O nouă serie de discuții pe subiectul Planului de gestionare a Districtului Bazinului Hidrografic Nistru

Astăzi în cadrul Ministerului Mediului a fost organizată o nouă rundă de consultări publice pe marginea proiectului Planului de Gestionare a Districtului Bazinului Hidrografic Nistru, ciclul II, pentru anii 2024-2029 (PGDBHN).

Prezentă la consultări, ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a apreciat interesul societății civile, mediului academic, autorităților de stat și a partenerilor de dezvoltare față de politicile de gestionare a bazinului fluviului Nistru, subliniind că acest efort comun trebuie să se finalizeze cu un document calitativ, funcțional, care să aducă rezultate.

Participanții la discuții și-au expus opiniile privind problemele din domeniul gestionării resurselor de apă, venind cu propuneri pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Proiectul a fost de asemenea consultat la nivel regional cu reprezentanții autorităților publice locale, organizațiile de mediu și unitățile teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în cadrul audierilor publice regionale. Evenimentele au avut loc la Soroca și Căușeni pe 28-29 septembrie.

În cadrul sesiunilor de consultări publice a fost prezentată informația privind starea actuală a resurselor de apă în Districtul Nistru, problemele identificate, dar și soluțiile de ameliorare.

Elaborarea Planului de Gestionare al Districtului Bazinului Hidrografic Nistru, ciclul II, este realizată cu suportul Proiectului PNUD Moldova „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, de AO ”Oikumena”, cu sprijinul financiar al Suediei.

PGDBHN are drept scop sporirea protecției și îmbunătățirea calității resurselor de apă, prin intermediul unui set de măsuri care presupun reducerea și prevenirea poluării apelor cu substanțe periculoase, îmbunătățirea stării și potențialului hidromorfologic al corpurilor de apă de suprafață, atenuarea consecințelor schimbărilor climatice și a dezastrelor naturale, îmbunătățirea cadrului de reglementare și a mecanismelor de aplicare a acestuia.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
spot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

ULTIMA ORĂ | Moldova iese din starea de urgență energetică — urmează starea de alertă pentru 60 de zile

Guvernul a aprobat acum câteva minute în urmă, în ședința Executivului, hotărârea prin care...

Solar Energy Bucharest Summit începe peste două zile, la Palatul Parlamentului

Peste două zile la București începe a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit,...

Moldova vrea să iasă din Tratatul Cartei Energiei

Guvernul, prin Ministerul Energiei și Ministerul Afacerilor Externe, pregătește documentul care deschide formal procedura...

SIMILARE

Alertă de poluare în Chișinău și Bălți: Aerul a devenit mai toxic în ultimele zile

În ultimele zile, calitatea aerului în Chișinău și Bălți a fost afectată de condițiile...

Ministerul Mediului: Un nou cadru normativ pentru monitorizarea și gestionarea calității aerului în Moldova

În contextul tot mai accentuat al preocupărilor pentru calitatea aerului și sănătatea publică, Ministerul...

Ministerul Mediului reglementează taxele pentru obținerea acordului de mediu

Ministerul Mediului anunță publicul interesat că procesul de definitivare a proiectului hotărârii Guvernului pentru...

Guvernul examinează un proiect pentru crearea unui sistem digital avansat de gestionare a informațiilor climatice

În ședința de Guvern de mâine, Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, va prezenta Proiectul de...

Mâine, Guvernul va decide asupra noilor criterii pentru biocombustibili și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Pe fondul eforturilor internaționale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și...

Ministerul Mediului va planta 4000 de hectare de pădure în 2024

Astăzi, în localitatea Mălăiești, raionul Orhei, Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu Victor Durbală,...

Grant de 4,34 milioane de euro pentru gestionarea deșeurilor

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova...

Guvernul va lansa un cadru legislativ pentru protecția mediului și sănătății publice

Ministerul Mediului din Republica Moldova a anunțat organizarea unei consultări publice între 10 și...

200 de milioane de euro de la BEI pentru Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova: Proiect de împădurire și reabilitare a 63.200 de...

Guvernul a aprobat semnarea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI)...