Centrul Național pentru Energie Durabilă și Poșta Moldovei Semnează Memorandum pentru Protecția Mediului și Eficiența Energetică

Pe 13 februarie, Centrul Național pentru Energie Durabilă și Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei au semnat un memorandum de înțelegere pentru facilitarea cooperării și schimbului de informații în domeniul protecției mediului și eficienței energetice.

RENERGY

Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă a prezentat proiectele care urmează a fi implementate de CNED și a discutat despre modalitățile de colaborare cu Poșta Moldovei pentru a atinge obiectivele comune. Acestea includ alinierea activităților Poștei Moldovei la directivele Uniunii Poștale Universale și posibilitatea implicării acesteia în Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial din Moldova (FEERM).

RENERGY

,,Centrul Național pentru Energie Durabilă urmează să lanseze mai multe programe dedicate sectorului rezidențial, iar facilitarea accesului potențialilor beneficiari la programele date este posibilă inclusiv prin stabilirea parteneriatelor de colaborare cu instituții care au activități, experiență și infrastructura de comunicare cu populația. În acest sens, parteneriatul stabilit cu ÎS Poșta Moldovei va fi dezvoltat din perspectiva complementării mecanismelor de interacțiune cu potențialii beneficiari, astfel încât aceștia să aibă o accesibilitate sporită la etapa de implementare a programelor de finanțare pe care le dezvoltăm”, a menționat dl. Muntean.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

Analiză Renergy: radiografia bătăliei din spatele noului Regulament de Racordare — cine și ce a cerut, de ce, și unde ANRE a spus da...

ANRE a aprobat cel mai așteptat regulament din energia regenerabilă a Moldovei. Acum mergem mai departe: o radiografie a celor 606 propuneri din consultările publice, ca să vedem cum arată reforma de pe partea cealaltă a mesei

SIMILARE

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

CNED pune online harta completă a capacităților de energie regenerabilă

Centrul Național pentru Energie Durabilă a lansat o platformă digitală interactivă pentru monitorizarea și...

De la 600MW în 2024 la peste 1GW în 2026: Green energy Made in Moldova

Depășirea pragului de 1 GW la capacitatea instalată din surse regenerabile vine după cel...

Bilanț CNED: ce spun rezultatele din 2025 despre energia durabilă în Moldova

CNED a publicat bilanțul pentru 2025 în zona politicilor de energie durabilă. Am trecut...

Casa Verde: primele locuințe modernizate cu granturi de până la 200.000 de lei

Primii beneficiari ai produsului de finanțare Casa Verde, dezvoltat în cadrul Programului guvernamental Fondul...

Guvernul aprobă mâine noile atribuții CNED, centrul prin care vor trece banii pentru eficiență energetică

Mâine, Guvernul aprobă proiectul care rescrie regulile pentru Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED)...

Moldova se apropie de 1 GW din regenerabile și își depășește înainte de termen țintele pentru 2030

Ne apropiem de 1 GW de energie regenerabilă instalată în Republica Moldova, iar dinamica...

De la consumator la prosumator: ce arată cifrele CNED despre cei 60 MW de fotovoltaice în facturare netă și noile reguli valabile până în...

La sfârșitul lunii septembrie 2025, Republica Moldova a ajuns la o capacitate totală instalată...