Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Ministrul Energiei va semna la Atena aderarea Moldovei la coridorul vertical de gaze naturale

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, va participa pe 19 ianuarie la lucrările Ședinței Ministeriale privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), în cadrul căreia Moldova și Ucraina vor adera la coridorul vertical de transport a gazelor naturale, din care fac parte în prezent Grecia, Bulgaria, România și Ungaria.

Odată cu aderarea Moldovei și Ucrainei, coridorul vertical va urma traseul gazoductului transbalcanic, care merge din Ucraina până Grecia, în sens revers. Coridorul vertical de gaze a fost anunțat pentru prima dată în 2016 de către operatorii rețelelor de gaze din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Conceptul de coridor vertical nu este un proiect tradițional de conductă unică, ci un sistem care conectează rețelele naționale de gaze existente și alte infrastructuri de gaze pentru a asigura tranzitul gazelor și pentru a contribui astfel la securitatea energetică. 

De asemenea, ședința din cadrul Grupului de Înalt Nivel CESEC are drept scop examinarea și planificarea viitorului cooperării în domeniul energiei, cu accent pe interconexiuni și stocare pentru un sistem electric mai verde, mai inteligent și mai eficient în Europa de Sud-Est. În cadrul evenimentului de asemenea se vor aborda subiecte precum realizările recente în cooperarea electrică CESEC, planificarea rețelelor viitoare și cooperarea în domeniul energiei regenerabile, planificarea infrastructurii de hidrogen și combustibili regenerabili, precum și prioritățile viitoare în cooperarea gazelor naturale din cadrul CESEC și rolul gazelor naturale în atingerea obiectivelor REPower EU.

Evenimentul va fi prezidat de către Directoarea Generală DG ENERGY (Direcția Generală Energie) din cadrul Comisiei Europene, Ditte Juul Jørgensen, iar printre participanți se numără și Comisara pentru Energie al Comisiei Europene, Kadri Simson, și directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski.

spot_imgspot_img
Q Group Banner
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Simtel, în primul proiect independent de stocare din România: 70 MWh și investiție de 16,5 milioane euro

Simtel intră, alături de ENEVO Group și Prime Batteries, în asocierea selectată de Electrica...

Ministrul Junghietu despre linia Vulcănești–Chișinău și noua logică a importurilor de energie

Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a intrat în faza de testare și se...

Fundația Soros Moldova: licitație pentru fotovoltaice la 17 obiective sociale

Fundația Soros Moldova a publicat un anunț de achiziții prin care inițiază o procedură...

SIMILARE

Energocom 2025, dincolo de bilanț: volume record, bani europeni și noul control al furnizării

Avem raportul pe 2025 al Energocom – componenta de furnizare gaze. Compania a publicat...

ANRE propune prețuri mai mici la gazele de „ultimă opțiune” livrate de Energocom

Pe 23 decembrie 2025, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a pus în...

Amendament ANRE: tariful unic de distribuție a gazelor a fost introdus la nivel național

ANRE a anunțat, la 16 decembrie 2025, aprobarea unor modificări esențiale la Metodologia de...

Ucraina și trei state UE lansează primele licitații lunare pe termen lung pentru capacitate transfrontalieră

Ieri, 15 decembrie 2025, operatorii de transport și de sistem din Ucraina, Slovacia, Ungaria...

ANRE: modificări la tarifele de distribuție și la serviciul de flexibilitate prin stocare în conductă

ANRE a anunțat o ședință publică a Consiliului de administrație pentru marți, 16 decembrie...

TEN-E, noul „cod rutier” al rețelelor de energie. De ce își schimbă Moldova regulile în infrastructura energetică

Ministerul Energiei inițiază modificarea Legii energiei nr. 174/2017 pentru a introduce în legislația națională...

ANRE vrea să rescrie mecanismul de flexibilitate la gaze: capacități repartizate după volumul real și plafon de 80% pentru jucătorii mari

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează în dezbatere publică un nou proiect de...

În 8 zile, de la consultare publică la text de hotărâre: cum pregătește ANRE rutele 2 și 3 Grecia–Ucraina

În una dintre ședințele următoare, Consiliul de administrație al ANRE urmează să decidă asupra...

ANRE cere încă cinci ani pentru menținerea regimului provizoriu de echilibrare a gazelor până în 2030, pe fondul nelichidității pieței angro de gaze.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a pus în consultare publică un proiect...