La Chișinău s-a încheiat, probabil, cea mai importantă și densă conferință de la începutul acestui an pentru piața energetică: întâlnirea de tip „bidders conference” dedicată licitației de 170 MW eolian onshore, cu obligație de stocare în baterii. A ținut o zi întreagă, de la 08:30 la 16:00, la Urban Business Centre, în format hibrid, exact cât să nu rămână loc pentru „am înțeles în principiu”.
În ultimele luni, licitația a rămas în centrul discuțiilor despre proiectele noi din eolian, iar conferința de la Chișinău a oferit exact ceea ce caută investitorii care vin „din afară”: explicația completă, din prima sursă, a regulilor și a pașilor de urmat. Într-o singură zi, documentația a fost parcursă cap-coadă împreună cu dezvoltatorii și finanțatorii: eligibilitate, calendar, garanții, racordare, mecanismul contractual și rolul BESS. La final, a rămas o interpretare comună a textului și o imagine clară despre ce presupune, în practică, un proiect care intră în competiție și poate fi dus până la finanțare și execuție.
În deschidere, agenda i-a pus în prim-plan pe ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și pe Giuseppe Grimaldi, șeful biroului BERD în Moldova, cu mențiuni de participări online „TBC” din partea Comisiei Europene și a Delegației UE, plus referință la Secretariatul Comunității Energetice. Mesajul ministerului, transmis public în timpul conferinței, a fixat o idee pe care o vom tot auzi în următorii ani: stocarea nu mai stă la finalul propoziției, ci în centrul ei. Junghietu a vorbit despre BESS ca instrument de securitate energetică și stabilitate de sistem, cu accent pe reducerea dependenței de importuri și pe reziliență. A venit și argumentul de „track record”: prima rundă ar fi adus investiții estimate la circa 200 milioane euro și aproximativ 400 de locuri de muncă, iar capacitatea din regenerabile s-ar apropia de 1.000 MW, de la 77 MW în 2020.
Apoi a intrat în scenă partea care, pentru investitori, contează cel mai mult: semnalul de credibilitate. BERD a pus accent pe caracterul „de premieră” al rundei care introduce stocarea în aceeași arhitectură de licitație și pe ideea de cadru transparent care reduce incertitudinea. După această introducere, conferința a urmat o logică foarte „de manual” pentru o licitație serioasă. Întâi țintele și scopul, apoi parametrii și schema de sprijin, apoi detaliile care dor în faza de ofertare. Carolina Novac, secretar de stat, a avut segmentul despre ținte și obiective, iar Andreas Gunst (DLA Piper) a trecut prin reperele licitației și schema de sprijin.
Și aici începe partea care face diferența între o conferință „frumoasă” și una utilă. Între 10:00 și 11:30, agenda a pus sub lupă documentația, cu exact acele capitole pe care le caută orice finanțator înainte să spună „da” sau „nu”: admisibilitate, reguli pentru consorții, conflict de interese, oferte multiple, apoi o mențiune explicită care arată unde se duc standardele: aprobarea prealabilă pentru investiții de importanță pentru securitatea statului. În același bloc au intrat calificarea tehnică, drumul pentru racordare, teren și mediu, apoi evaluarea ofertelor financiare, tie-breaker, „marginal bid”, garanții și lista de așteptare.
Lista de nume din acest segment arată foarte clar unde se află „centrul de greutate” al licitației. În față au ieșit oamenii care lucrează cu procedura la nivel de detaliu: Aygul Adamson, Paula Corban-Pelin și Sorin Dolea (DLA Piper), Ion Iordachi (Public Services Agency) și Vakhtang Kvekvetsia (NERA). Nu vorbim despre intervenții simbolice, ci despre vocile care pot traduce textul în pași aplicabili, acolo unde contează nu interpretarea, ci implementarea.
