Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Alinierea Republicii Moldova la standardele UE pentru protecția consumatorilor și garantarea securității furnizării gazelor naturale

Începând cu 1 noiembrie 2024 și ulterior la 1 noiembrie a fiecărui an, Republica Moldova va constitui stocuri de gaze naturale în volum de 15% din consumul mediu anual, similar cum face Uniunea Europeană în conformitate cu Regulamentul 2022/1032 privind înmagazinarea gazelor. Aceasta înseamnă că în caz de apariție a unor situații excepționale în sectorul gazelor naturale – vom fi mai protejați.

Obligația de a efectua stocuri de gaze reiese din modificările la Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale, adoptată în lectură finală la ultima ședință a Parlamentului de anul trecut.

Toate punctele de interconectare transfrontalieră pentru transportarea gazelor naturale vor fi bidirecționale – operatorul de transport este obligat să realizeze investiții pentru a asigura reversul fizic pe gazoductele care interconectează țara noastră cu România și cu Ucraina. UE a realizat aceasta în conformitate cu Regulamentul 2017/1938 privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze. Aceasta înseamnă că gazele naturale vor putea fi furnizate din oricare direcție și sursă.

Liberalizarea totală treptată a pieței gazelor naturale, similar cu UE, în conformitate cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale.

Începând cu 1 ianuarie 2025 toate întreprinderile mari vor achiziționa gaze naturale doar la prețuri negociate – pe piața liberă, iar începând cu 1 ianuarie 2027 și toate întreprinderile mijlocii vor achiziționa gaze naturale de pe piața liberă.

Protecția consumatorilor de gaze naturale în cazul pierderii furnizorului – în acest caz consumatorului îi va fi garantată furnizarea gazelor pe o perioadă cel mult 4 luni de către furnizorul de ultimă opțiune. După expirarea termenului de 4 luni consumatorul va putea decide să rămână în continuare la furnizorul de ultimă opțiune. Având în vedere imprevizibilitatea furnizării de ultimă opțiune, prețul de furnizare va include riscurile asociate intervenției prompte.

Intervenția rapidă pentru protejarea consumatorilor în caz de pierdere a furnizorului – în acest scop ANRE va deține baza de date a consumatorilor și o va transmite către furnizorul de ultimă opțiune desemnat să furnizeze gaze consumatorilor rămași fără furnizor.

Desemnarea furnizorilor cu obligație de serviciu public pentru prestarea serviciului universal și a furnizorilor cu obligație de serviciu public pentru furnizarea de ultimă opțiune va avea loc pe bază competitivă. Furnizarea gazelor naturale în baza obligației de serviciu public va fi efectuată de către furnizorii care pot demonstra capacitatea de a furniza gaze naturale.

Introducerea disciplinei și a responsabilității pe piața cu amănuntul a gazelor naturale prin garantarea pentru consumator a liberei alegeri a furnizorului la prețuri negociate. Consumatorii pot avea concomitent mai multe contracte cu furnizorii de pe piața liberă. Pentru același loc de consum nu este posibilă deținerea mai multor contracte în același timp, dacă unul din contracte este cu furnizorul cu obligație de serviciu public. În acest mod, riscurile asociate nu sunt transferate pe umerii consumatorilor casnici și protejați.

Componenta de echitate în caz de acumulare a devierilor tarifare – a fost revizuit mecanismul de plată a devierilor financiare de către consumatori. În cazul în care există devieri tarifare, consumatorii finali care-și schimbă furnizorul nu vor mai trebui să plătească sau să încaseze devierea care îi revine. Devierea va fi achitată sau încasată de către furnizori proporțional cu cota lor de piață. Mecanismul se aplică doar atunci când devierile depășesc 5% din valoarea venitului anual reglementat. ANRE în conformitate cu Metodologia tarifară ajustează prețurile atunci când valoarea devierilor tarifare depășește 1%.

Furnizorii de gaze naturale care vor dori să intre pe piața cu amănuntul (retail market) vor trebui să demonstreze că au capacitatea de furnizare a gazelor naturale și au încheiat un contract pentru achiziția gazelor naturale pe piața angro (wholesale market) sau sunt înregistrați la bursă de energie într-o țară UE sau din Comunitatea Energetică.

Ofertele de furnizare a gazelor naturale sunt valabile pe întreg teritoriul țării noastre unde sunt operatori de sistem licențiați. Ofertele de furnizare a gazelor nu pot fi discriminatorii în raport cu consumatorii finali în funcție de unitatea teritorial-administrativă în care sunt consumate gazele naturale.

Pentru obținerea licenței de furnizare a gazelor naturale, întreprinderile vor demonstra deținerea unui capital de cel puțin 1 milion de lei pe toată durata valabilității licenței. Înainte de emiterea licenței pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, ANRE va solicita avizele SIS și SPCSB. Cerința dată se aplică și tuturor titularilor de licență existenți.

Finalizarea cu succes a certificării independenței operatorului de transport și de sistem (unbundling) în sectorul gazelor naturale, prin asigurarea gestionării întregii infrastructuri de transport pe teritoriul țării noastre.

Completări ce vor asigura implementarea prevederilor Regulamentului 1227/2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie transpus în Legea cu privire la gazele naturale, ceea ce va contribui la dezvoltarea unei piețe competitive a gazelor naturale, transparente și nediscriminatorii în conformitate cu standardele UE, inclusiv cu obligațiile prevăzute în Tratatul de instituire a Comunității Energiei.

Conform opiniei expuse către de Secretariatul Comunității EnergeticeÎn ansamblu, amendamentele efectuate la Legea cu privire la gazele naturale constituie un pas major în îmbunătățirea și mai departe a istoricului impresionant al Moldovei în alinierea la acquis-ul UE, așa cum s-a manifestat deja în Raportul de implementare al Secretariatului”.

Conceptualizarea, elaborarea și promovarea modificărilor la Lege a implicat o bună comunicare, dezbateri, coordonare și consens echilibrat cu toate părțile interesate.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Prânzul a prins rețeaua în echilibru: România a dat baza, Ucraina a sprijinit vârful

La prânz, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova a funcționat stabil, cu acoperirea necesarului de...

Moldelectrica a anulat licitația pentru energia pierderilor din rețeaua de transport 

Moldelectrica, operatorul de transport al energiei electrice, anunță anularea licitației inițiate pe 30 septembrie...

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica: Doi candidați admiși la interviu pentru funcția de director general — Sergiu Carmanschi și Octavian Ciobîrca

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica anunță lista scurtă pentru funcția de director general: Sergiu Carmanschi...

Cum se calculează performanța energetică a clădirilor în Moldova

Ministerul Energiei anunță aprobarea și publicarea Metodologiei de calcul a performanței energetice a clădirilor....

SIMILARE

Prima tranzacție pe Piața Spot a gazelor, semnată la BRM EST

La 30 septembrie 2024, la Chișinău, Bursa Română de Mărfuri Est (BRM EST) a...

ANRE modifică obligațiile de serviciu public: Energocom preia furnizarea de gaze în teritoriul Nord Gaz Sîngerei

Mâine, 16 septembrie 2025, ANRE are pe agendă proiectul de hotărâre care modifică Deciziile...

Vertical Corridor: s-a discutat cadrul și tarifele

Reuniunea online din 12 septembrie, la care au participat aproximativ 25 de părți interesate,...

ANRE: gata cu preț reglementat la gaz pentru companiile mari și mijlocii din aprilie 2026

ANRE a scos în consultare publică proiectul care pune pe hârtie un calendar clar:...

Energocom preia furnizarea gazelor din 1 septembrie. Tranziția este automată, iar prețul rămâne neschimbat la început

Energocom și Moldovagaz au ajuns la un acord privind semnarea unui contract pe șapte...

Prețurile reglementate FOLO pentru Energocom: varianta finală ANRE, în așteptarea votului

Avem varianta finală a Hotărârii ANRE nr. 517, redactată cu anexă și temei juridic,...

Un nou pariu Vestmoldtransgaz: venituri din tranzitul regional de gaze pe coridorul Transbalcanic

Compania Vestmoldtransgaz SRL, operatorul sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, a...

Guvernul va abroga hotărârile vechi din gazificare: rețele doar prin operatori licențiați

Ministerul Energiei propune o curățare tehnică a cadrului secundar din gazele naturale: eliminarea unor...

Gaz mai ieftin spre Ucraina: ICGB pregătește două rute noi pe Coridorul Vertical, ambele prin Moldova

Operatorul interconectorului Grecia–Bulgaria (ICGB) anunță două rute noi – Route 2 și Route 3...