Logo and Ticker
CHISINAU 18/05/2025 22:56
spot_imgspot_img

Stare de urgență în Republica Moldova: Măsuri pentru gestionarea crizei energetice și pregătirea sezonului de iarnă

Începând de astăzi, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență, care a fost instituită pe o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost aprobată de Legislativ după ce săptămâna trecută prim-ministrul Dorin Recean a solicitat Parlamentului instituirea stării de urgență în Republica Moldova, ca urmare a necesității de a gestiona eficient situația energetică pe malul drept al Nistrului, precum și în contextul unei potențiale crize umanitare în regiunea transnistreană. 

În acest context, autoritățile au definitivat măsurile de pregătirile pentru sezonul de încălzire 2024 – 2025 și de atenuare a impactului în caz de sistare a furnizării gazelor naturale de către Gazprom pe malul stâng al Nistrului, începând cu 1 ianuarie 2025.

Măsurile adoptate vizează, printre altele, utilizarea coridoarelor verzi pentru transportul de ajutoare umanitare și echipamente pe malul stâng al Nistrului, un regim simplificat de evacuare a persoanelor cu cetățenie străină, precum și reglementări privind importul și utilizarea cărbunelui, pentru a face față situației din sectorul energetic.

Pentru malul drept au fost finalizate achizițiile de gaze naturale pentru întreg sezonul de iarnă, iar stocurile de gaze pentru începutul anului 2025 sunt estimate la aproximativ 110 milioane de metri cubi, suficient pentru a acoperi cerințele de consum și pentru a asigura un stoc de securitate necesar țării.

În ceea ce privește energia electrică, discuțiile dintre „Energocom” și companiile „Nuclearelectrica” și „OMV Petrom” sunt în curs pentru suplimentarea importurilor de energie electrică, iar autoritățile au consolidat eforturile pentru creșterea producției interne de energie. Asta înseamnă că, S.A. „Termoelectrica” și S.A. „CET-Nord” au raportat capacități de producție suplimentare pentru a asigura alimentarea continuă cu energie termică în municipiile Chișinău și Bălți. De asemenea, „Moldelectrica” a testat cu succes funcționarea în regim insular a liniilor de interconectare cu România și lucrează la majorarea capacității de import de energie electrică, în colaborare cu rețeaua europeană ENTSO-E.

În prezent, capacitatea de import de energie electrică din Uniunea Europeană a Republicii Moldova este insuficientă pentru a acoperi cerințele de consum în orele de vârf. De asemenea, interconectarea cu rețeaua electrică din România este vulnerabilă la întreruperi, având în vedere că linia electrică Isaccea-Vulcănești traversează teritoriul Ucrainei și este expusă riscurilor de atacuri asupra infrastructurii energetice.

În această perioadă, autoritățile din Republica Moldova au solicitat reluarea activității Centrului de Dirijare în Situații Excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale, care va asigura managementul situației energetice în caz de posibile deconectări ale energiei electrice, care vor fi anunțate neîntârziat pe canalele oficiale ale Guvernului, inclusiv în contextul unor atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina, sau în absența unui contract de furnizare a energiei electrice cu MGRES.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img

ȘTIRI RECENTE

TEN-E, noul „cod rutier” al rețelelor de energie. De ce își schimbă Moldova regulile în infrastructura energetică

Ministerul Energiei inițiază modificarea Legii energiei nr. 174/2017 pentru a introduce în legislația națională...

Seara campionilor energiei verzi: Gala Moldova Eco Energetică 2025

Pe 5 decembrie 2025, de la ora 17:00, la Digital Park din Chișinău are...

ANRE vrea să rescrie mecanismul de flexibilitate la gaze: capacități repartizate după volumul real și plafon de 80% pentru jucătorii mari

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează în dezbatere publică un nou proiect de...

REVISTA PRESEI RENERGY: 24–29 Noiembrie 2025

Săptămâna 24–29 noiembrie a adus un amestec intens de clarificări, reforme și proiecte noi,...

SIMILARE

TEN-E, noul „cod rutier” al rețelelor de energie. De ce își schimbă Moldova regulile în infrastructura energetică

Ministerul Energiei inițiază modificarea Legii energiei nr. 174/2017 pentru a introduce în legislația națională...

Seara campionilor energiei verzi: Gala Moldova Eco Energetică 2025

Pe 5 decembrie 2025, de la ora 17:00, la Digital Park din Chișinău are...

Vladislav Papanaga: Energia inteligentă — noul standard de diversificare a afacerilor

Autor: Vladislav Papanaga, antreprenor, fondator QGroup Deficitul energetic ca fereastră de oportunitate Energia nu este doar...

ODA va finanța companiile care intră în comunități de energie regenerabilă

Mâine se aprobă proiectul de hotărâre a Guvernului privind semnarea Acordului de grant pentru...

Ministerul Energiei: Doi oameni noi în Comisia pentru licitațiile eoliene

Ministerul Energiei a completat, în sfârșit, locurile rezervate societății civile în Comisia de licitații...

Grid-forming obligatoriu pentru stocarea de energie și regenerabilele de peste 1 MW în Europa

Europa se pregătește să schimbe regulile jocului pentru stocarea de energie și pentru centralele...

Ministerul Energiei lansează două proiecte de regulamente pentru controlul încălzirii și ventilării în clădiri

Ministerul Energiei a pornit, în aceeași zi, două inițiative care vor schimba felul în...

LEA Vulcănești–Chișinău: șantierul se închide, linia intră în faza de testare și energizare treptată

Lucrările la Linia Electrică Aeriană (LEA) Vulcănești–Chișinău ajung la aproximativ 99% progres fizic. Constructorul...

Cel mai mare parc fotovoltaic propriu al Simtel, de 52 MWp la Giurgiu, intră în exploatare săptămâna aceasta

Simtel deschide, la Giurgiu, un nou capitol în povestea energiei regenerabile din România: cel...