Directiva privind performanța energetică a clădirilor, la vot marți în plenul Parlamentul European

Planurile de reducere a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră ale clădirilor vor fi  votate marți în plenul Parlamentului European. Revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor, convenită cu Consiliul în decembrie, vizează reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumului de energie în clădirile din UE până în 2030 și realizarea neutralității climatice până în 2050, a transmis instituția, într-un comunicat de presă. 

Noile norme vor duce, de asemenea, la renovarea mai multor clădiri dintre cele cu performanțe slabe și la îmbunătățirea schimbului de informații privind performanța energetică.

Clădirile noi trebuie să aibă emisii zero începând cu 2030, iar clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice trebuie să aibă emisii zero începând cu 2028.

Pentru clădirile rezidențiale, statele membre trebuie să instituie măsuri pentru a reduce nivelul mediu de energie primară utilizată cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

Dezbatere: luni, 11 martie

Vot: marți, 12 martie

Procedură: Procedura legislativă ordinară, acord în primă lectură

Conferință de presă: marți, 12 martie, ora locală 15:00 (16.00 ora Moldovei)

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

SIMILARE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Ucraina revizuiește prețurile plafon la energie electrică. Efectele posibile asupra pieței și asupra Moldovei

Ucraina a lansat procedura de revizuire a prețurilor plafon de pe piața energiei electrice....

De la 600MW în 2024 la peste 1GW în 2026: Green energy Made in Moldova

Depășirea pragului de 1 GW la capacitatea instalată din surse regenerabile vine după cel...

Energocom a acoperit integral consumul de energie electrică pentru 25 martie, fără energie de avarie

Energocom și Moldelectrica au obținut capacitatea Intra-Day necesară pentru acoperirea integrală a consumului de...

GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a atras peste 15.000 de vizitatori

Bucureşti, 18 martie 2026. GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026, platforma numărul 1 din...

ULTIMA ORĂ: Guvernul relaxează exporturile de energie electrică și aplică reguli mai dure pe tradingul de energie

Au fost revizuite măsurile aplicate în starea de alertă energetică și, implicit, apare o...

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...