platformei anuale pentru Dezvoltare Durabilă Locală. Evenimentul a adus în prim-plan rezultatele edililor, eforturile depuse în reducerea emisiilor de CO₂ și în consolidarea rezilienței climatice la nivel local, precum și planurile pentru un viitor sustenabil, adaptat provocărilor climatice și energetice, în contextul aderării la Uniunea Europeană. La finalul reuniunii a fost adoptată o Foaie de Parcurs ce reflectă necesitățile de sprijin la nivel local și așteptările autorităților publice locale față de instituțiile centrale, în contextul eforturilor comune pentru tranziția către energie durabilă și acțiuni climatice. Totodată, 18 semnatari noi au primit certificate de aderare la Convenție.

La eveniment au fost participat și reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, precum și oficiali din cadrul Ministerului Energiei și Ministerului Mediului de la Chișinău.



 „Cu peste 100 de semnatari ai Convenției Primarilor, Moldova devine un lider regional în acțiunile pentru climă și energie sustenabilă. Aceste realizări devin cu atât mai remarcabile, având în vedere contextul geopolitic dificil și provocările majore din domeniul energetic. Țara și-a asumat un obiectiv ambițios de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2030, conform Planului Național Integrat Energie și Climă (PNIEC). La nivel regional, Convenția Primarilor a stabilit anul trecut o țintă de reducere cu 60% a emisiilor de CO₂ până în 2030, iar Moldova aspiră la mai mult”, a declarat Darya Mustafayeva, manageră de program, DG ENEST a Comisiei Europene.

Solomon Ioannou, reprezentant al Delegației UE în Republica Moldova, a remarcat eficiența autorităților publice locale în atragerea și implementarea granturilor la nivel local pentru modernizarea iluminatului public, eficiență energetică în clădiri sau adaptarea la schimbările climatice.

„Colaborăm cu Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) și alte instituții pentru a facilita renovarea clădirilor prin mecanisme de cofinanțare – granturi și împrumuturi – care permit lansarea unor proiecte concrete în comunități. 20 de milioane de euro din programul „Satul European” sunt deja alocate pentru investiții la nivel local, aceste fonduri fiind gestionate de către Guvern, dar direcționate către comunități locale”, a subliniat Solomon Ioannou.

La rândul său, Irina Plis, expertă națională în cadrul proiectului Convenția Primarilor Est, a evidențiat că după trei crize energetice consecutive începând cu 2022, Convenția Primarilor s-a dovedit a fi o platformă esențială pentru APL-uri, oferindu-le sprijin concret în abordarea provocărilor din domeniul energiei și în planificarea pentru energie și climă.  

„Prin biroul de sprijin și sesiunile tehnice organizate, ajutăm APL-urile să elaboreze planuri de acțiuni și să acceseze fonduri europene. Recent, în cadrul Convenției, a fost creată o platformă online regională pentru idei de proiecte spre finanțare unde din RM   au fost încărcate 36 de aplicații, fapt ce demonstrează necesitatea de susținere în atragerea de resurse pentru proiectele locale de climă și energie. Prin parteneriate strânse cu actori naționali și internaționali, ne aliniem continuu la politicile naționale și europene și oferim consultanță tehnică adaptată nevoilor locale”, a specificat Irina Plis.

Evenimentul, fiind o platformă de dialog și planificare între autorități, experți și partenerii de dezvoltare, a inclus discuții dedicate temelor de actualitate: mecanisme de finanțare la nivel local, reforme legislative și consolidarea capacităților de implementare în teritoriu.

„Aceasta este o muncă de echipă. Fără implicarea activă a administrațiilor locale, fără politici clare și sprijin concret, nu am putea realiza obiectivele ambițioase în domeniul energiei și climei. Moldova demonstrează că este gata să facă pasul spre o tranziție energetică reală”, a declarat Valentina Casian, președinta Platformei pentru Dezvoltare Durabilă Locală.

Foaia Națională de Parcurs 2025–2027, adoptată la final, arată că autoritățile locale au nevoie de sprijin pentru consolidarea capacităților; acces facilitat la finanțare – fonduri dedicate pentru APL, cofinanțare flexibilă și ghiduri simplificate; sprijin pentru proiecte verzi și infrastructură locală – eficiență energetică, energii regenerabile, spații verzi și iluminat public; ajustarea cadrul normative – integrarea Planurilor de acțiuni dezvoltate în cadrul Convenției în politicile naționale și promovarea achizițiilor verzi etc.

Convenția Primarilor este cea mai amplă inițiativă globală pentru acțiuni climatice locale. Republica Moldova, prin implicarea activă a autorităților locale și sprijinul partenerilor europeni, demonstrează că este pregătită să joace un rol de lider în regiune.

spot_imgspot_img
Q Group Banner
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Simtel, în primul proiect independent de stocare din România: 70 MWh și investiție de 16,5 milioane euro

Simtel intră, alături de ENEVO Group și Prime Batteries, în asocierea selectată de Electrica...

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

SIMILARE

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

ANRE angajează specialiști în domeniul energiei electrice și regenerabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță două funcții vacante în cadrul Departamentului...

CET-Nord, primul participant în testele Pieței de Echilibrare

Am scris zilele trecute despre Moldelectrica și despre Piața Energiei Electrice de Echilibrare, iar...

Capacitatea de import de energie din UE către blocul Ucraina–Moldova a crescut de la 2.150 MW la 2.450 MW

Din ianuarie, crește capacitatea maximă pentru importul de energie electrică din Uniunea Europeană către...

Echilibrarea devine piață: semnalul primelor tranzacții pe PEE și prioritățile pentru 2026

Moldelectrica a confirmat închiderea unei etape care a lipsit mult timp din arhitectura pieței...

Încă 50 MW și ajungem la 1 GW de regenerabile în Moldova

Pe sfârșit de an, chiar în ultima zi, cele mai noi date ale CNED...

Grant pentru întreprinderile mici și mijlocii: aproape 2 milioane de euro pentru eficiență energetică și modernizare

A fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Guvernul împuternicește Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului...