Prima licitație transparentă pentru garanții de origine pune la bătaie aproape 120.000 de certificate care atestă că energia vine din surse curate. E un experiment de piață care arată cât de mult contează, de fapt, să dovedești că electricitatea ta e verde

Furnizorul central de energie din Moldova scoate la vânzare 119.949 de garanții de origine, adică acele documente electronice care confirmă că un megawatt-oră de electricitate a fost produs din soare, vânt sau biogaz. Până acum, aceste certificate existau undeva într-un registru, se eliberau automat producătorilor de energie regenerabilă și circulau pe căi destul de opace. Acum, pentru prima dată, intră într-o procedură competitivă deschisă, cu reguli clare și preț stabilit prin licitație.

E un moment care merită atenție, pentru că transformă ceva abstract într-un produs concret cu valoare de piață. Până pe 6 noiembrie, ora 17:00, oricine are licență de furnizare a energiei electrice sau e consumator final poate să trimită o ofertă. Meccanica e simplă: declari câte garanții vrei să cumperi, spui la ce preț, semnezi electronic și trimiți totul pe email. Câștigă cel care oferă cel mai mult per certificat.

Timing-ul e bine calculat. ANRE a aprobat în acest an două hotărâri esențiale: una care reglementează garanțiile de origine ca atare, alta care îi permite explicit lui Energocom să le vândă competitiv. Legislația exista și înainte, dar acum toate piesele se îmbină. E ca și cum ai avea puzzle-ul complet și în sfârșit începi să așezi piesele pe masă.

Cine poate cumpăra? Furnizorii de energie electrică, în primul rând. Ei cumpără garanții pentru a-și completa portofoliul și pentru a putea spune clienților: “energia pe care ți-o livrez provine din surse regenerabile, iată dovada”. Apoi, consumatorii finali mari, companiile care au angajamente de sustenabilitate și trebuie să raporteze anual câtă energie verde consumă. Pentru ei, garanția de origine e un instrument de conformitate, dar și de marketing. Poți pune pe site că fabrica ta funcționează cu energie 100% regenerabilă, dacă ai certificatele care să susțină afirmația.

Cantitatea scoasă la vânzare, aproape 120.000 de unități, echivalează cu 120 gigawatt-ore de energie. Sună mult, dar în context înseamnă cam 2,5% din consumul anual de electricitate al țării. Nu e o cifră care să schimbe fundamental piața energetică, dar e suficientă pentru a crea un prim test de lichiditate. Cine oferă cel mai mult? Câți participanți vor apărea? Care va fi prețul de echilibru?

Istoricul recent arată că o garanție de origine se tranzacționa în Moldova undeva între 0,2 și 2 euro pe megawatt-oră, în funcție de perioadă și de conjunctură. E o marjă largă care sugerează că piața încă se caută. Acum, pentru prima dată, vom avea un preț transparent, stabilit prin competiție directă, care va seta un benchmark real. Dacă prețul rezultat e aproape de maximul istoric, înseamnă că cererea e puternică și că participanții percep valoare reală în aceste certificate. Dacă prețul e jos, înseamnă că piața e încă sceptică sau că oferta depășește cererea.

Procedura are câteva detalii tehnice care contează. Ofertele trebuie semnate cu semnătură electronică calificată, ceea ce exclude improvizațiile de ultim moment și asigură că doar jucători cu un minim de infrastructură digitală pot participa. Fiecare participant poate depune o singură ofertă, cu un preț fix, nerevizuibil. Nu există negocieri ulterioare, nu există runde succesive de licitație. E o singură șansă, o singură ofertă, take it or leave it.

Dacă apar mai multe oferte cu același preț, contează cantitatea solicitată și ordinea cronologică. Adică dacă doi ofertanți propun același preț per certificat, câștigă cel care cere mai multe garanții. Dacă și cantitatea e identică, câștigă cel care a trimis primul oferta. E un sistem simplu, care evită ambiguitățile și reduce riscul de contestații.

Un aspect interesant e flexibilitatea obligatorie. Participanții trebuie să accepte din start că pot primi mai puține garanții decât au solicitat, în funcție de cum se distribuie alocările. Dacă ceri 50.000 de certificate, dar după ce se servesc ofertele cu preț superior mai rămân doar 30.000 disponibile, trebuie să le accepți pe cele 30.000. E o clauză care protejează organizatorul de situații în care s-ar bloca alocările din cauza unor cantități fixe prea mari.

Câștigătorul are trei zile lucrătoare să semneze contractul de vânzare-cumpărare după ce îl primește pe email. Ulterior, Energocom trimite informațiile către ANRE, care transferă efectiv garanțiile în contul electronic al cumpărătorului. E un proces destul de bine articulat, care arată că infrastructura administrativă există și funcționează.

Ce lipsește din tablou? O platformă centralizată de tranzacționare, un marketplace electronic unde cererea și oferta să se întâlnească continuu, nu doar printr-o procedură ocazională. Dar asta e un pas următor, care presupune investiții în tehnologie, conectare la platforme europene, poate integrare în Association of Issuing Bodies. Deocamdată, Moldova testează apetitul pieței printr-o metodă clasică, lineară, care funcționează.

Întrebarea mare e ce se va întâmpla după 6 noiembrie. Câte oferte vor apărea? Va exista supralicitare sau, dimpotrivă, Energocom va rămâne cu garanții nevândute? Prețul va fi aproape de cei 2 euro pe megawatt-oră din 2024 sau va coborî spre nivelurile mai modeste din 2023? Răspunsurile vor arăta dacă piața moldovenească a garanțiilor de origine e pregătită să funcționeze ca o piață reală sau dacă mai are nevoie de timp și de educație a actorilor.