Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Prețul spot al energiei electrice din România este cel mai mare din Europa, mâine, de patru ori mai mare decât în Germania

Prețul spot al energiei electrice livrate mâine în România este cel mai mare din Europa, de patru ori mai scump decât în Germania. Prețurile negative din orele cu soare apărute pe piețele de la vest de România s-au “oprit” la granița Ungariei cu România.

Prețul mediu spot al energiei electrice tranzacțioate azi cu livrare mâine este, în România, de 515 lei/MWh, sau aproape 104 euro/MWh.

Este egal cu cel din Bulgaria, și cel mai mare dintre statele Uniunii Europene. Situația a mai apărut, dar, de această dată diferența este absolut uriașă, și puteți vedea alăturat o hartă cu prețurile spot de mâine, cu mențiunea că în mod tradițional prețul din Italia este mare, iar prețul spot din Serbia este nu zero, ci 103 euro/MWh.

Practic, prețul spot din România este de circa două ori mai mare decât în Ungaria și de patru ori mai mare decât în Germania. Asta în condițiile în care mecanismul de cuplare al piețelor spot, care, cel puțin teroretic, face ca energie să “curgă” dinspre piața cu prețul mic spre piața cu prețul mare ar trebui să diminueze diferențele.

Lucrurile devin suprinzătoare dacă ne uităm pe prețurile orare. Astfel, în Germania, cel mai mare consumator din UE, în intervalul 13-14, prețul spot este negativ, minus 43 de euro/MWh, cel mai probabil ca urmare a aportului fotovoltaicelor. Potrivit porognozei de acum, mâine, în medie eoliene din Germania vor produce la o putere orară de 26.000 MW la care se adaugă alți 16.000 MW din fotovoltaic (aceasta este o medie, desigur producția în orele cu radație solară este mult mai mare, iar Germaniua are peste 80.000 MW instalați în solar). Ca urmare a cuplării, și prețul din Austria este mic la acea oră (minus 29 de euro), și și cel din Ungaria (minus 36 de euro). Situația ar fi trebuit să se vadă în teorie și la noi, numai că, în intervalul 13-14 prețul PZU din România a fost de plus 80 de euro/MWh, și la ora 13 și la ora 14. Așadar o diferență enormă.

Dacă ne uităm pe datele de cuplare a pieței, observăm că, în acel interval – ca și în alte ore de după amiază, fluxul de energie prin mecanismul cuplării este zero pe direcția Ungaria-România, deci, în ciuda faptului că energia era mai ieftină, în România nu a cumpărat-o nimeni. Iar prețul pieței noastre a fost cu peste 100 de euro peste cel orar maghiar. Și mai interesant, în aceeași oră, pe fondul acestei diferențe de preț, iese din țară spre Ungaria energie la o putere orară de 600 MW . Cu alte cuvinte cineva a cumpărat energie care venea din România mult mai scump, la acea oră, decât putea să o facă la prețul spot orar din Ungaria.

În toate orele în care fluxul Ungaria-România a fost zero și, invers, în ciuda prețului, a ajuns energie din România în Ungaria, a intrat și la noi în țară energie din Bulgaria. Desigur, această situație îi avantajează îm primul rând pe producătorii români care nu mai trebuie să vândă energia (dacă nu o aveau contractată forward) la prețul mic, spre zero sau negativ în unele ore, din PZU.

Care ar fi explicațiile ciudățeniei

Oameni din sistem cu care am vorbit spun că sunt lucrări în rețeaua unagră care au făcut ca, tehnic, să se diminueze capacitate transfrontalieră, inclusiv pe granița Ungariei cu noi, în anumite condiții de încărcare și de fluxuri de putere în Ungaria. Cu alte cuvinte, practic, în ciuda cuplării comerciale a piețelor, să nu fie practic “loc” pe linie pentru ca energia să curgă din Ungaria spre România. Întra-adevăr, datele JAO (Joint Allocation Office) arată că, în acele ore, capacitatea alocată dupa mecanismul de cuplare pe relația HU-RO este zero. Există  totuși capacitate disponibilă pentru tranzacțiile care se vor face inraday, în ziua de 14 mai.

Alți oameni familiari cu problema spun că este un mix de cauze, una fiind mecanismul de cuplare a piețelor pe bază de flux, care uneori pot conduce la astfel de situații care ne dezavantajează, la care se adaugă și o diminuare a capacității transfrontaliere între Ungaria și Serbia.

Nu avem informații pentru a specula dacă situația prețurilor spot din această parte a rețelei europene (România și toată peninsula balcanică și Polonia) are vreo legătură cu se întâmplă în Ucraina, care, pe fondul atacurilor rusești este în situația de a importa energie electrică de la vecini, în ultimele zile. Pentru ziua de azi, 13 mai, de exemplu, Ucraina a anunțat importuri record de energie electrică, de 19,5 GWh azi în total, din cinci țări europene: România, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova.

Preluare: Mihai Nicuţ, www.e-nergia.ro

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Moldova se apropie de 1 GW din regenerabile și își depășește înainte de termen țintele pentru 2030

Ne apropiem de 1 GW de energie regenerabilă instalată în Republica Moldova, iar dinamica...

Studiu ANRE despre piața energiei electrice în 2025: cum arată de fapt concurența, dependența de import și viitorul CET-urilor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a finalizat studiul de piață referitoare la sectorul...

How Vladislav Papanaga sees smart energy as the next big asset class

For Vladislav Papanaga, antrepreneur and founder of QGroup, energy is no longer just one...

Vladislav Papanaga: Energia inteligentă — noul standard de diversificare a afacerilor

Autor: Vladislav Papanaga, antreprenor, fondator QGroup Deficitul energetic ca fereastră de oportunitate Energia nu este doar...

SIMILARE

Vladislav Papanaga: Energia inteligentă — noul standard de diversificare a afacerilor

Autor: Vladislav Papanaga, antreprenor, fondator QGroup Deficitul energetic ca fereastră de oportunitate Energia nu este doar...

ODA va finanța companiile care intră în comunități de energie regenerabilă

Mâine se aprobă proiectul de hotărâre a Guvernului privind semnarea Acordului de grant pentru...

Ministerul Energiei: Doi oameni noi în Comisia pentru licitațiile eoliene

Ministerul Energiei a completat, în sfârșit, locurile rezervate societății civile în Comisia de licitații...

Grid-forming obligatoriu pentru stocarea de energie și regenerabilele de peste 1 MW în Europa

Europa se pregătește să schimbe regulile jocului pentru stocarea de energie și pentru centralele...

Ministerul Energiei lansează două proiecte de regulamente pentru controlul încălzirii și ventilării în clădiri

Ministerul Energiei a pornit, în aceeași zi, două inițiative care vor schimba felul în...

ANRE cere încă cinci ani pentru menținerea regimului provizoriu de echilibrare a gazelor până în 2030, pe fondul nelichidității pieței angro de gaze.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a pus în consultare publică un proiect...

LEA Vulcănești–Chișinău: șantierul se închide, linia intră în faza de testare și energizare treptată

Lucrările la Linia Electrică Aeriană (LEA) Vulcănești–Chișinău ajung la aproximativ 99% progres fizic. Constructorul...

Cel mai mare parc fotovoltaic propriu al Simtel, de 52 MWp la Giurgiu, intră în exploatare săptămâna aceasta

Simtel deschide, la Giurgiu, un nou capitol în povestea energiei regenerabile din România: cel...

Ministerul Energiei s-a întâlnit cu investitorii pentru prima rundă de consultări pe licitația de proiecte eoliene

Iată și prima întâlnire față în față între autorități și investitori pe tema noii...