Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Reuniune tehnică privind alinierea acțiunilor locale la obiectivele de reducere a emisiilor și eficiență energetică

SURSĂeu mayors

Marți, 15 aprilie 2025, la Radisson Blu Leogrand Hotel din Chișinău, va avea loc cea de-a patra reuniune a Platformei pentru Dezvoltare Locală Durabilă, organizată sub egida Convenției Primarilor pentru Climă și Energie în Țările Parteneriatului Estic (CoM East), cu sprijinul Uniunii Europene.

Evenimentul va reuni circa 80 de reprezentanți ai autorităților publice locale semnatare ale Convenției Primarilor (CoM), alături de actori-cheie din instituțiile guvernamentale, organizații ale societății civile, parteneri de dezvoltare și reprezentanți ai sectorului privat. Scopul principal este consolidarea cooperării pentru accelerarea inițiativelor locale de dezvoltare durabilă și climă, în contextul parcursului european al Republicii Moldova.

Printre temele abordate se numără:

  • integrarea politicilor naționale și ale CoM în acțiuni climatice locale;
  • angajamentele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050;
  • accesarea surselor de finanțare pentru proiecte de eficiență energetică și energie regenerabilă;
  • studii de caz din localități care implementează Planuri de Acțiune privind Energia Durabilă și Clima (PAEDC);
  • aprobarea Foii de Parcurs Naționale și identificarea soluțiilor la provocările existente;
  • ceremonia de înmânare a certificatelor pentru noile localități semnatare ale Convenției.

Agenda evenimentului:

  • 09:00 – Înregistrarea participanților și cafea de bun venit
  • 09:30 – Deschiderea oficială și alocuțiuni din partea organizatorilor și partenerilor
  • 10:30 – Prezentarea progreselor și noilor angajamente ale semnatarilor CoM
  • 12:00 – Pauză de cafea
  • 12:30 – Discuții tematice în paneluri: finanțare, politici publice, bune practici
  • 14:00 – Pauză de prânz
  • 15:00 – Aprobarea Foii de Parcurs și ceremonia de decernare a certificatelor
  • 16:30 – Închiderea evenimentului

Evenimentul se va desfășura în intervalul 09:30 – 16:30, la adresa: str. Mitropolit Varlaam 77, Chișinău.

Pentru detalii suplimentare și confirmări de participare: 📧 lilia.curchi@eumayors.eu
📞 076778700, 069445999

spot_imgspot_img
Q Group Banner
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Simtel, în primul proiect independent de stocare din România: 70 MWh și investiție de 16,5 milioane euro

Simtel intră, alături de ENEVO Group și Prime Batteries, în asocierea selectată de Electrica...

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

SIMILARE

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

ANRE angajează specialiști în domeniul energiei electrice și regenerabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță două funcții vacante în cadrul Departamentului...

CET-Nord, primul participant în testele Pieței de Echilibrare

Am scris zilele trecute despre Moldelectrica și despre Piața Energiei Electrice de Echilibrare, iar...

Capacitatea de import de energie din UE către blocul Ucraina–Moldova a crescut de la 2.150 MW la 2.450 MW

Din ianuarie, crește capacitatea maximă pentru importul de energie electrică din Uniunea Europeană către...

Echilibrarea devine piață: semnalul primelor tranzacții pe PEE și prioritățile pentru 2026

Moldelectrica a confirmat închiderea unei etape care a lipsit mult timp din arhitectura pieței...

Încă 50 MW și ajungem la 1 GW de regenerabile în Moldova

Pe sfârșit de an, chiar în ultima zi, cele mai noi date ale CNED...

Grant pentru întreprinderile mici și mijlocii: aproape 2 milioane de euro pentru eficiență energetică și modernizare

A fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Guvernul împuternicește Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului...