Guvernul pregătește regulamentul CNED pentru creditele asociațiilor din condominiu: garanții de până la 90% și dobândă de cel mult 5%

Guvernul vrea să aducă statul în schema de finanțare a blocurilor locative care au nevoie de lucrări de eficiență energetică. Multe asociații de proprietari pot intra la grant, dar se opresc când ajung la partea de contribuție proprie. Nu dispun de bani suficienți, nu pot pune garanții solide, iar creditorii privesc astfel de dosare ca fiind riscante. Proiectul aflat în consultare încearcă să deblocheze exact această etapă. CNED va putea garanta până la 90% din valoarea creditului, iar prin compensația financiară dobânda achitată de beneficiar va fi menținută la cel mult 5% pe an, în condițiile schemei.

Regulamentul este pentru asociațiile de proprietari din condominiu care vor să contracteze finanțare pentru lucrări de eficiență energetică sau pentru proiecte de valorificare a energiei din surse regenerabile. În cadrul programului FEERM, grantul poate acoperi până la 70% din investiție. Partea rămasă, de cel puțin 30%, trebuie suportată de asociație. Pentru multe blocuri, tocmai această componentă ajunge să oprească proiectul: asociațiile nu au resurse proprii suficiente, iar accesul la credit rămâne limitat din lipsa garanțiilor cerute de creditori. Proiectul pune pe masă mecanismul prin care această parte de finanțare să poată fi acoperită prin credit garantat de stat și prin compensarea dobânzii.

Pentru a intra în această schemă, asociația trebuie să fie înregistrată legal, să nu se afle în insolvență, reorganizare sau lichidare și să nu aibă datorii față de buget. În plus, proiectul trebuie aprobat de adunarea generală a proprietarilor, împreună cu formula de finanțare, iar asociația trebuie să obțină în prealabil aprobarea CNED pentru grant. Creditul poate fi contractat doar pentru lucrări de eficiență energetică sau pentru proiecte de valorificare a energiei din surse regenerabile.

Cota maximă de garantare ajunge la 90% din valoarea creditului, iar expunerea maximă continuă este plafonată la 10 milioane de lei. Pe partea de dobândă, CNED va acorda compensații astfel încât beneficiarul să nu plătească efectiv peste 5% anual. Compensația se acordă pentru credite cu maturitate de până la 7 ani și cu expunere de până la 10 milioane de lei. Dacă, la o revizuire, partea compensată a dobânzii trece de 7%, diferența peste acest prag cade în sarcina beneficiarului.

Schema presupune și costuri pentru beneficiar. Asociația va plăti un comision de garantare estimat la 1%–1,5%. Raportat la valorile folosite în calcule, asta înseamnă, în medie, între 6,6 mii și 8,9 mii de lei pe an pentru o asociație, respectiv între 32,9 mii și 44,4 mii de lei pe întreaga perioadă a creditului. În afara acestui cost, creditorul nu va putea încasa alte taxe, cu excepția unui comision unic de documentare, plafonat la cel mult 0,5% din valoarea creditului.

Pentru următorii trei ani, estimările sunt făcute pentru circa 90 de asociații și indică un necesar de garanții financiare cuprins între 113 milioane și 155 milioane de lei. Pentru compensarea dobânzilor, sumele estimate sunt între 17 milioane și 24 de milioane de lei. Într-un calcul anual separat apare o necesitate de 144,3 milioane de lei pentru garanții financiare și de 17,6 milioane de lei pentru compensații financiare. Aceste resurse urmează să fie acoperite din Fondul pentru eficiență energetică.

Q Group Banner
spot_img
spot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Pe 26 mai se discută despre infrastructura invizibilă a regenerabilelor din Moldova

IDIS „Viitorul și ANB discută cinci probleme pe care piața moldovenească de regenerabile le tot amână — de la stocare și bursă energetică la reglementare și finanțare

Moldova reglementează pentru prima dată vânzarea căldurii private în rețeaua centralizată

Energia termică produsă în cogenerare, din surse regenerabile sau recuperată din procese industriale poate...

ANRE a tăiat 33 de milioane din costurile solicitate de Premier Energy și FEE Nord pentru furnizarea energiei electrice la tarif reglementat

ANRE a respins 33 mil. lei din cererile celor doi furnizori: creanțe compromise — zero, tichete de masă — zero, formare profesională — tăiată 97%.

ANRE lansează selecția furnizorilor de serviciu public și pune capăt unui regim în care Premier Energy și FEE Nord dețineau mandatele prin drept de...

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat astăzi anunțul de lansare a procedurii...

SIMILARE

Moldova reglementează pentru prima dată vânzarea căldurii private în rețeaua centralizată

Energia termică produsă în cogenerare, din surse regenerabile sau recuperată din procese industriale poate...

58,75 MW noi în trei luni: fotovoltaicul acoperă 87% din creșterea T1, totalul E-SER ajunge la 1.039,74 MW

T1 2026: 58,75 MW capacități noi instalate — 51,43 MW solar, 6 MW eolian, 1,32 MW biogaz. Totalul E-SER ajunge la 1.039,74 MW. Analiza datelor CNED

Analiză Renergy | O săptămână până la deadline: CET-Nord licitează 70 MW BESS — ce trebuie să știe un investitor

Renergy analizează documentația de licitație CET-Nord pentru 70 MW BESS: ce trebuie să știe un investitor...

Kirsan Energy pune în funcțiune 100 MW de stocare în Bulgaria și depășește 1 GWh în portofoliul regional

Un parc de stocare a energiei de 100 MW la Veliko Tarnovo, în Bulgaria, cu echipamente Cospowers.

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

Regulamentul care poate debloca gigawații blocați artificial în rețea: ANRE votează marți cel mai așteptat act normativ din regenerabile

Pe 28 aprilie 2026, Consiliul de Administrație al ANRE are pe ordinea de zi aprobarea noului Regulament privind racordarea la rețelele electrice și prestarea...