10 milioane de euro din partea Italiei pentru tranziția energetică a Republicii Moldova: contoare inteligente, rețele moderne și noi priorități pentru 2025-2027

Ministerul Energiei recent a găzduit o întrevedere cu reprezentanții  Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare (AICS) și ai GSE – Administratorul Serviciilor Energetice din Italia. Scopul principal al întâlnirii a fost evaluarea progresului cooperării în domeniul energetic și stabilirea noilor priorități pentru perioada 2025-2027.

În cadrul întrevederii, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de Italia în domeniul energetic, evidențiind alocarea unei sume de 10 milioane de euro pentru proiectul „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova. 

Proiectul vizează instalarea a 35.000 de contoare inteligente și crearea unei rețele inteligente pentru o gestionare mai eficientă a energiei, contribuind semnificativ la tranziția energetică a țării. 

Suntem profund recunoscători Italiei pentru sprijinul semnificativ acordat procesului de modernizare și eficientizarea a sectorului nostru energetic. Fondurile și experiența italiană au fost consistente pentru implementarea unor proiecte de amploare, care nu doar facilitează tranziția energetică, dar și protejează categoriile cele mai vulnerabile ale populației”, a menționat în cadrul discuțiilor secretarul de stat al Ministerului Energiei. 

De menționat că suportul oferit de Italia a fost folosit pentru operaționalizarea „Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice”, creat pentru creșterea nivelului de accesibilitate a resurselor energetice și finanțarea măsurilor de reducere a vulnerabilității energetice în rândul populației.

În cadrul discuțiilor, au fost conturate principalele priorități pentru perioada 2025-2027. Printre acestea se numără promovarea transportului public electric, consolidarea rezilienței cibernetice, extinderea utilizării sistemelor de contorizare inteligentă și continuarea sprijinului pentru programele implementate de Centrul Național pentru Energie Durabilă. Oficialii italieni au reafirmat angajamentul lor de a oferi sprijin suplimentar pentru consolidarea sistemului energetic al Republicii Moldova.

Această întâlnire marchează un pas semnificativ în aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Italia, subliniind angajamentul ambelor părți de a promova soluții inovatoare și sustenabile în sectorul energetic, care să sprijine dezvoltarea unei economii verzi și reziliente.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

SIMILARE

ANRE umblă în Codul rețelelor de gaze naturale: acestea pot tranzita Moldova fără să intre în piață

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat un set de modificări la Codul...

Sergiu Tofilat: Jumătate dintre producătorii de energie regenerabilă riscă falimentul

Acest material reprezintă o preluare și o analiză a unei opinii publice. Punctele de...

FEE Nord cere aprobarea costurilor de bază pentru 2026, estimate la peste 77 mil. lei

S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Carolina Novac pentru PV Magazine: Energia solară intră în prima linie a securității energetice

Din interviul pentru PV Magazine se vede că, pentru Carolina Novac, discuția despre fotovoltaice...