Premier Energy contrazice ANRE: Avizele sunt emise legal, problema e cadrul normativ

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat, în data de 9 aprilie 2025, un comunicat în care anunță identificarea unor nereguli în procesul de racordare a centralelor de energie regenerabilă la rețelele electrice. Verificările au vizat trei operatori din sectorul energetic, inclusiv ÎCS „Premier Energy Distribution” SA.

Potrivit ANRE, în cazul Premier Energy Distribution, au fost constatate situații în care avizele de racordare ar fi fost emise pentru centrale cu capacități de până la 1 MW, pe terenuri cu suprafețe „nesemnificative sau imposibil de utilizat din punct de vedere tehnic”, fără a exista o justificare clară a amplasării sau fezabilității tehnice. De asemenea, autoritatea a semnalat lipsa unor criterii unice și transparente de analiză a dosarelor de racordare, precum și riscuri legate de tranzacționarea drepturilor asupra avizelor deja emise. ANRE a recomandat operatorilor revizuirea internă a procedurilor și alinierea acestora la principiile de transparență și nediscriminare.

RENERGY

Poziția oficială Premier Energy Distribution

În reacție la constatări, Premier Energy Distribution s-a expus pe marginea comunicatului ANRE, precizând că a transmis deja toate explicațiile necesare autorității de reglementare și că va respecta recomandările formulate, acționând în conformitate cu legislația în vigoare.

Compania subliniază că, în procesul de emitere a avizelor de racordare pentru centralele din surse regenerabile, respectă strict cadrul legal și nu poate acționa discreționar sau pe baza unor criterii subiective. Operatorul nu are temei juridic pentru a respinge cereri în situația în care sunt prezentate acte valabile privind dreptul de folosință a terenului și nici pentru a contesta documente emise de autoritățile publice locale. În absența unor reglementări clare privind dimensiunea minimă a terenurilor raportate la capacitatea instalației sau la tehnologiile utilizate, deciziile nu pot fi arbitrare. De asemenea, compania precizează că modificările legale ale acționarilor unei societăți nu justifică revocarea unui aviz deja emis.

Necesitatea clarificărilor legislative

Premier Energy consideră că este necesară o actualizare a cadrului normativ pentru racordarea la rețea a proiectelor din surse regenerabile. În opinia companiei, acest lucru ar asigura predictibilitate, ar reduce riscurile de interpretare subiectivă și ar contribui la atragerea investițiilor sustenabile în sectorul energetic.

Compania amintește că, încă din mai 2024, a semnalat public riscul blocării dezvoltării proiectelor verzi din cauza nevalorificării capacităților de racordare deja rezervate de unii dezvoltatori. Această practică, potrivit operatorului, afectează eficiența sistemului și limitează accesul altor investitori.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

SIMILARE

WindRise Plus mai aduce o unitate de stocare: BESS de 5 MWh instalat la Bujor, integrarea urmează

WindRise Plus a adus pe amplasament sistemul de stocare destinat parcului fotovoltaic din satul...

Moldova și Ucraina vor să extindă capacitatea de schimb a energiei electrice cu țările din regiune

Pe 9 aprilie, directorii și specialiștii operatorilor sistemelor de transport al energiei electrice din...

Europa forțează integrarea energetică în Sud-Est: reguli comune la gaze și cuplare rapidă a piețelor de electricitate înainte de aderare

Parlamentarii discută în aceste zile despre un subiect fin, dar urgent: cum își securizează...

Interviu cu Romeo Lopotenco: proiectele QGROUP, huburile energetice și presiunea pe infrastructura rețelelor

În ultimii ani, Moldova a atras investiții tot mai consistente în zona energiei verzi,...

ANRE umblă în Codul rețelelor de gaze naturale: acestea pot tranzita Moldova fără să intre în piață

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat un set de modificări la Codul...

Sergiu Tofilat: Jumătate dintre producătorii de energie regenerabilă riscă falimentul

Acest material reprezintă o preluare și o analiză a unei opinii publice. Punctele de...

FEE Nord cere aprobarea costurilor de bază pentru 2026, estimate la peste 77 mil. lei

S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să...

ANRE începe reglementarea partajării energiei electrice: un nou model în care consumatorii pot împărți curentul produs local

ANRE a deschis procedura prin care va elabora condițiile de participare la partajarea energiei...

Carolina Novac pentru PV Magazine: Energia solară intră în prima linie a securității energetice

Din interviul pentru PV Magazine se vede că, pentru Carolina Novac, discuția despre fotovoltaice...