Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Satul European II: Proiecte de iluminat stradal și energie regenerabilă pentru creșterea eficienței energetice în comunități

Aproape jumătate din proiectele depuse prin Programul „Satul European” II sunt destinate iluminatului stradal, instalării panourilor fotovoltaice și creșterii eficienței energetice a clădirilor. Din cele 612 proiecte, 198 vizează îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și monumentelor istorice, cu beneficiari precum instituții preșcolare din Vărvăreuca, raionul Florești, și Vatra, municipiul Chișinău.

În cadrul programului, 57 de dosare au fost selectate pentru construirea a 455 km de rețea de iluminat stradal, beneficiind peste 104.000 de locuitori din localități precum Tuzura, Climăuții de Jos și Ursoaia Nouă. De asemenea, au fost aprobate 30 de proiecte pentru instalarea sistemelor de producere a energiei din resurse regenerabile, cu o capacitate totală de 3 MW.

Ministerul Energiei încurajează prioritizarea eficienței energetice în program, subliniind că aceste proiecte vor contribui la creșterea confortului cetățenilor și la fortificarea securității energetice. În acest context, Parlamentul a adoptat recent o lege care aduce beneficii producătorilor de energie verde din Republica Moldova, facilitând funcționarea comunităților energetice locale și instalarea de surse de energie regenerabilă în diverse puncte de consum.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Prânzul a prins rețeaua în echilibru: România a dat baza, Ucraina a sprijinit vârful

La prânz, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova a funcționat stabil, cu acoperirea necesarului de...

Moldelectrica a anulat licitația pentru energia pierderilor din rețeaua de transport 

Moldelectrica, operatorul de transport al energiei electrice, anunță anularea licitației inițiate pe 30 septembrie...

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica: Doi candidați admiși la interviu pentru funcția de director general — Sergiu Carmanschi și Octavian Ciobîrca

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica anunță lista scurtă pentru funcția de director general: Sergiu Carmanschi...

Cum se calculează performanța energetică a clădirilor în Moldova

Ministerul Energiei anunță aprobarea și publicarea Metodologiei de calcul a performanței energetice a clădirilor....

SIMILARE

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica: Doi candidați admiși la interviu pentru funcția de director general — Sergiu Carmanschi și Octavian Ciobîrca

ULTIMA ORĂ | Moldelectrica anunță lista scurtă pentru funcția de director general: Sergiu Carmanschi...

Cum se calculează performanța energetică a clădirilor în Moldova

Ministerul Energiei anunță aprobarea și publicarea Metodologiei de calcul a performanței energetice a clădirilor....

Red Electrica semnalează riscuri din variații de tensiune în Spania

Red Eléctrica de España (REE) a notificat autoritatea de reglementare că în ultimele două...

Forum APC: Reorganizare și bani FEERM pentru renovarea blocurilor

Ieri, 9 octombrie 2025, la Chișinău, Forumul Asociațiilor de Locatari a adunat peste 170...

La Bălți funcționează primul atelier fotovoltaic din Moldova, care îi învață pe elevi să monteze corect panourile solare

La Școala Profesională nr. 4 din Bălți s-a inaugurat un atelier fotovoltaic complet funcțional,...

Ministerul Energiei inițiază legea ecodesign: se transpune ESPR și se introduce pașaportul digital al produselor

Ministerul Energiei a deschis etapa de inițiere pentru o lege care va introduce cerințe...

Tranzacționarea garanțiilor de origine și co-garantarea finanțării PPA-urilor, în discuție la a 5-a ediție a Romanian Green PPA

Tranzacționarea garanțiilor de origine și statusul aderării României la AIB (Association of Issuing Bodies)...

ADN gazier, viitor solar: Transautogaz pornește 4 MW fotovoltaic la Strășeni, sub umbrela Moldovagaz

Transautogaz, companie cu experiență pe gaze, a pus în funcțiune prima sa centrală fotovoltaică:...

Ne apropiem de 1 GW pe verde: dacă ținem ritmul, reușim

Moldova intră în weekend cu o veste bună și cu un aer de „deja-vu”...