spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

RENERGY Istoric SIMTEL Team

SIMTEL Team și-a propus, încă din prima zi, să pună tehnologia în slujba naturii, pentru a construi un viitor verde pentru planetă, oferind în același timp companiilor eficiența energetică necesară pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime. Povestea companiei a început în 2000, chiar în anul în care cei 3 co-fondatori au absolvit Facultatea de Electronică și telecomunicații a Universității Politehnice București. Ceea ce a început ca, probabil, primul start-up autentic din România, s-a dezvoltat treptat de-a lungul anilor, prin adăugarea de noi linii de business. Astăzi, SIMTEL Team a devenit unul dintre jucătorii importanţi în cele trei domenii de activitate - energie regenerabilă, automatizări industriale și telecomunicații. Lider în România, în construcția și mentenanța centralelor electrice fotovoltaice, SIMTEL Team a lucrat la centrale fotovoltaice din 7 țări, începând cu 2016, când a realizat mentenanță pentru parcul Bolero din Chile, Deșertul Atacama, având o mărime de 130 MWp. Din 2012, SIMTEL Team este Partener oficial al ABB pentru automatizări, cu distincţia de cel mai bun Service Partener ABB din zona de Sud-Est a Europei în 2015 și cel mai bun integrator Telekom din România în 2016. În 2021, SIMTEL Team s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, cu simbolul bursier SMTL, intrând într-o nouă etapă în dezvoltarea companiei.

RENERGY ECHIPĂ

Iulian Nedea

Președinte CA, Fondator

Sergiu Bazarciuc

Membru CA, Fondator

Radu Vilău

Membru CA, Fondator

Mihai Tudor

CEO

Ana Nedea

Director of Strategy & Business Development

Oleg Lasco

Country Manager, Republica Moldova

spot_imgspot_img

RENERGY SERVICII

epc centrale fotovoltaice

Suntem aici să îți punem la dispoziție tot ce ai nevoie pentru proiectarea, operarea sau mentenanța unei centrale electrice fotovoltaice. Consultanță, proiectare electrică și civilă, avizare, furnizare de echipamente, construcție, punere în funcțiune și mentenanță completă.

Telecomunicații

Cei peste douăzeci de ani de experiență în dezvoltarea rețelelor de telefonie mobilă permit astăzi diviziei noastre de Telecom să proiecteze, autorizeze și execute toate tipurile de lucrări necesare infrastructurii de telecomunicații, în sistem turn-key.

Operare și mentenanță

Menținerea centralelor fotovoltaice în parametri optimi este esențială pentru eficiența și longevitatea acestora. Serviciile noastre de operare și mentenanță (O&M) includ toate intervențiile necesare pentru a asigura funcționarea continuă și eficientă a echipamentelor și instalațiilor tale energetice.

Forecast și Market Acces

Forecastarea producției de energie regenerabilă și monitorizarea reprezintă procesele de estimare a cantității de energie electrică care va fi generată de surse regenerabile, cum ar fi parcurile fotovoltaice sau eolienele, într-un anumit interval de timp viitor. Acest proces se bazează pe analiza datelor meteorologice, performanța istorică a echipamentelor și modelele matematice pentru a prezice producția de energie.

Furnizare energie

GES este partenerul nostru de încredere în furnizarea de energie electrică. Cu o experiență solidă de peste 25 de ani în industria energetică, ne distingem prin soluții personalizate și sustenabile, angajându-ne să optimizăm costurile clienților noștri printr-un parteneriat pe termen lung.

EPC — Sisteme de stocare a energiei

Sistemele de stocare a energiei reprezintă o soluție inovatoare pentru gestionarea eficientă a consumului și producției de energie, oferind un spectrul larg de beneficii. Aceste sisteme au la bază proprietățile electrochimice ale bateriilor reîncărcabile și cuprind componentele de stocare, de control și de monitorizare ale energiei electrice.

Stații de încărcare

Rapiditatea cu care se dezvoltă tehnologia ne arată că infrastructura de transport a viitorului va fi, fără îndoială, mobilitate electrică (e-mobility), ce are la bază energie verde. Prin tot ce facem, contribuim activ la dezvoltarea acestei infrastructuri moderne în România, de la inovație și tehnologie, până la inginerie și energie regenerabilă.

