Igor Condrea – Manager energetic în cadrul Secției cooperarea operatorilor de sistem Enerocom

Angajat al Energocom de un an de zile, în Direcția trading, unde a fost implicat activ în procesul de achiziții de gaze în sezonul rece 2022-2023, când compania a înregistrat mai multe premiere pentru Republica Moldova în procesul de fortificare a securității energetice și diversificarea surselor și rutelor de energie.

Este responsabil de procedurile de rezervare a capacității pentru transportul de gaze, transmiterea nominalizărilor către operatorii de sistem din Republica Moldova și din regiune, asigurând procesul de concordanță și, respectiv, menținerea comunicării pe această dimensiune cu colegii din Ucraina și România.

Are studii în drept și economie. În trecut a activat în cadrul Serviciului Fiscal, șef adjunct de direcție, între 2005 și 2012; ulterior – șef adjunct de direcție în cadrul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești din cadrul Ministerului Justiției. În perioada 2015-2018, a ocupat funcția de șef al direcției economie în cadrul Consiliului Raional Ialoveni.

După patru ani petrecuți în Marea Britanie, a revenit în țară și s-a regăsit în sectorul energetic, aflat în plin proces de transformare.

Spune că dacă în trecut gazele veneau dintr-o singură sursă, din est, din decembrie anul trecut Republica Moldova a reușit să asigure diversificarea surselor și utilizarea noilor rute de aprovizionare cu gaze naturale. Chiar dacă dependența de importul de gaze naturale este în continuare 100%, riscul de limitare a furnizării este diminuat, datorită diversificării surselor și rutelor de aprovizionare, precum și creării și menținerii stocurilor strategice de gaze și a cantităților necesare pentru tot sezonul de încălzire.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Moldova’s largest Huawei energy storage system goes live in Rădeni

Moldova now has its largest Huawei energy storage system in operation. The 60 MWh...

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Primul trimestru CBAM: comerțul cu electricitate între UE și Balcanii de Vest a scăzut cu 25%

Secretariatul Comunității Energetice avertizează că CBAM a perturbat comerțul regional cu electricitate în T1 2026, inclusiv integrarea piețelor din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

SIMILARE

Energocom a acoperit integral consumul de energie electrică pentru 25 martie, fără energie de avarie

Energocom și Moldelectrica au obținut capacitatea Intra-Day necesară pentru acoperirea integrală a consumului de...

Energocom a cumpărat mai puțină energie în februarie și la un preț mai mic decât în ianuarie

Cele mai recente date publicate de Energocom arată că, în februarie 2026, compania a...

Energocom vinde direct garanțiile de origine rămase după licitație

Energocom a anunțat că vinde direct garanțiile de origine rămase după licitația recentă pentru...

Energocom scoate la vânzare peste 100.000 de garanții de origine pentru energia regenerabilă produsă în 2025

Energocom a lansat o procedură de comercializare a garanțiilor de origine, instrumentul prin care...

Energocom a cumpărat aproape jumătate de TWh în ianuarie, cu 70 milioane de euro

Avem deja datele publicate de Energocom pentru ianuarie 2026, așa că punem cap la...

ANRE validează tarifele Energocom: gazul pentru gospodării scade cu 14%

După presiunea publică de la începutul anului, după valul de nemulțumiri și discuțiile despre...

ANRE aprobă vineri prețurile reglementate pentru Energocom, la furnizarea de gaze de ultimă opțiune

Vineri, 23 ianuarie 2026, de la ora 10:00, ANRE face ședința publică unde intră...

Energocom: energie de peste 60 de milioane EUR în decembrie, mai mult cu 15% la volum față de noiembrie

Energocom a publicat deja datele pentru decembrie 2025, iar analiza de mai jos urmărește...

Energocom publică bilanțul pe electricitate: 3,4 TWh în 2025, 90% din import

Energocom a publicat totalizarea pe 2025 pentru segmentul energiei electrice. Documentul oferă, în sfârșit,...