Solar Energy Bucharest Summit începe peste două zile, la Palatul Parlamentului

Peste două zile la București începe a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit, eveniment organizat de Creative Communication România, care reunește decidenți publici, investitori, finanțatori și companii din întregul lanț al energiei solare. Summitul are loc în 22 și 23 aprilie, la Palatul Parlamentului, în sălile Unirii și Take Ionescu, între orele 10.00 și 18.00. Agenda acestei ediții se concentrează pe temele care definesc în prezent evoluția pieței: legislația pentru investitori, ritmul de implementare al proiectelor, formarea forței de muncă, finanțarea în contextul prețurilor negative, stocarea, digitalizarea și poziția pe care România încearcă să și-o consolideze la nivel regional în atragerea investițiilor în centre de date.

RENERGY

Prima zi, 22 aprilie, deschide una dintre discuțiile care cântăresc cel mai mult pentru piață în această perioadă: regulile după care merg investițiile și soluțiile care pot pune proiectele de energie regenerabilă într-un ritm mai bun. Panelul de deschidere aduce la aceeași masă reprezentanți ai administrației, ai Parlamentului și ai mediului de afaceri, într-o formulă care arată destul de clar unde se caută acum răspunsuri. În program apar Sebastian Burduja, consilier al prim-ministrului, István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru energie din Senat, Bende Sándor, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Cristina Prună, vicepreședinte al aceleiași comisii, alături de voci din sector precum Lara Business Energy, PATRES, ACUE, Eurowind Energy și GTA Energy.

Tot în prima zi, agenda coboară din zona de reglementare în realitatea din teren și urmărește parcursul concret al unui proiect, de la proiectare până la livrare. Discuția pune în lumină rolul contractorilor EPC și al furnizorilor de echipamente, adică exact acei actori care duc tranziția energetică în faza de execuție. Pe scenă sunt anunțați reprezentanți ai Heliopolis, WALDEVAR Energy, Parapet, SUNOTEC Romania, LONGi, Eyerod, SOLYCO Solar AG și Sun 3R Green Recycling. În a doua parte a zilei, summitul aduce în prim-plan și tema formării profesionale, printr-un panel dedicat nevoii unui standard unitar de pregătire pentru forța de muncă din solar, cu accent pe siguranță și calitatea lucrărilor. Din această discuție fac parte RenewAcad, GWO Solar, Nestlers Group, Techpedia Solutions, Amperium și EduJOBS.

Ziua a doua duce discuția în zona finanțării și a bancabilității proiectelor, într-un moment în care investitorii se uită tot mai atent la rezistența financiară a proiectelor și la felul în care acestea stau într-o piață traversată și de episoade de prețuri negative. Primul panel al zilei adună vorbitori din zona finanțării internaționale, consultanței, administrației publice, avocaturii de business și companiilor energetice, într-o conversație despre structură financiară, risc și viabilitatea investițiilor. În program sunt anunțați reprezentanți ai EBRD, Policy Lab, Raiffeisen Bank și Nuclearelectrica. Mai departe, discuția se duce spre digitalizare și stocare, două direcții care intră tot mai clar în arhitectura noii piețe energetice. În jurul lor se așază deja teme esențiale pentru producție, echilibrare și administrarea energiei din surse regenerabile. Pe scenă sunt anunțați reprezentanți ai Veltol Holding, THINK BLU SOLUTION, StarCharge, SKE Solar Inverters, Photomate Romania, HVAC System și Gotion.

RENERGY

Ultima parte a summitului este despre o direcție care leagă energia de noul val de investiții în infrastructură digitală. Un panel separat este dedicat promovării României ca hub regional în Europa de Sud-Est pentru investiții în centre de date. Participă reprezentanți din consultanță, politică energetică, infrastructură critică și operare de data center, între care Pachiu & Associates, Tema Energy și NXDATA. În formula aceasta, agenda arată că evenimentul urmărește și punctele de contact cu rețeaua, consumul nou, stocarea și cererea industrială mare.

Dincolo de numele aflate pe agendă, Solar Energy Bucharest Summit aduce în prim-plan subiectele care conturează noua fază a pieței locale. Tot mai mult, atenția se concentrează pe coerența administrativă, pe un cadru de reglementare mai așezat și pe capacitatea de a transforma proiectele în investiții duse efectiv la capăt. În același registru intră și teme care au urcat rapid pe agenda sectorului: felul în care prețurile negative influențează sustenabilitatea proiectelor, nevoia unei pregătiri tehnice unitare, locul stocării în noile dezvoltări și conexiunea tot mai puternică dintre energia regenerabilă și extinderea infrastructurii pentru centre de date. Programul din acest an surprinde foarte bine această schimbare de perspectivă: mai puțin accent pe promisiuni și mai mult pe mecanismele care fac piața să funcționeze.

Pentru jurnaliști, accesul se face prin poarta B3, intrarea E1, începând cu ora 8.30, pe baza unui act de identitate.

Accesul auto este permis pe baza bannerului pentru mașină, completat cu numărul de înmatriculare și numărul de telefon, afișat la bord sau prezentat pe telefon la intrare. Parcarea rămâne disponibilă în limita locurilor.

RENERGY

Participanții se pot conecta din timp, își pot identifica partenerii relevanți și își pot programa întâlniri în avans prin platforma LinkUp, astfel încât fiecare interacțiune de la SEBS 2026 să poată fi valorificată concret.

După înregistrare, fiecare participant va primi pe e-mail biletul electronic, împreună cu datele de acces pentru platforma de networking LinkUp.

RENERGY

Beneficiu mobilitate – Blue România
50% reducere la 4 călătorii, în zilele de 22 și 23 aprilie (max. 20 RON/cursă). Pentru activare este necesară:

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Moldova vrea să iasă din Tratatul Cartei Energiei

Guvernul, prin Ministerul Energiei și Ministerul Afacerilor Externe, pregătește documentul care deschide formal procedura...

Proiectul BEI de 12,4 milioane de euro pentru eficiență energetică a intrat în faza finală de aprobare

Proiectul de grant investițional dintre Moldova și Banca Europeană de Investiții, în valoare de...

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

SIMILARE

Moldova vrea să iasă din Tratatul Cartei Energiei

Guvernul, prin Ministerul Energiei și Ministerul Afacerilor Externe, pregătește documentul care deschide formal procedura...

Proiectul BEI de 12,4 milioane de euro pentru eficiență energetică a intrat în faza finală de aprobare

Proiectul de grant investițional dintre Moldova și Banca Europeană de Investiții, în valoare de...

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

ANRE umblă în Codul rețelelor de gaze naturale: acestea pot tranzita Moldova fără să intre în piață

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat un set de modificări la Codul...

Energy Transition Summit: East Med & Southeast Europe va avea loc la Atena; participă și ministrul Energiei Dorin Junghietu

Pe 13 și 14 mai 2026, Financial Times, prin FT Live, împreună cu Kathimerini,...

Sergiu Tofilat: Jumătate dintre producătorii de energie regenerabilă riscă falimentul

Acest material reprezintă o preluare și o analiză a unei opinii publice. Punctele de...