România exportă masiv energie, la o putere de 3.000 MW, pe fondul vântului puternic

SURSĂe-nergia

România exportă masiv energie electrică duminică în prima jumătate a zilei, în condițiile unei producții semnificative a turbinelor eoliene și a consumului mic, de week-end.

Vântul puternic face ca în ziua de duminică turbinele eoliene să fie, de departe, prima sursă de generare de energie electrică din România. Astfel, în condițiile în care sunt instalate capacități în eolian la nivel național de circa 3.000 MW, producția turbinelor eoliene era duninică, în prima parte a zilei, la peste 2.500 MW, însemnând practic peste 30% din toată producția națională de energie electrică.

Pe fondul unui consum redus de energie electrică specific unei zile de week-end, dar și a absenței stocării, sistemul energetic românesc exportă masiv energie în rețelele vecine, la o putere de 3.000 MW, după cum vedeți și în graficul de mai jos

RENERGY

Potrivit datelor operatorului pieței, cel puțin pe mecanismul de cuplare a piețelor pentru ziua următoare, România exportă azi energie în rețeaua bulgară în toate intervalele orare și în cea ungară până la ora 17.00, după care fluxul se inversează.

Q Group Banner
spot_img
spot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Pe 26 mai se discută despre infrastructura invizibilă a regenerabilelor din Moldova

IDIS „Viitorul și ANB discută cinci probleme pe care piața moldovenească de regenerabile le tot amână — de la stocare și bursă energetică la reglementare și finanțare

Moldova reglementează pentru prima dată vânzarea căldurii private în rețeaua centralizată

Energia termică produsă în cogenerare, din surse regenerabile sau recuperată din procese industriale poate...

ANRE a tăiat 33 de milioane din costurile solicitate de Premier Energy și FEE Nord pentru furnizarea energiei electrice la tarif reglementat

ANRE a respins 33 mil. lei din cererile celor doi furnizori: creanțe compromise — zero, tichete de masă — zero, formare profesională — tăiată 97%.

ANRE lansează selecția furnizorilor de serviciu public și pune capăt unui regim în care Premier Energy și FEE Nord dețineau mandatele prin drept de...

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat astăzi anunțul de lansare a procedurii...

SIMILARE

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Solar Energy Bucharest Summit începe peste două zile, la Palatul Parlamentului

Peste două zile la București începe a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit,...

România produce mai mult decât consumă și exportă masiv energie

În România, consumul de energie electrică preluat din rețea a coborât duminică, 5 aprilie,...

Bucureștiul găzduiește investitori în energia regenerabilă din 20 de țări, la Solar Energy Bucharest Summit

Cel mai important eveniment B2B din domeniul energiei regenerabile își deschide porțile pe 22...

Guvernul României declară stare de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul României se pregătește să declare stare de criză pe piața țițeiului și a...

GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a atras peste 15.000 de vizitatori

Bucureşti, 18 martie 2026. GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026, platforma numărul 1 din...

Dezvoltarea proiectelor de infrastructură IT și aderarea României la AIB, noi motive de încredere în piața de PPA

Piața contractelor pe termen lung pentru energie regenerabilă (Power Purchase Agreement – PPA) continuă...

România aprobă investiția finală pentru mini-centrala nucleară de la Doicești

Ministrul român al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat în această seară că România a...

Prima zi Energy Week Black Sea la București: tranziția energetică cu accent pe rețele și interconectări regionale

La București are loc, timp de două zile, Energy Week Black Sea, conferință regională...