Ministrul român al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat în această seară că România a aprobat Decizia Finală de Investiție (FID) pentru proiectul cu reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești, descriind momentul drept trecerea de la „analiză” la „implementare” și insistând pe ideea de energie „stabilă și predictibilă” care ar urma să înlocuiască o parte din capacitatea fostei termocentrale.
Decizia Finală de Investiție (FID) înseamnă că acționarii Nuclearelectrica au aprobat continuarea proiectului SMR de la Doicești pe baza Studiului de Fezabilitate și au dat undă verde pentru derularea activităților necesare înainte de faza Pre-EPC. Totodată, aprobarea include cadrul de finanțare și garanțiile asociate pentru compania de proiect RoPower Nuclear, astfel încât aceasta să poată contracta și executa pașii tehnici și contractuali prevăzuți pentru etapa următoare.
Acum urmează o etapă până în jurul lunii mai 2026, în care proiectul intră în lucrările pregătitoare înainte de construcție: investigații la amplasament, obținerea avizelor, pașii de licențiere, contractarea echipamentelor importante și formarea echipei de proiect. În documentele Nuclearelectrica, această perioadă este tratată ca pachetul de pregătire pentru Pre-EPC, cu un buget estimat la circa 6 milioane USD, finanțat în principal din soldul neutilizat al împrumutului acordat de SNN către RoPower, în paralel cu demersuri pentru atragerea de finanțare suplimentară și investitori.
Abia după acest prag intră Pre-EPC, fază pe care documentul o descrie ca fiind momentul în care se „îngheață” detaliile care contează pentru piață: bugetul real, lista contractorilor, arhitectura contractuală, structura de finanțare și graficul detaliat al etapei următoare. În același document este menționată o durată estimativă de aproximativ 15 luni pentru Pre-EPC și un buget prevăzut de circa 600 milioane USD, ceea ce explică de ce FID-ul anunțat acum este important, dar nu este „capătul drumului” investițional.
În documentele proiectului apar și detalii tehnice care pot influența ritmul de implementare. Unul dintre ele ține de amplasament: este menționată necesitatea unor măsuri de prevenire, monitorizare și reducere a riscurilor potențiale asociate unei situații existente privind emanările de gaze naturale identificate în zonă, pe un teren adiacent, în linie cu condițiile și bunele practici aplicate în proiecte nucleare.
O altă clarificare ține de traseul către capacitatea totală de 462 MW, corespunzătoare celor șase module planificate. În spațiul public este discutat un scenariu etapizat, în care proiectul ar porni cu punerea în funcțiune a unui prim modul de 77 MWe, iar contractarea și instalarea celorlalte cinci module ar fi făcute ulterior, după ce primul demonstrează funcționarea conformă. Abordarea de tip „în trepte” limitează riscurile comerciale și tehnologice într-un proiect care, chiar cu un design licențiat, ar fi printre primele implementări de acest tip din Europa.
În proiecția pe termen lung, ministerul își păstrează ținta: 462 MW de producție nucleară fără emisii de CO₂, livrată constant, ca sprijin pentru un sistem cu tot mai multă energie regenerabilă. De aici înainte însă, proiectul intră în zona care îi decide viteza și credibilitatea: închiderea contractelor, pașii de licențiere în România, structura de finanțare, lanțurile de aprovizionare și managementul riscurilor la amplasament — elementele care vor arăta dacă orizontul „după 2030” rămâne doar un reper general sau se transformă într-un calendar ferm.
Merită pus și contextul: în mai 2025, RENERGY scria despre Doicești ca posibilă primă implementare SMR în UE, cu accent pe tehnologia NuScale de 77 MWe și pe credibilitatea pe care o dă licențierea de design în SUA. Decizia luată acum schimbă registrul discuției: proiectul iese din etapa de intenții și intră în etapa de execuție, unde progresul se va măsura lunar în condiții îndeplinite, finanțare asigurată și riscuri gestionate etapă cu etapă.
