Ministerul Energiei a publicat pentru consultări publice proiectul Planului Național Integrat pentru Energie și Climă (PNIEC) 2025-2040, document care reprezintă o foaie de parcurs pentru realizarea obiectivelor de decarbonizare a țării.
PNIEC a fost elaborat cu sprijinul Uniunii Europene prin Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova, și setează țintele privind energia regenerabilă, eficiența energetică și emisiile de gaze cu efect de seră. Documentul reprezintă un angajament juridic al Republicii Moldova și vizează doar angajamente privind teritoriul controlat de autoritățile constituționale.
Astfel, către anul 2030, Moldova se angajează să aibă o pondere de 27% a energiei regenerabile în consumul final de energie; să mențină creșterea consumului primar de energie la nivelul de 3000 ktep și consumul final de energie la nivel de 2800 ktep; să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 68,6% față de anul 1990.
PNIEC e structurat după cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice și descrie politicile publice și investițiile preconizate pentru a atinge țintele setate în fiecare dintre aceste dimensiuni:
- Securitate energetică;
- Piață internă a energiei;
- Eficiență energetică;
- Decarbonizare;
- Cercetare, inovare și competitivitate.
Documentul a fost transmis și Secretariatului Comunității Energetice pentru coordonare și urmează a fi aprobat în vara acestui an. Planul poate fi consultat pe particip.gov.md (https://t.ly/921ES), iar pe data de 16 februarie curent va fi suspus dezbaterilor publice cu părțile interesate.