La final de iulie 2025, Republica Moldova a trecut un prag simbolic: capacitatea instalată din surse regenerabile (E-SER) a ajuns la 784,09 MW, ceea ce înseamnă un plus de 204,7 MW față de sfârșitul anului trecut. Este, pe scurt, cel mai puternic avans anual de până acum și un semn clar că piața a intrat într-o fază de maturizare accelerată.

Cine trage piața în sus

Soarele conduce detașat. Instalațiile fotovoltaice însumează 545,61 MW, adică 70% din tot parcul E-SER. Vântul a recuperat puternic în ultimii doi ani și a urcat la 214,58 MW, echivalentul a 27% din total. Hidroenergia rămâne o componentă de sistem, nu un motor de creștere, cu 16,75 MW instalați, iar biogazul contabilizează 7,16 MW. Imaginea de ansamblu este limpede: investițiile s-au orientat către tehnologiile cu costuri de capital tot mai mici, termene scurte de realizare și bancabilitate ridicată, exact definiția fotovoltaicului în 2023–2025, cu eolianul pe locul doi.

Un semn al maturității este ponderea mare a producătorilor care vând direct pe piața liberă. Nu mai puțin de 445,23 MW, adică 57% din total, operează fără sprijin reglementat, ceea ce arată că proiectele se închid financiar la prețurile și la profilul de producție actuale. Restul portofoliului este ancorat în scheme de susținere care și-au dovedit eficiența în faza de lansare a pieței: 141,61 MW sunt în tarif fix conform Legii 10/2016, 33,24 MW vin din schema istorică a Legii 160-XVI/2007, iar segmentul prosumatorilor a crescut spectaculos prin contorizare netă (115,31 MW) și facturare netă (48,71 MW). Împreună, mecanismele reglementate au dus la instalarea a circa 338,9 MW, iar prosumatorii însuși reprezintă 21% din tot portofoliul național, un indicator sănătos de democratizare a producției.

O capacitate fotovoltaică dominantă înseamnă producție abundentă în orele de prânz și sezonalitate pronunțată iarna-vara. Eolianul, cu un profil mai nocturn și mai uniform, compensează parțial vârfurile fotovoltaice și reduce necesarul de import în perioadele de vânt. Hidro și biogazul adaugă flexibilitate și energie dispecerizabilă, chiar dacă la scară mică. Pe partea de rețea, creșterea de peste 200 MW într-un an pune presiune pe nodurile de 110 kV și pe necesarul de servicii de echilibrare. Cu cât ponderea energiei variabile crește, cu atât devine mai scumpă „ultima megawatt-oră” integrată fără soluții de stocare, management al consumului și digitalizare a rețelei.

Țintele pentru 2030: suntem pe traiectorie, dar nu pe pilot automat

Obiectivul național de cel puțin 27% energie din surse regenerabile în consumul final brut și minimum 31,2% din consumul final de electricitate din surse regenerabile nu mai par ambiții teoretice. Cantitatea instalată de astăzi creează o bază solidă pentru a atinge țintele, însă transformarea capacităților în producție efectivă depinde de calitatea resursei, de curba cererii, de pierderile în rețea și, în ultimă instanță, de modul în care reușim să mutăm consumul spre orele cu producție verde. Aici intră în joc tarifele dinamice, programele de răspuns la cerere pentru industrie și clienții mari, precum și electrificarea inteligentă a unor consumuri noi, de la pompe de căldură la flote de vehicule electrice.

Unde mai putem câștiga viteză

Următorul pas logic este să actualizăm cadrul legal astfel încât stocarea să devină investiție eligibilă, clar definită și bancabilă. O piață a agregatorilor care să valorifice flexibilitatea prosumatorilor și a clienților industriali ar reduce costul de echilibrare și ar elibera capacitate în nodurile sensibile. Licitațiile competitive pe contracte pentru diferență, cu tranșe dedicate pentru eolian și pentru proiecte hibrid cu stocare, ar asigura un pipeline previzibil pentru 2026–2028 și ar împinge prețurile spre zona eficientă. În paralel, deblocarea rapidă a autorizațiilor, standardizarea racordărilor și investițiile prioritizate în stații și linii de 110/330 kV vor decide câți dintre megawații anunțați devin realitate operațională.

Cifrele din iulie 2025 arată o dublă maturizare. Pe de o parte, investitorii merg tot mai mult pe piața liberă, semn că modelele de business sunt robuste fără subvenții generoase. Pe de altă parte, prosumatorii nu mai sunt un fenomen marginal, ci o piesă de 21% din puzzle, cu impact vizibil în vârfurile de la prânz. Dacă adăugăm stocarea, flexibilitatea consumului și modernizarea accelerată a rețelei, Moldova nu doar că își poate atinge țintele pentru 2030, dar își poate construi și o reziliență energetică reală, cu mai puține riscuri la import și cu prețuri mai stabile pentru economie și populație. Într-un cuvânt, tranziția nu mai este o promisiune, ci o operațiune în plină desfășurare.