Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Proiectele STEEM și PIESACET-2 discutate de Banca Mondială la Chișinău

SURSĂmepiu

Prioritățile noului proiect “Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)” și progresul celui de-al doilea Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Chișinău (PIESACET-2) au fost subiecte principale în cadrul unei misiuni de nivel înalt a Băncii Mondiale, aflată în Republica Moldova. În acest context, au fost organizate mai multe ședințe și vizite pe teren cu participarea părților implicate.

În cadrul discuțiilor, Ruslan Surugiu, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), a prezentat stadiul implementării proiectului PIESACET-2, evidențiind aspectele tehnice, financiare, de mediu și sociale. De asemenea, acesta a informat specialiștii Băncii Mondiale despre progresele realizate de autorități împreună cu unitatea de implementare pentru a asigura condițiile necesare activării noului Proiect STEEM.

Roger Coma Cunill, conducătorul echipei de proiect din partea Băncii Mondiale, a apreciat eforturile tuturor părților implicate, subliniind impactul pozitiv al proiectelor finalizate și în derulare. Totodată, acesta a reiterat sprijinul Băncii Mondiale pentru Republica Moldova în consolidarea securității energetice și creșterea capacităților de producere și distribuție a energiei din surse diverse.

În cadrul unei vizite la Centrala Electrică cu Termoficare, Sursa 1, Iurie Razlovan, directorul general al Termoelectrica S.A., a evidențiat beneficiile proiectelor implementate, atât în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor de termoficare, cât și economiile realizate datorită modernizării echipamentelor.

Prin proiectul PIESACET-2, au fost instalate 155 de Puncte Termice Individuale în aproximativ 100 de blocuri locative și instituții publice din Chișinău. De asemenea, a fost modernizată instalația de pompare pentru cazanul de abur nr. 2 al Centralei Electrice cu Termoficare, Sursa 1. Alte două componente ale proiectului vizează construcția unor centrale eficiente cu o capacitate electrică de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h, aflate în proces de licitație, precum și realizarea unui studiu de fezabilitate privind dezvoltarea Termoelectrica S.A. Acest proiect este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, cu sprijinul Băncii Mondiale. Beneficiarul direct al PIESACET-2 este Termoelectrica S.A.

Proiectul STEEM are ca obiectiv renovarea energetică a 46 de școli din întreaga țară, beneficiind peste 46.000 de elevi, profesori și angajați din sistemul educațional de condiții îmbunătățite. Implementarea acestui proiect este realizată de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, cu suportul Fondului Fiduciar Multidonator (MDTF) “Moldova – Dezvoltare, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare (M-GROW)”, administrat de Grupul Banca Mondială. Printre partenerii fondatori ai M-GROW se numără Irlanda, Norvegia și Regatul Unit, care au contribuit financiar la acest fond.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Seara campionilor energiei verzi: Gala Moldova Eco Energetică 2025

Pe 5 decembrie 2025, de la ora 17:00, la Digital Park din Chișinău are...

ANRE vrea să rescrie mecanismul de flexibilitate la gaze: capacități repartizate după volumul real și plafon de 80% pentru jucătorii mari

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează în dezbatere publică un nou proiect de...

REVISTA PRESEI RENERGY: 24–29 Noiembrie 2025

Săptămâna 24–29 noiembrie a adus un amestec intens de clarificări, reforme și proiecte noi,...

Ministerul Energiei scoate la concurs 7 funcții de consultant în structurile sale de specialitate

Weekendul este, pentru mulți, momentul în care își fac ordine în gânduri și se...

SIMILARE

Seara campionilor energiei verzi: Gala Moldova Eco Energetică 2025

Pe 5 decembrie 2025, de la ora 17:00, la Digital Park din Chișinău are...

Vladislav Papanaga: Energia inteligentă — noul standard de diversificare a afacerilor

Autor: Vladislav Papanaga, antreprenor, fondator QGroup Deficitul energetic ca fereastră de oportunitate Energia nu este doar...

ODA va finanța companiile care intră în comunități de energie regenerabilă

Mâine se aprobă proiectul de hotărâre a Guvernului privind semnarea Acordului de grant pentru...

Ministerul Energiei: Doi oameni noi în Comisia pentru licitațiile eoliene

Ministerul Energiei a completat, în sfârșit, locurile rezervate societății civile în Comisia de licitații...

Grid-forming obligatoriu pentru stocarea de energie și regenerabilele de peste 1 MW în Europa

Europa se pregătește să schimbe regulile jocului pentru stocarea de energie și pentru centralele...

Ministerul Energiei lansează două proiecte de regulamente pentru controlul încălzirii și ventilării în clădiri

Ministerul Energiei a pornit, în aceeași zi, două inițiative care vor schimba felul în...

LEA Vulcănești–Chișinău: șantierul se închide, linia intră în faza de testare și energizare treptată

Lucrările la Linia Electrică Aeriană (LEA) Vulcănești–Chișinău ajung la aproximativ 99% progres fizic. Constructorul...

Cel mai mare parc fotovoltaic propriu al Simtel, de 52 MWp la Giurgiu, intră în exploatare săptămâna aceasta

Simtel deschide, la Giurgiu, un nou capitol în povestea energiei regenerabile din România: cel...

Ministerul Energiei s-a întâlnit cu investitorii pentru prima rundă de consultări pe licitația de proiecte eoliene

Iată și prima întâlnire față în față între autorități și investitori pe tema noii...