Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

OBLIGAȚIA PRIVIND STOCURILE DE GAZE A FOST MAJORATĂ LA 15% DIN CONSUMUL ANUAL AL REPUBLICII MOLDOVA

Până la 1 octombrie a fiecărui an calendaristic, vor fi achiziționate și stocate volume de gaze în țări membre UE sau părți ale Comunității Energetice care să corespundă unui nivel de cel puțin 15% din consumul mediu anual de gaze naturale al consumatorilor finali din Republica Moldova, calculat pentru ultimii cinci ani. Această obligație se prevede în modificările la legea gazelor naturale, aprobate astăzi de Guvern. 

În ultimii cinci ani, Republica Moldova (malul drept al Nistrului) a consumat în medie circa 1 mldr. m3 de gaze, respectiv, stocurile vor constitui aproximativ 150 mln. m3. În acest volum intră și stocurile de securitate, de 45,6 milioane m3, care sunt prevăzute pentru situații excepționale. Nivelul stocurilor de 15% din consum urmează a fi asigurat de titularul obligației de stocare desemnat de Guvern, începând cu 1 octombrie 2024. 

Majorarea volumelor de gaze stocate corespunde regulamentelor UE și vine să garanteze siguranța și continuitatea furnizării de gaze. De asemenea, modificările la lege transpun directivele europene privind obligația pentru operatorul sistemului de transport a gazelor naturale din Republica Moldova de a asigura capacitate fizică bidirecțională permanentă pentru transportul gazelor naturale la toate interconexiunile cu țările vecine pentru garantarea securității aprovizionării cu gaze naturale, stabilirea procedurii de adoptare a deciziei coordonate cu privire la modalitatea de alocare transfrontalieră a costurilor, crearea cadrului juridic primar necesar adoptării de către Guvern a noului Regulament privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale şi a Planului de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul gazelor naturale.

Guvernul urmează să impună unui furnizor de gaze naturale sau unui trader, care dispune de experiență în efectuarea tranzacțiilor cu gaze naturale și stocarea acestora, obligația privind stocarea unei anumite cantități de gaze naturale. Cantitatea exactă urmează a fi stabilită de către Guvern. 

Prin această măsură, Ministerul Energiei își propune să atenueze șocurile de preț pentru gazele naturale, gazele fiind achiziționate în perioada de vară, când de obicei prețurile sunt mai joase, pentru a fi utilizate în perioada de iarnă, asigurând astfel consumatorii cu prețuri accesibile și previzibile. 

Titularul obligației de stocare desemnat va cumpăra gazele naturale printr-o procedură competitivă de achiziție sau cu respectarea regulilor utilizate pe piețele de gaze naturale, pe platformele de tranzacționare pe care achiziționează gazele naturale. În mod excepțional, titularul obligației de stocare poate achiziționa gaze naturale prin intermediul unor contracte negociate direct, cu condiția demonstrării către ANRE a competitivității prețului de achiziție.

O altă prevedere inclusă în modificările la Legea gazelor vizează componenta de echitate, o noțiune nouă ce presupune plata unică percepută de la consumator în cazul schimbării furnizorului și în cazul în care devierile financiare ale furnizorului depășesc valoarea de 5% a venitului reglementat. Amendamentul vine să elimine echivocul din actuala redacție și să descurajeze migrarea de conjunctură de pe piața reglementată pe cea liberă, sau deținerea simultană de două contracte, dintre care  unul din contracte este încheiat cu un furnizor ce are impusă obligația de serviciu public, precum s-a întâmplat în primăvara acestui an. 

În prezent unele prevederi adoptate sunt aplicate pe perioada stării de de urgență, astfel modificarea legii le include în cadrul legal de bază.

Amendamentele la Legea gazelor au fost elaborate cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin intermediul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova, și a Uniunii Europene, în cadrul Proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Seara campionilor energiei verzi: Gala Moldova Eco Energetică 2025

Pe 5 decembrie 2025, de la ora 17:00, la Digital Park din Chișinău are...

ANRE vrea să rescrie mecanismul de flexibilitate la gaze: capacități repartizate după volumul real și plafon de 80% pentru jucătorii mari

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează în dezbatere publică un nou proiect de...

REVISTA PRESEI RENERGY: 24–29 Noiembrie 2025

Săptămâna 24–29 noiembrie a adus un amestec intens de clarificări, reforme și proiecte noi,...

Ministerul Energiei scoate la concurs 7 funcții de consultant în structurile sale de specialitate

Weekendul este, pentru mulți, momentul în care își fac ordine în gânduri și se...

SIMILARE

ANRE vrea să rescrie mecanismul de flexibilitate la gaze: capacități repartizate după volumul real și plafon de 80% pentru jucătorii mari

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează în dezbatere publică un nou proiect de...

Ministerul Energiei scoate la concurs 7 funcții de consultant în structurile sale de specialitate

Weekendul este, pentru mulți, momentul în care își fac ordine în gânduri și se...

A fost lansat Registrul electronic al garanțiilor de origine – cartea de identitate a energiei regenerabile din Moldova

ANRE a lansat Registrul electronic al garanțiilor de origine pentru energia regenerabilă – un...

Moldova se apropie de 1 GW din regenerabile și își depășește înainte de termen țintele pentru 2030

Ne apropiem de 1 GW de energie regenerabilă instalată în Republica Moldova, iar dinamica...

În 8 zile, de la consultare publică la text de hotărâre: cum pregătește ANRE rutele 2 și 3 Grecia–Ucraina

În una dintre ședințele următoare, Consiliul de administrație al ANRE urmează să decidă asupra...

Moldelectrica relansează, din a treia încercare, licitația pentru energia pierderilor din rețeaua de transport

Cronologia licitației pentru energia pierderilor din rețeaua de transport a Moldelectrica a devenit un...

ANRE cere încă cinci ani pentru menținerea regimului provizoriu de echilibrare a gazelor până în 2030, pe fondul nelichidității pieței angro de gaze.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a pus în consultare publică un proiect...

Prezentarea modelului de piață și a platformei PZU: webinar organizat de OPEM și OPCOM

Operatorul Pieței de Energie M S.R.L. din Republica Moldova (OPEM) și Operatorul Pieței de...

Am lansat prima hartă digitală completă a unităților de energie regenerabilă din Moldova

Deocamdată, în Republica Moldova nu există o sursă centralizată care să ofere o imagine...