Un nou studiu arată că biodiversitatea și producția din vii pot fi optimizate simultan prin combinarea practicilor de gestionare organică cu alte practici regenerative, cum ar fi utilizarea redusă a pesticidelor, lucrările de arat și cositul. Această cercetare sugerează că, în timp ce viticultura și conservarea biodiversității pot coexista în agricultura organică, aceste obiective paralele pot fi susținute și mai bine prin combinarea managementului extensiv și a conservării habitatelor naturale în peisajul larg. Sistemele de producție alimentară urmăresc să obțină recolte, protejând în același timp biodiversitatea și menținând serviciile ecosistemice (contribuțiile valoroase pe care ecosistemele le aduc, de la reglarea apei, aerului și climei până la susținerea veniturilor prin turism). Aceasta este o mare provocare a ecologiei agricole (agroecologiei): de a proiecta ecosisteme multifuncționale care să promoveze sinergiile și să atenueze compromisurile între aceste trei factori.
Agricultura organică este un tip de gestionare agroecologică care își propune să producă alimente utilizând procese și substanțe naturale și tinde să aibă un impact mai redus asupra mediului decât agricultura convențională. Agricultura organică este implementată în toate părțile lumii, iar utilizarea sa crește în Europa. UE își propune ca 25% din terenurile agricole să fie organice până în 2030, în cadrul Acordului său Verde recent (în 2020, 9,1% din terenul agricol al UE era cultivat organic). Dovezi anterioare sugerează că agricultura organică are un impact pozitiv asupra biodiversității și a mai multor servicii ecosistemice (de exemplu, controlul natural al dăunătorilor, polenizarea, sechestrarea carbonului), dar unele studii au constatat că produce recolte mai mici în comparație cu agricultura convențională.
Acest studiu a investigat dacă producția agricolă și conservarea biodiversității pot fi optimizate simultan. Cercetătorii s-au concentrat pe vii, agroecosisteme perene care sunt gestionate intensiv. Vii reprezintă una dintre culturile cele mai dependente de pesticide din Europa, deoarece vița de vie este sensibilă la mulți dăunători și boli. Viile organice se confruntă, de asemenea, cu apariția dăunătorilor și a patogenilor care amenință recolta. Menținerea producției în viitor este o prioritate pentru cei implicați în producția de vin și utilizarea intensivă a pesticidelor și fungicidelor poate fi considerată adesea necesară pentru menținerea recoltelor.
Cu toate acestea, în ciuda practicilor intensive, viile au și potențialul de a găzdui organisme diverse, deoarece gestionarea lor nu implică perturbarea anuală a solului. Vegetația dintre rândurile de viță de vie poate fi un refugiu pentru multe organisme, iar gestionarea acestei vegetații “inter-rânduri” este un factor important al biodiversității din vii și a serviciilor ecosistemice. În plus, gestionarea inter-rândurilor nu diferă neapărat între viile convenționale și cele organice, sugerând că acest lucru ar putea fi o soluție interesantă pentru limitarea impactului asupra mediului al viticulturii, independent de tipul de management.
Întrucât viile sunt foarte diferite de sistemele de culturi, cercetătorii au dorit să exploreze dacă beneficiile agriculturii organice observate în sistemele de culturi vor apărea și în viticultură. Cercetătorii au explorat relațiile dintre biodiversitate la diferite niveluri trofice (14 taxe) și anumite servicii ecosistemice (14 indicatori pentru producția agricolă, calitatea/fertilitatea solului și controlul natural al dăunătorilor). Au studiat 38 de vii convenționale și organice în sud-vestul Franței, într-un peisaj variat cu proporții diferite de habitate semi-naturale. Acest lucru le-a permis să exploreze eventualele efecte interactive între sistemele agricole și structura peisajului.
