BERD și BEI împrumută Moldova cu 287 milioane de euro pentru modernizarea sistemului termic din Chișinău

Pe 15 ianuarie 2025, Guvernul Republicii Moldova urmează să aprobe proiectul de hotărâre privind ratificarea Acordului de împrumut între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Acordul, semnat pe 29 noiembrie 2024, face parte dintr-un proiect cu o valoare totală de 326 milioane de euro, având ca obiectiv modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău. Proiectul vizează aspecte economice, sociale și de mediu și este conform cu prioritățile stabilite în domeniul eficienței energetice și sustenabilității.

Proiectul beneficiază de o finanțare complexă, asigurată de mai multe instituții internaționale. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană pentru Investiții (BEI) vor contribui fiecare cu câte 143,5 milioane de euro, sub formă de împrumuturi. Pe lângă acestea, Uniunea Europeană oferă sprijin nerambursabil în valoare de 39,5 milioane de euro, prin intermediul Programului de Investiții de Vecinătate (24,5 milioane de euro) și al Parteneriatului pentru Eficiență Energetică și Mediu din Europa de Est (15 milioane de euro).

RENERGY

Această combinație de împrumuturi și granturi permite acoperirea costurilor pentru modernizarea infrastructurii termice a Chișinăului, inclusiv pentru instalarea a 2.510 puncte termice individuale, reabilitarea rețelelor termice primare și construirea a două noi stații de pompare. Proiectul include tranziția la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic pentru 1.665 de blocuri locative, permițând consumatorilor să regleze individual consumul de energie termică.

Proiectul are ca scop creșterea eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, reducerea pierderilor de energie și îmbunătățirea calității serviciilor furnizate locuitorilor din Chișinău. De asemenea, se estimează o reducere a cererii de energie cu peste 25% pe termen lung și o diminuare a emisiilor de CO2 cu 816.000 de tone în următorii 20 de ani.

Proiectul este estimat să reducă costurile pentru consumatorii finali, prin instalarea punctelor termice individuale care ar putea scădea cheltuielile pentru energie termică cu aproximativ 10%. Integrarea sistemului de distribuție pe orizontală ar aduce economii suplimentare de până la 30%. De asemenea, proiectul are potențialul de a îmbunătăți calitatea aerului din municipiu prin reducerea poluării generate de sistemele actuale de încălzire.

Pentru facilitarea implementării, Guvernul va adopta măsuri fiscale speciale. Bunurile și serviciile utilizate în realizarea proiectului vor fi scutite de TVA, accize și taxe vamale, iar S.A. „Termoelectrica”, principala entitate responsabilă pentru implementare, va fi scutită de obligația de a prezenta garanții pentru rambursarea împrumuturilor recreditate.

Proiectul de modernizare a sistemului termic din Chișinău este o investiție strategică, care va transforma fundamental modul în care capitala Republicii Moldova gestionează furnizarea energiei termice. Valoarea de 326 milioane de euro și amploarea lucrărilor prevăzute fac din această inițiativă un model de bune practici la nivel regional în domeniul eficienței energetice și al sustenabilității.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Moldova’s largest Huawei energy storage system goes live in Rădeni

Moldova now has its largest Huawei energy storage system in operation. The 60 MWh...

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Primul trimestru CBAM: comerțul cu electricitate între UE și Balcanii de Vest a scăzut cu 25%

Secretariatul Comunității Energetice avertizează că CBAM a perturbat comerțul regional cu electricitate în T1 2026, inclusiv integrarea piețelor din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

SIMILARE

Cel mai mare sistem de stocare Huawei în Moldova, inaugurat astăzi la Rădeni

Sistem de stocare 60 MW / 120 MWh Huawei, integrat cu parc fotovoltaic de 50 MW la Rădeni. Solaren livrează primul proiect utility-scale complet din Moldova

Energocom, trimisă să dea volum bursei de energie: din 2027, obligația ar putea ajunge și la furnizorii reglementați

Ministerul Energiei a discutat ieri, 28 aprilie, cu producătorii, furnizorii, traderii și agregatorii despre...

România declară linia Suceava–Bălți proiect de importanță națională și deblochează construcția interconexiunii cu Moldova

România declară linia Suceava–Bălți proiect național și deblochează exproprierile pentru interconexiunea de 400 kV

Moldova investește 1,4 miliarde de lei în clădiri eficiente energetic. Pe 27 mai, sectorul construcțiilor află cum poate accesa acești bani

Clădirile consumă jumătate din energia Moldovei. Pe 27 mai, industria construcțiilor caută răspunsurile la cea mai costisitoare problemă.

Regulamentul care poate debloca gigawații blocați artificial în rețea: ANRE votează marți cel mai așteptat act normativ din regenerabile

Pe 28 aprilie 2026, Consiliul de Administrație al ANRE are pe ordinea de zi aprobarea noului Regulament privind racordarea la rețelele electrice și prestarea...

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Ucraina revizuiește prețurile plafon la energie electrică. Efectele posibile asupra pieței și asupra Moldovei

Ucraina a lansat procedura de revizuire a prețurilor plafon de pe piața energiei electrice....

De la 600MW în 2024 la peste 1GW în 2026: Green energy Made in Moldova

Depășirea pragului de 1 GW la capacitatea instalată din surse regenerabile vine după cel...