Proiectul solar de la Vatra, în linie dreaptă: Simtel finalizează 65% din lucrări

Simtel avansează rapid cu implementarea proiectului fotovoltaic de la Vatra, unde lucrările au ajuns deja la un stadiu de 65%. Este vorba despre o centrală fotovoltaică montată pe acoperiș, cu o putere instalată de 228,8 kWp, compusă din 520 de panouri orientate est-vest și echipată cu invertoare Huawei de înaltă eficiență.

La finalizare, sistemul va produce anual aproximativ 275 MWh de energie verde, contribuind semnificativ la reducerea consumului de energie din surse convenționale și la creșterea independenței energetice a beneficiarului.

Companiile interesate de implementarea unei soluții fotovoltaice similare pot contacta echipa Simtel pentru o consultanță personalizată și dezvoltarea unui proiect adaptat nevoilor proprii.

RENERGY

Simtel este un jucător activ pe piața energiei regenerabile din Republica Moldova, cu un portofoliu în creștere de proiecte fotovoltaice implementate pentru companii din diverse sectoare economice. Până în prezent, compania a livrat și instalat peste 10 MW în proiecte solare la cheie în Moldova, atât pentru acoperișuri industriale, cât și pentru centrale la sol.

Cu o echipă locală dedicată și parteneriate solide cu furnizori internaționali, Simtel oferă soluții complete: de la consultanță tehnică și proiectare, până la instalare, mentenanță și monitorizare. Compania se remarcă prin profesionalism, tehnologie de ultimă generație și angajamentul față de tranziția energetică durabilă în regiune.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

SIMILARE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Ucraina revizuiește prețurile plafon la energie electrică. Efectele posibile asupra pieței și asupra Moldovei

Ucraina a lansat procedura de revizuire a prețurilor plafon de pe piața energiei electrice....

De la 600MW în 2024 la peste 1GW în 2026: Green energy Made in Moldova

Depășirea pragului de 1 GW la capacitatea instalată din surse regenerabile vine după cel...

Energocom a acoperit integral consumul de energie electrică pentru 25 martie, fără energie de avarie

Energocom și Moldelectrica au obținut capacitatea Intra-Day necesară pentru acoperirea integrală a consumului de...

GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a atras peste 15.000 de vizitatori

Bucureşti, 18 martie 2026. GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026, platforma numărul 1 din...

ULTIMA ORĂ: Guvernul relaxează exporturile de energie electrică și aplică reguli mai dure pe tradingul de energie

Au fost revizuite măsurile aplicate în starea de alertă energetică și, implicit, apare o...

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...