Republica Moldova, potențial hub de tranzit pentru hidrogenul verde datorită poziției strategice între România și Ucraina

Potențialul de dezvoltare al proiectelor dedicate hidrogenului în Republica Moldova, precum și prioritățile țării noastre în procesul de tranziție energetică au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii dintre Secretara de Stat a ministerului Energiei, Carolina Novac cu reprezentantul EU Hydrogen și fostul europarlamentar luxemburghez, Frank Engel.

RENERGY

Discuțiile s-au concentrat pe inițiativele de integrare a hidrogenului verde în strategia energetică națională și pe potențialul țării de a deveni țară de tranzit pentru hidrogenul produs din surse regenerabile, în special datorită poziționării geografice și proximității față de rețelele energetice din România și Ucraina și a strategiilor de hidrogen ambițioase a celor două țări vecine.

În context, Carolina Novac a subliniat importanța hidrogenului verde în realizarea obiectivelor de decarbonizare ale Republicii Moldova într-un orizont post 2035 și rolul pe care îl poate juca Republica Moldova în contextul proiectelor transfrontaliere de hidrogen la nivel regional.

„Republica Moldova și-a inclus obiectivele privind hidrogenul verde în conceptul de proiect al Strategiei Energetice 2050, fiind văzută drept o componentă esențială a tranziției energetice și a atingerii neutralității climatice, mai exact în sectorul industrial și cel al transporturilor fiind marii consumatori energetici. Pe termen mediu, până în 2030, Republica Moldova planifică să stimuleze producția internă de energie regenerabilă, biocombustibili din deșeuri, biomasă și datorită potențialului mare de producție mare de energie regenerabilă, țara noastră are potențial de producție a hidrogenului verde. Pe termen lung, până în 2050, ne propunem să explorăm posibilitățile de integrare a hidrogenului în mixul energetic și să dezvoltăm infrastructura necesară pentru transportul hidrogenului, atât la nivel național, cât și la nivel regional”, a menționat Carolina Novac.

RENERGY

În cadrul discuțiilor, s-a evidențiat interesul Uniunii Europene pentru dezvoltarea unei rețele integrate de producție și distribuție a hidrogenului în întreaga regiune, subliniind importanța colaborării dintre statele membre și țările din vecinătate, cum ar fi Republica Moldova, Ucraina și România pentru a realiza aceste obiective, precum și potențialul proiectelor importante de interes european comun de hidrogen (IPCEI hydrogen).

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

ENERG.MD didn’t chase utility-scale megawatts — and that became its advantage

While much of the solar market shifted toward utility-scale projects, ENERG.MD stayed focused on residential and mid-sized solar installations in Moldova.

ENERG.MD: компания, которая не ушла за мегаваттами — и превратила частную солнечную энергетику в свою нишу

ENERG.MD не ушла за большими мегаваттами: компания делает ставку на частную солнечную энергетику и строит системы, рассчитанные на десятилетия

ENERG.MD — De la proiecte rezidențiale la sisteme de stocare: 50 MW construiți pe nișa în care credem

ENERG.MD, parte a Grupului TELSI, livrează solar rezidențial și industrial în Moldova. 50 MW în portofoliu, echipamente premium și o nouă direcție: stocarea energiei

După 1 GW regenerabil instalat, Moldova se lovește de următorul perete: nu are unde stoca energia

Ministerul Energiei caută scheme de sprijin pentru baterii, după ce regenerabilele au depășit 1 GW instalat, iar sistemul are nevoie de circa 600 MWh de stocare

SIMILARE

ENERG.MD — De la proiecte rezidențiale la sisteme de stocare: 50 MW construiți pe nișa în care credem

ENERG.MD, parte a Grupului TELSI, livrează solar rezidențial și industrial în Moldova. 50 MW în portofoliu, echipamente premium și o nouă direcție: stocarea energiei

După 1 GW regenerabil instalat, Moldova se lovește de următorul perete: nu are unde stoca energia

Ministerul Energiei caută scheme de sprijin pentru baterii, după ce regenerabilele au depășit 1 GW instalat, iar sistemul are nevoie de circa 600 MWh de stocare

Ministerul Energiei: clarificăm exproprierile terenurilor ca să accelerăm proiectele liniilor electrice

Ministerul Energiei intră în ședința Guvernului din 13 mai cu o intervenție legislativă care...

CET Nord deschide o oportunitate de investiție privată: 70 MW de baterii de stocare a energiei la Bălți

CET Nord a lansat licitația pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice de 70 MW pe platforma centralei termoelectrice din Bălți

Petrol sub pășuni: povestea necunoscută a zăcămintelor din sudul Moldovei

La Văleni, raionul Cahul, funcționează singurele zăcăminte de petrol din Republica Moldova — descoperite în anii 1950 de geologii sovietici și exploatate aproape neîntrerupt...

Kirsan Energy pune în funcțiune 100 MW de stocare în Bulgaria și depășește 1 GWh în portofoliul regional

Un parc de stocare a energiei de 100 MW la Veliko Tarnovo, în Bulgaria, cu echipamente Cospowers.

ULTIMA ORĂ | ANRE a aprobat noul regulament de racordare la rețelele electrice

ANRE a aprobat, pe 6 mai 2026, noul Regulament privind racordarea la rețelele electrice...

UE validează planul Moldovei pentru securitatea electrică a sezonului estival

UE a aprobat planul energetic de vară al Moldovei. Peste 50% din electricitate vine din import în sezonul cald

Energocom a cumpărat în aprilie energie cu aproape 13 milioane de euro mai puțin

În aprilie, Energocom a achiziționat 333.493 MWh de energie electrică. La costul anunțat de 110,85 euro/MWh, valoarea energiei cumpărate se ridică la aproximativ 36,97 milioane de euro.