CAROLINA NOVAC: Moldova își propune să atingă 30% energie regenerabilă până în 2030:

Carolina Novac, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a subliniat că Republica Moldova are ca obiectiv atingerea a 30% consum de energie regenerabilă în mixul de energie electrică până în 2030. Cu toate acestea, la momentul actual, procentul este de doar 6%, iar atingerea acestei ținte nu poate fi realizată rapid fără o serie de reforme și modificări de politici.

„Pentru a atinge această țintă, am inițiat elaborarea mai multor documente de politici – Strategia energetică până în 2050 și Planul Național Integrat pentru Energie și Climă – care urmează să fie lansate în curând. La nivel mai aplicat, suntem în proces de modificare a legii privind sursele de energie regenerabilă nr. 10/2016 (legea SER), care ne va permite să lansăm licitații pentru construcția de capacități mari de generare – 105 MW eoliene și 60 MW solare”, a declarat Novac într-o postare pe pagina oficială a Ministerului Energiei.

Unul dintre obiectivele mecanismului de sprijin pentru energie regenerabilă este asigurarea cu energie, iar nu obținerea de profit. În acest sens, guvernul a majorat capacitatea alocată instalațiilor fotovoltaice de la 20 MW la 120 MW, având în vedere cererea mare din partea consumatorilor.

Secretarul de stat a subliniat că mecanismul de sprijin va fi modificat și pentru persoanele fizice și juridice care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice acasă sau la birou. Scopul principal al acestui mecanism este să permită oamenilor să-și acopere propriul consum de energie verde, nu să obțină profit din livrarea de energie în rețea.

Totuși, în Moldova există o problemă legată de supradimensionarea instalațiilor fotovoltaice de către mulți proprietari de gospodării și agenți economici, ceea ce îngreunează posibilitatea altor persoane de a-și produce propria energie regenerabilă.

Carolina Novac a mai menționat că cererile pentru avize de racordare la mecanismul de sprijin “contorizare netă” au atins deja 68 MW capacitate instalată, iar încă 115 MW de avize de racordare au fost emise. Aceste cifre indică un interes crescut din partea populației și companiilor pentru adoptarea surselor regenerabile de energie.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Moldova’s largest Huawei energy storage system goes live in Rădeni

Moldova now has its largest Huawei energy storage system in operation. The 60 MWh...

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Primul trimestru CBAM: comerțul cu electricitate între UE și Balcanii de Vest a scăzut cu 25%

Secretariatul Comunității Energetice avertizează că CBAM a perturbat comerțul regional cu electricitate în T1 2026, inclusiv integrarea piețelor din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

SIMILARE

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

Regulamentul care poate debloca gigawații blocați artificial în rețea: ANRE votează marți cel mai așteptat act normativ din regenerabile

Pe 28 aprilie 2026, Consiliul de Administrație al ANRE are pe ordinea de zi aprobarea noului Regulament privind racordarea la rețelele electrice și prestarea...

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Ucraina revizuiește prețurile plafon la energie electrică. Efectele posibile asupra pieței și asupra Moldovei

Ucraina a lansat procedura de revizuire a prețurilor plafon de pe piața energiei electrice....

De la 600MW în 2024 la peste 1GW în 2026: Green energy Made in Moldova

Depășirea pragului de 1 GW la capacitatea instalată din surse regenerabile vine după cel...