spot_imgspot_img

Procedura de licitație pentru construcția unor noi centrale de cogenerare de în cadrul Termoelectrica S.A. va fi repetată

spot_imgspot_img

Procedura de licitație pentru construcția unor noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență în cadrul Termoelectrica S.A. va fi repetată. Anunțul a fost făcut de către directorul UCIPE – MEPIU, Ruslan Surugiu, joi, 25 ianuarie curent, în cadrul unei conferințe de presă.

În context, pentru a extinde potențialul de participare a mai multor companii internaționale cu capacitate și tehnologii moderne la licitație, vor fi realizate o serie de acțiuni de promovare, inclusiv invitarea unei liste extinse de potențiali ofertanți, desfășurarea unor ședințe de informare, vizite de documentare la fața locului pentru familiarizarea acestora cu prevederile caietului de sarcini, cerințele căruia, la fel, vor fi revizuite.

Potrivit directorului UCIPE, repetarea licitației este motivată de neconformitatea ofertelor celor două companii în cadrul licitației și importanța de a asigura o investiție calitativă, care va contribui la securitatea energetică a țării: „Cu toții înțelegem că avem nevoie de tehnologii moderne și surse interne de producere și diversificare a energiei. Ținând cont de necesități și obiectivele sectoriale, trebuie să evităm orice riscuri și să luam în calcul cele mai bune oferte cu potențial înalt”.

De menționat că a fost desfășurată o procedură complexă de evaluare, cu participarea unui consultant internațional, iar raportul de evaluare, decizia de respingere a ambelor oferte și repetarea procedurilor de licitație au fost coordonate cu Banca Mondială.

În cadrul evenimentului, Ruslan Surugiu a subliniat inclusiv faptul că licitația precedentă s-a desfășurat într-o perioadă marcată de criza regională legată de invazia Rusiei în Ucraina. Astfel, mai multe companii cu potențial și capacitate de a asigura implementarea pachetului investițional au ezitat să ofere oferte în Republica Moldova: „Avem convingerea că investitorii au acum mai multă încredere în Republica Moldova și potențialul său investițional, inclusiv în cadrul acestei licitații“

Licitația privind “Instalarea unor centrale de cogenerare de înaltă eficiență la CT Vest și CET Sursa 3, și instalarea unor transformatoare electrice și instalații de distribuție (proiectare, furnizare, instalare)” este parte a celui de-al doilea Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Chișinău (PIESACET-2). Valoarea estimativă a pachetului investițional este de circa 81 milioane euro.

RECENTE

Sprijin pentru eficiența energetică în gospodăriile rurale din raionul Călărași prin programul FEERM

Proprietarii primelor case individuale din gospodăriile rurale din raionul Călărași au primit raportul de...

Simtel Solar выходит на рынок систем накопления энергии с новым направлением бизнеса

Simtel Solar, часть инженерно-технологической группы Simtel (BVB: SMTL), национальный лидер в области возобновляемой энергетики,...

Simtel Solar intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de business

Simtel Solar, parte a grupului de inginerie și tehnologie Simtel (BVB: SMTL), lider național...

Carolina Novac despre importanța digitalizării în procesul de tranziție energetică

Secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a participat săptămâna trecută la cel...

SIMILARE

Guvernul pregătește cadrul legal pentru gestionarea crizelor energetice

Guvernul urmează să adopte, în ședința din 11 decembrie, un Regulament și un Plan...

Ministerul Energiei analizează măsurile pentru prevenirea crizei energetice în sezonul rece

Ministerul Energiei a convocat o ședință cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și...

Gimnaziul din Cunicea, mai eficient energetic cu sprijinul CNED

Clădirea gimnaziului din satul Cunicea, raionul Florești, a trecut recent printr-un proces amplu de...