Virtual Power Plant

Un Virtual Power Plant (VPP) este un sistem realizat pe o platformă SaaS de colectare, control, integrare și automatizare a multiplelor unități de consum și de producție a energiei electrice, din una sau mai multe locații ale unui mare consumator și producător de energie electrică, pe care le transformă într-o sursă de energie agregată și gestionabilă.

Producție de energie

Într-o lume în continuă schimbare, tranziția către surse de energie regenerabilă este esențială. Noi suntem aici ca să contribuim activ la această tranziție prin producția de energie și, bineînțeles, prin dezvoltarea și implementarea proiectelor fotovoltaice de mare anvergură, menite să genereze energie curată și sustenabilă pentru comunități și afaceri.

Roboți industriali

Automatizarea prin roboți autonomi reprezintă o revoluție în procesele de producție și logistică, aducând eficiență și performanță la un nivel fără precedent. Această tehnologie avansată permite companiilor să își optimizeze operațiunile, să reducă costurile și să îmbunătățească calitatea produselor sau serviciilor oferite. Roboții autonomi sunt capabili să execute diverse sarcini repetitive și uneori chiar periculoase, cu o precizie și consistență remarcabilă, eliberând forța de muncă umană pentru activități mai valoroase și creative.

spot_imgspot_img

RENERGY NEWSROOM SIMTEL

Un nou jucător pe piața energetică din Moldova: GES Trading din Grupul SIMTEL, a deschis filială în Chișinău

GES Trading, parte a grupului Simtel Team, își extinde operațiunile prin inaugurarea filialei din Chișinău. Prin inaugurarea filialei din Chișinău, GES Trading vizează dezvoltarea...

Sustenabilitatea – o premisă bună pentru integrarea Moldovei în UE

Republica Moldova nu este încă parte a Uniunii Europene, dar a făcut pași semnificativi pentru a se alinia la standardele europene și internaționale în...

Sistemele de stocare a energiei de la Simtel: Soluția pentru stabilitatea și optimizarea consumului energetic

Companiile moderne se confruntă cu provocări tot mai complexe în gestionarea consumului energetic, iar sistemele de stocare a energiei (BESS) dezvoltate de Simtel oferă...

Simtel Moldova: 2 ani de leadership în proiecte de energie regenerabilă și dezvoltare sustenabilă

Simtel Moldova marchează doi ani de activitate, timp în care s-a afirmat ca un jucător important în sectorul energiei regenerabile din Republica Moldova. Compania...

SIMTEL angajează Manager Proiect în Chișinău

SIMTEL, grup românesc de inginerie recunoscut pentru expertiza sa în dezvoltarea și implementarea de soluții fotovoltaice și proiecte de energie regenerabilă, își extinde echipa...

Simtel – aproape de finalizarea unui alt proiect fotovoltaic în Comrat

Simtel Solar, parte a grupului Simtel, lider al energiei regenereabile în România, se apropie de finalizarea unui proiect important în Comrat, Republica Moldova. În...

Simtel și PRIME Batteries au pus un sistem fotovoltaic cu stocare pe Muntele Athos

Simtel, grup românesc de inginerie și tehnologie, alături de PRIME Batteries Technology, unul dintre cei mai importanți producători de soluții de stocare a energiei...

Simtel înregistrează venituri de 19,7 milioane de euro și un profit net de 1,2 milioane de euro în primul semestru din 2024

Simtel a publicat raportul financiar pentru primul semestru din 2024. Compania a înregistrat venituri operaționale de aproximativ 19,7 milioane de euro, cu 20% mai...

Simtel vrea să investească în capacităţi de producţie a energiei de 500 MWp în următorii 5 ani și în 300 MWh de stocare

Simtel Team vrea să investească în capacităţi de producţie a energiei de 500 MWp în următorii 5 ani şi în capacităţi de stocare de...

Compania românească, Simtel, susține Republica Moldova spre tranziția către un viitor sustenabil prin energie regenerabilă

Simtel Team S.A., companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și un jucător important al sectorului energiei regenerabile și al telecomunicațiilor,...
spot_imgspot_img

RENERGY CARIERE

Manager de Proiect

Managerul de Proiect pentru centrale fotovoltaice planifică, organizează și coordonează execuția, asigurând respectarea condițiilor economice, tehnice și de calitate, colaborând cu echipele de șantier și subcontractorii.

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...

POZIȚIE VACANTĂ

Realizează intervenții in parcurile fotovoltaice (service, mentenanță, intervenții electrice, remedieri/reparații) conform planificării aloc ...