În comparație cu agricultura convențională, agricultura organică a crescut bogăția majorității taxelor (cu excepția gândacilor de sol și a râmelor, care au avut o bogăție semnificativ mai mică în câmpurile organice). Păianjenii care trăiesc pe sol, rudele cicadelor și bacteriile din sol au fost semnificativ mai numeroase în viile organice. Serviciile de control al dăunătorilor prin intermediul prădătorilor naturali au crescut și ele cu 9%. În schimb, producția de vin a fost mai mică (cu 11%) în sistemele organice decât în cele convenționale.
Cercetătorii au constatat că existau cazuri în care nu existau compromisuri între biodiversitate și producție, dar aceste cazuri nu erau corelate cu gestionarea organică sau non-organică. Existau aspecte ale viilor convenționale care obțineau niveluri ridicate atât de biodiversitate, cât și de producție. În timp ce multe practici agricole organice se concentrează în principal pe eliminarea pesticidelor și erbicidelor sintetice, cercetătorii sugerează că practicile găsite în unele vii non-organice, cum ar fi reducerea pesticidelor persistente și nesintetice și reducerea lucrărilor de arat și cosit
, pot beneficia în mod semnificativ de biodiversitate. Aceștia recomandă ca aceste alte practici cheie de gestionare să fie luate în considerare și în reglementarea agriculturii organice.
În plus, compoziția sau configurarea peisajului nu au influențat în mod clar creșterea biodiversității; contextul peisajului a afectat în principal bogăția sau abundanța grupurilor de biodiversitate aeriene, iar unele efecte marginal semnificative au fost găsite și asupra artritelor prădătoare. Cercetătorii presupun că contextul peisajului ar putea fi investigat în continuare pentru rolul său în serviciile de control al dăunătorilor.
În ansamblu, acest studiu a arătat că gestionarea viilor poate fi adaptată pentru a optimiza simultan atât biodiversitatea, cât și producția. Cercetătorii subliniază necesitatea de a completa agricultura organică cu alte soluții la nivel local și de peisaj pentru a crea sisteme de viticultură durabile care să optimizeze conservarea biodiversității și furnizarea de multiple servicii ecosistemice, precum și producția agricolă.
Informații suplimentare: Datorită relativității termenului, definiția “agriculturii regenerative” nu a fost încă cristalizată, dar este în general preocupată nu doar de crearea de sisteme agricole “durabile”, ci și de “restaurarea” sau “regenerarea” funcțiilor ecologice naturale. Agricultura regenerativă se suprapune, prin urmare, cu metodele de agricultură organică, deoarece urmărește același scop, dar depășește practicile agricole, proiectând agricultura într-o abordare peisagistică. Cu toate acestea, deoarece nu există un sistem de certificare, un fermier autoproclamat regenerativ poate decide să utilizeze pesticide și nu va primi certificare organică. Acest studiu analizează combinarea practicilor organice cu practici compatibile de gestionare a peisajului pentru a proiecta agroecosisteme multifuncționale. Pentru mai multe informații despre agricultura regenerativă, consultați: https://tabledebates.org/building-blocks/what-is-regenerative-agriculture [Accesat la 10 iulie 2023].
Notă:
- Viile organice au fost gestionate organic timp de cel puțin șase ani, iar datele au fost colectate în 2019.
- Cercetătorii sugerează că acest lucru se datorează impactului pesticidelor asupra prădătorilor naturali ai dăunătorilor culturilor; în sistemele organice, dușmanii naturali (de exemplu, păianjenii care trăiesc pe sol) au fost cu mult mai (86%) abundente decât în sistemele convenționale.
Sursă: Beaumelle, L., Giffard, B., Tolle, P., Winter, S., Entlang, M. H., Benitez, E., Aller, J. G., Auriol, A., Bonnard, O., Charbonnier, Y., Fabreguettes, O., Joubard, B., Kolb, S., Ostandie, N., Marie Reiff, J., Richart-Cervera, S. and Rusch, A. (2023) Biodiversity conservation, ecosystem services and organic viticulture: A glass half-full. Agriculture, Ecosystems and Environment 351: 108474.