CNED și ANRE semnează un acord pentru promovarea energiei durabile și eficienței energetice

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a semnat astăzi un acord de colaborare cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Documentul a fost semnat de Ion Muntean, Director al CNED și de Veaceslav Untila, Director general al ANRE.

Scopul Acordului este de a stabili cadrul de cooperare între ambele instituții în vederea facilitării schimbului de experiență și de informații de interes comun care să contribuie la o implementare mai eficientă a politicilor în domeniul de competență al instituțiilor.

RENERGY

Directorul CNED s-a referit la importanța unei colaborări bilaterale consolidate în scopul realizării eficiente a atribuțiilor ce le revin ambelor instituții în implementarea cadrului normativ-legal în domeniul energeticii, promovării energiei regenerabile și a măsurilor de eficiență energetică.

„Sectorul energetic se dezvoltă într-un ritm dinamic în ultimii ani, fapt ce necesită o atenție sporită pe partea de monitorizare a impactului politicilor implementate. Acest lucru este foarte important în vederea dezvoltării durabile a sectorului energetic, oferind oportunități egale tuturor consumatorilor de energie, indiferent de nivelul de sărăcie energetică sau locație geografică” a declarat Ion Muntean.

RENERGY

La rândul său, Directorul general al ANRE a menționat că, la baza raporturilor de colaborare stau transparența și profesionalismul, informarea reciprocă, valorificarea cunoștințelor și experienței, iar pentru a asigura condițiile necesare efectuării unor acțiuni comune, se va ține cont de principiile etice și juridice.

Obiectivele colaborării includ: consultarea mutuală privind organizarea activităților ce țin de promovarea eficienței energetice, promovarea cogenerării și energiei din surse regenerabile, inclusiv prin aplicarea mecanismelor de sprijin; oferirea suportului în procesul de monitorizare a producătorilor de energie din surse regenerabile; colaborarea pe segmentul implementării mecanismului de obligații în domeniul eficienței energetice; instruirea personalului și schimbul de experiență.

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

ENERG.MD didn’t chase utility-scale megawatts — and that became its advantage

While much of the solar market shifted toward utility-scale projects, ENERG.MD stayed focused on residential and mid-sized solar installations in Moldova.

ENERG.MD: компания, которая не ушла за мегаваттами — и превратила частную солнечную энергетику в свою нишу

ENERG.MD не ушла за большими мегаваттами: компания делает ставку на частную солнечную энергетику и строит системы, рассчитанные на десятилетия

ENERG.MD — De la proiecte rezidențiale la sisteme de stocare: 50 MW construiți pe nișa în care credem

ENERG.MD, parte a Grupului TELSI, livrează solar rezidențial și industrial în Moldova. 50 MW în portofoliu, echipamente premium și o nouă direcție: stocarea energiei

După 1 GW regenerabil instalat, Moldova se lovește de următorul perete: nu are unde stoca energia

Ministerul Energiei caută scheme de sprijin pentru baterii, după ce regenerabilele au depășit 1 GW instalat, iar sistemul are nevoie de circa 600 MWh de stocare

SIMILARE

ENERG.MD — De la proiecte rezidențiale la sisteme de stocare: 50 MW construiți pe nișa în care credem

ENERG.MD, parte a Grupului TELSI, livrează solar rezidențial și industrial în Moldova. 50 MW în portofoliu, echipamente premium și o nouă direcție: stocarea energiei

După 1 GW regenerabil instalat, Moldova se lovește de următorul perete: nu are unde stoca energia

Ministerul Energiei caută scheme de sprijin pentru baterii, după ce regenerabilele au depășit 1 GW instalat, iar sistemul are nevoie de circa 600 MWh de stocare

Ministerul Energiei: clarificăm exproprierile terenurilor ca să accelerăm proiectele liniilor electrice

Ministerul Energiei intră în ședința Guvernului din 13 mai cu o intervenție legislativă care...

CET Nord deschide o oportunitate de investiție privată: 70 MW de baterii de stocare a energiei la Bălți

CET Nord a lansat licitația pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice de 70 MW pe platforma centralei termoelectrice din Bălți

Petrol sub pășuni: povestea necunoscută a zăcămintelor din sudul Moldovei

La Văleni, raionul Cahul, funcționează singurele zăcăminte de petrol din Republica Moldova — descoperite în anii 1950 de geologii sovietici și exploatate aproape neîntrerupt...

ULTIMA ORĂ | ANRE a aprobat noul regulament de racordare la rețelele electrice

ANRE a aprobat, pe 6 mai 2026, noul Regulament privind racordarea la rețelele electrice...

UE validează planul Moldovei pentru securitatea electrică a sezonului estival

UE a aprobat planul energetic de vară al Moldovei. Peste 50% din electricitate vine din import în sezonul cald

Energocom a cumpărat în aprilie energie cu aproape 13 milioane de euro mai puțin

În aprilie, Energocom a achiziționat 333.493 MWh de energie electrică. La costul anunțat de 110,85 euro/MWh, valoarea energiei cumpărate se ridică la aproximativ 36,97 milioane de euro.

Magistrala energetică Strășeni–Gutinaș devine proiect strategic de utilitate publică

Ministerul Energiei a anunțat că linia electrică aeriană de 400 kV Strășeni–Gutinaș va dobândi statutul de proiect strategic de utilitate publică de interes național — cel mai înalt rang administrativ pe care îl poate primi o investiție în infrastructura energetică a Republicii Moldova.