După prânz, agenda a făcut un pas pe care piața îl cere de mult. A scos proiectul din zona de hârtie și l-a dus în zona de operare. Moldelectrica a primit segmentul despre accesul BESS la piață și servicii de echilibrare, ANRE a intrat cu mecanismul CfD, iar Agenția de Securitate Cibernetică a pus pe masă cerințele pentru infrastructuri critice. În spatele acestor titluri se află, de fapt, întrebările grele. Cum monetizezi bateria. Ce riscuri rămân în proiect după contract. Ce condiții noi apar din zona de securitate și conformitate. Și, mai ales, cine le verifică.
Apoi au venit panelurile, iar aici conferința a arătat că are puls de piață. Panelul 1 a pus în același cadru lanțuri logistice, autorizări, coordonare interinstituțională și un modul despre „market readiness” pentru BESS și selecție tehnologică. Agenda a trecut nume și instituții care apar atunci când proiectele se apropie de execuție: Vestas și Nordex, Administrația de Stat a Drumurilor și un furnizor specializat în permise și transport agabaritic. Cu alte cuvinte, discuția nu s-a oprit la MW. A ajuns la pale, transport, drumuri, permise, termene.
Panelul 2 a pus reflectorul pe bani. Bancabilitate, garanții, reducerea riscurilor, plus particularități comerciale pentru stocare. BERD a apărut în agendă prin Alexandru Cosovan. Închiderea a venit cu întrebări și răspunsuri, moderate de Alexandru Sandulescu, EU High Level Adviser on Energy.
Acum, partea pe care o vrea piața scrisă negru pe alb, fără ambalaj: ce cumpără statul și ce obligă proiectul să livreze.
Licitația acoperă o capacitate sprijinită de până la 170 MW eolian onshore, iar stocarea vine ca obligație legată de proiect, cu exploatare în piața liberă. Documentația fixează un minim de 0,25 MWh capacitate de stocare și 0,125 MW putere nominală de descărcare pentru fiecare 1 MW sprijinit. La plafonul de 170 MW, rezultă un prag minim de 42,5 MWh stocare și 21,25 MW putere, motiv pentru care comunicările publice folosesc, de regulă, rotunjirea în jurul 44 MWh.
La capitolul preț, selecția se face pe criteriul cel mai clar: câștigă ofertele cu cel mai mic preț, cu condiția să rămână sub prețul plafon, în limita capacității totale scoase la licitație. Pentru această rundă, plafonul este 1,44 lei/kWh.
În spatele prețului stă mecanismul de sprijin, iar conferința a insistat pe el pentru un motiv clar: aici se face diferența între un proiect „posibil” și unul „finanțabil”. Schema merge pe „preț fix / primă variabilă”, cu tranziție spre CfD, după condițiile din cadrul legal.
Și ajungem la „costul intrării”. Documentația cere garanția pentru ofertă și garanția de bună execuție, iar agenda a tratat acest subiect ca punct central. Asta nu e un detaliu administrativ. Asta e filtru de piață. În practică, garanțiile separă curiozitatea de angajament.
Conferința a contat printr-un lucru foarte practic: a arătat cum arată „ecosistemul” real din jurul licitației și ce tip de investitori poate susține piața. Lista de ofertanți se vede la depunerea ofertelor, nu într-o sală de conferințe. În schimb, agenda spune deja cine se implică și ce prioritizează. În aceeași zi au stat la masă ministerul, ANRE, Moldelectrica, BERD, consultanți juridici și economici și componenta de securitate cibernetică, adică exact zona de reguli, conformitate și risc. Iar prezența subiectelor de supply chain, autorizări, drumuri și transport agabaritic a arătat că discuția a intrat în logica de implementare, cu problemele concrete ale construcției la scară mare.
Conferința a închis etapa de clarificări la nivel de sistem și a lăsat licitația cu un cadru de lucru mai curat: reguli explicate cap-coadă, instituții responsabile la vedere și o delimitare mai clară între energia sprijinită și stocarea care funcționează în piață. De aici înainte, diferența se face în ofertare și în capacitatea de livrare: proiecte bine structurate, garanții, termene asumate și o abordare realistă a monetizării BESS.
