Acest material reprezintă o preluare și o analiză a unei opinii publice. Punctele de vedere aparțin autorului postării și nu reflectă neapărat poziția editorială a redacției.

Mai mult de jumătate dintre producătorii de energie regenerabilă din Republica Moldova riscă să intre în faliment, avertizează expertul în energie Sergiu Tofilat, într-o amplă analiză publicată pe rețelele sociale. În postarea sa, acesta descrie o problemă sistemică a pieței: în timpul zilei există exces de energie, iar dimineața și seara apare deficit, însă piața locală nu funcționează suficient de bine încât energia produsă să poată fi vândută eficient.

Potrivit lui Tofilat, problema de bază este profilul de producție al regenerabilelor. „În timpul zilei producem mai multă energie decât consumăm”, notează acesta. Surplusul apare în special din fotovoltaic, în timp ce consumul este redus. În aceste intervale, o parte dintre producători sunt deconectați de la rețea sau vând la prețuri foarte mici, uneori chiar negative. Situația se inversează dimineața și seara. „Avem deficit de energie pe care nu-l putem acoperi”, scrie Tofilat, indicând intervalele 07:00–10:00 și 18:00–23:00 drept vârfuri de consum. Deficitul ajunge la 600–650 MW/oră, iar importurile din România sunt limitate la circa 250–300 MW/oră. Diferența este acoperită prin realocări din cota Ucrainei sau prin energie de avarie, mai scumpă.

Tofilat mai spune că piața este fragmentată. O parte dintre producători beneficiază de scheme de sprijin: statul le cumpără energia și le garantează un preț fix pe termen lung (15 ani). Aceștia reprezintă aproximativ 25% din capacitatea instalată și nu sunt expuși riscului de faliment.

Problema apare la producătorii din piața liberă. „Ei sunt primii deconectați când avem surplus”, scrie autorul. În cifre, aproximativ 570 MW din totalul de 1023 MW instalați sunt în această categorie. Acești investitori – în mare parte companii locale sau persoane care au contractat credite – nu au cui vinde energia produsă în timpul zilei. Analiza lui subliniază că nu există o piață locală suficient de dezvoltată care să absoarbă aceste volume. Exportul este limitat de infrastructura de interconectare, iar mecanismele interne de tranzacționare nu oferă lichiditate și predictibilitate.

Tofilat notează că inclusiv operatorii care ar trebui să procure energie au eșuat în licitații recente. În acest context, Guvernul a extins obligațiile Energocom pentru a asigura aprovizionarea țării în 2026, inclusiv prin importuri gestionate aproape „manual”, în funcție de disponibilitatea regională.

„Logic ar fi de instalat baterii de stocare”, scrie Tofilat. Modelul este simplu: energia produsă ziua se stochează și se livrează în orele de vârf, când prețul este mai mare.

Problema este financiară. Fără contracte stabile de vânzare, producătorii nu pot convinge băncile să finanțeze investițiile în stocare. Ca soluție, autorul propune contracte directe cu Energocom, unde prețul de referință ar fi cel de pe bursa românească OPCOM, ajustat eventual prin discounturi oferite de producătorii locali.

Analiza avertizează că situația se va agrava. În perioada următoare urmează instalarea a încă aproximativ 170 MW de capacități eoliene, ceea ce va accentua surplusul din anumite intervale.

„Dacă nu facem nimic în timp util, acești producători vor falimenta”, avertizează Tofilat, subliniind paradoxul: Moldova are nevoie de mai multă producție internă pentru securitate energetică, dar riscă să piardă tocmai investițiile existente.

După publicarea mesajului, reacțiile au fost împărțite și adesea critice. Unii comentatori susțin intervenții mai ferme ale statului. „ANRE demult trebuia să oblige capacități de stocare la orice nouă licență”, scrie un utilizator. Alții propun soluții de piață: „tarife diferențiate – ieftin ziua, scump în orele de vârf”.

Există și voci care contestă premisa analizei. „Antreprenorii și-au asumat riscuri”, notează un alt comentator, sugerând că lipsa contractelor ferme nu poate fi imputată statului.

În același timp, apar și reacții mai radicale, care critică funcționarea întregului sistem energetic și dependența de importuri.

În esență, analiza lui Sergiu Tofilat descrie o piață în tranziție, unde infrastructura, reglementarea și mecanismele comerciale nu țin pasul cu ritmul investițiilor în regenerabile. Fără corecții rapide – în special pe zona de stocare și contractare – riscul nu este doar financiar pentru investitori, ci și sistemic pentru securitatea energetică.