Ministerul Mediului va planta 4000 de hectare de pădure în 2024

Astăzi, în localitatea Mălăiești, raionul Orhei, Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, au inaugurat oficial campania de împădurire pentru această toamnă. În cadrul acestei campanii, se vor planta 4000 de hectare de pădure, adăugându-se la cele 3300 de hectare împădurite în primăvară, pentru un total de peste 7300 de hectare pe parcursul anului.

Plantările vor începe pe 16 noiembrie, când întregul Guvern va participa la o acțiune amplă de plantare în Mălăiești, acoperind o suprafață de 40 de hectare. La nivel național, cetățenii vor avea ocazia să contribuie la acest efort ecologic în peste 440 de locații desemnate, situate în 160 de primării, ceea ce va permite implicarea comunităților din toate regiunile țării.

RENERGY

„În această toamnă, vom planta peste 26 de milioane de puieți, inclusiv stejar, frasin, salcâm și arțar, pe o suprafață de 4000 de hectare. Fiecare copac plantat simbolizează angajamentul nostru față de natură și viitorul Moldovei. Aceasta este o oportunitate de a transforma peisajul țării și de a transmite generațiilor următoare un exemplu de grijă pentru mediu. Mulțumesc fiecărui primar și consilierilor locali pentru susținerea acordată acestui Program. Colaborarea noastră este esențială pentru a atinge obiectivele ambițioase de a construi un mediu mai verde și mai sănătos pentru satele și orașele Moldovei,” a declarat Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Ministrul a subliniat, de asemenea, sprijinul activ al autorităților publice locale, care au pus la dispoziție peste 24 de mii de hectare de teren pentru extinderea fondului forestier în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.

RENERGY

La rândul său, Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, a accentuat rolul participativ al cetățenilor: „Apreciem efortul tuturor celor implicați în campania precedentă și contăm pe o participare activă și în această toamnă. În zona de Nord a țării, noi păduri vor fi create pe 940 de hectare, în zona de Centru pe 1150 de hectare, iar în zona de Sud pe 1200 de hectare, pe terenurile primăriilor din multiple raioane.”

Toți cei care doresc să participe la plantări o pot face pe 16 noiembrie, dar și în zilele ce urmează, alegând terenurile din apropierea regiunii în care locuiesc. Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva”, accesând butonul „Participă la plantări toamna 2024”

Pentru a facilita coordonarea activităților de plantare, vă rugăm să stabiliți perioada și zona geografică în care vă este convenabil să participați și să contactați din timp reprezentanții entităților silvice teritoriale ale Agenției „Moldsilva”. Informațiile despre inginerii responsabili sunt disponibile în tabel. Participanții trebuie să aducă doar buna dispoziție, restul va fi asigurat de Agenția „Moldsilva”.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

SIMILARE

Orheiul Vechi are prima stație meteorologică automatizată instalată în rezervație

Administrarea unei arii protejate depinde tot mai mult de calitatea datelor din teren, nu...

Analiză Renergy: poluarea cu produse petroliere de pe Nistru și intervențiile care pot limita criza acum

În ultimele zile, Renergy a urmărit fără grabă editorială evoluția poluării de pe Nistru,...

Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, revine cu o nouă ediție pe 26 februarie 2026

Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat integral sustenabilității, revine cu cea de-a patra ediție sub...

România–Moldova față în față la Chișinău: soluții pentru deșeuri, apă și energie regenerabilă

În șase zile, la Chișinău începe probabil cea mai importantă conferință transfrontalieră din acest...

La Bălți se va construi un parc în proiect comun cu Botoșani

La Bălți se pregătește un proiect de parc-pilot, încadrat de autorități ca „infrastructură verde”,...

ALERTĂ DE AER POLUAT ÎN CHIȘINĂU: NIVEL EXTREM DE RIDICAT DE FUM INDUSTRIAL ȘI PARTICULE PROVENITE DIN ARDERE

Chișinăul se confruntă în aceste ore cu cel mai grav episod de poluare din...

Protecția mediului prin tehnologie: Moldova preia standardele europene BAT pentru incinerarea deșeurilor

Procesul de incinerare a deșeurilor, o activitate industrială cu potențial ridicat de poluare, intră...

Ministerul Mediului publică draftul ghidului pentru filtrul climatic aplicat strategiilor și planurilor naționale

Orice strategie, plan sau program elaborat de stat sau de autorități locale ar putea...

Alertă de poluare în Chișinău: niveluri toxice de noxe în aer

În marile orașe din țară, în special în Chișinău, aerul a devenit greu de...