Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Detalii despe noile prevederi ale Legii a surselor de energie regenerabilă

Dacă în sistemele energetice tradiționale, consumatorul nu știa ce se întâmplă în spatele prizei, odată cu dezvoltarea energiei regenerabile consumatorul poate genera energia proprie și are un rol mult mai activ în piața energetică.

Problema sistemului energetic din Moldova e specificul consumului – o mare parte revine gospodăriilor casnice, care dimineața sau seara consumă foarte mult, iar noaptea foarte puțin, în timp ce industria are un consum de doar 15%.

Vârfurile de consum sunt acoperite din energie de echilibrare, mult mai scumpă. De aceea e nevoie de a echilibra curba de consum, prin electrificare (inclusiv a transportului, sistemelor de încălzire/răcire) schimbarea comportamentului consumatorilor, inclusiv prin tarife diferențiate sau prin instalarea de baterii sau acumulatoare.

O altă problemă este cantitatea de energie regenerabilă care poate poate fi integrată în rețea. Dacă vom produce mai multă energie verde decât putem consuma, aceasta va pleca în rețeaua României sau a Ucrainei fie gratuit, fie Moldova va trebui să plătească pentru dezechilibrarea sistemului. Dacă se generează mai puțină energie decât se consumă, aceasta va curge din țările vecine, însă la preț de bursă.

Aceste probleme sunt abordate în noua lege a surselor de energie regenerabilă, elaborată de Ministerul Energiei și aprobată astăzi de Parlament. Legea a fost elaborată cu sprijinul Comunității Energetice Europene și transpune legislația Uniunii Europene în Republica Moldova.

UE și PNUD susțin Republica Moldova să depășească criza energetică și, pe termen lung, să asigure securitatea energetică a țării și accesul populației la energie sustenabilă și accesibilă.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

Energie eoliană cu stocare: noua licitație a Ministerului Energiei și miza statutului de producător eligibil mare

Ministerul Energiei transmite spre consultare publică proiectul documentației de licitație pentru acordarea statutului de...

UCIPE a lansat licitația pentru sistemul digital care va emite certificatele de performanță energetică a clădirilor

Republica Moldova se pregătește să treacă la un nou nivel în modul în care...

Guvernul aprobă astăzi noi reguli la compensațiile la energie

Guvernul urmează să aprobe astăzi, în aceeași ședință, un nou proiect care modifică Regulamentul...

Guvernul va aproba astăzi cei 25 de milioane de euro împrumut pentru tranziţia energetică verde a Moldovei

Astăzi, în şedinţa Guvernului, ministrul finanţelor, Andrian Gavriliţă, susţine proiectul de hotărâre prin care...

SIMILARE

Decomisionare fără surprize: Ministerul Energiei propune metodologia pentru centralele fotovoltaice

Mai devreme sau mai târziu, sutele de parcuri fotovoltaice din Moldova își vor încheia...

Schimbări la regulamentul licitațiilor pentru producător eligibil mare

Moldova a intrat în faza a doua a tranziției energetice: după prima licitație de...

Regulamentul licitațiilor PEM 2025: integrare BESS la eolian, termene de punere în funcțiune și garanții corelate cu capacitatea

Guvernul pregătește ajustarea Regulamentului care guvernează licitațiile pentru oferirea statutului de „producător eligibil mare”...

Se pregătesc regulile pentru Sistemul național de eficiență energetică

Ministerul Energiei vrea să stabilească, printr-o hotărâre de Guvern aflată în pregătire, regulile de...

Miercuri pe agendă: componența Comisiei care deschide sandbox-ul energetic

În ședința Guvernului de miercuri, 20 august 2025, ora 10:00, va fi examinat proiectul...

Noile cote RES până în 2030: 170 MW eolian cu baterii obligatorii și net-metering legat de consum

Ministerul Energiei a deschis pe particip.gov.md consultarea publică pentru proiectul de hotărâre care fixează...

ULTIMA ORĂ! Fotovoltaicele urcă energia verde la aproape jumătate din consumul Moldovei!

Pe 29 iunie, Moldova a bifat un moment spectaculos: 48 % din toată electricitatea...

Constantin Borosan despre calendarul licitațiilor și lansarea piețelor de echilibrare: Stocarea devine noul standard pentru regenerabile

Sectorul energetic al Republicii Moldova traversează o perioadă-pivot: la trei ani după sincronizarea de...

UE și BERD caută experți pentru CNED și Moldelectrica

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în colaborare cu Uniunea Europeană, a lansat...