Tuesday, May 28, 2024
18.2 C
Chișinău
spot_imgspot_img

Strategii de eficiență energetică pentru Moldova, discutate la „Investor Connect 2023”

spot_imgspot_img

În căutarea unor soluții pentru creșterea eficienței energetice, Moldova explorează mai multe opțiuni de alternativă funcționale deja la nivel internațional. În cadrul „Investor Connect 2023 – Studiu de caz: Energia geotermală” , care a avut loc vineri, 1 decembrie – au fost invitați experți din Islanda pentru a împărtăși din experiența lor de transformare a Islandei în țara care utilizează 100% din energia termică din surse regenerabile.

Poate Republica Moldova să utilizeze energia geotermală? Care ar putea fi impactul instalațiilor geotermale pentru țara noastră? Ce instrumente de finanțare pentru dezvoltarea proiectelor eficiente energetic sunt disponibile în prezent în Moldova? Ce perspective poate oferi energia geotermală în dezvoltarea durabilă a țării? Acestea și multe subiecte importante au fost discutate la Investor Connect 2023, eveniment la care au participat peste 70 de experți locali și internaționali, oficiali guvernamentali, antreprenori sau oameni de afaceri interesați de domeniu. În cadrul sesiunilor de networking, participanții au descoperit oportunitățile viabile de dezvoltare în domeniu, stabilind premisele unei colaborări între sectorul geotermal islandez și comunitatea locală de oameni de afaceri.

„Investor Connect este un eveniment important pentru noi, în special pentru toți actorii implicați în promovarea tehnologiilor regenerabile din Republica Moldova. Energia geotermală a fost unul dintre subiectele mai puțin discutate pe parcursul ultimilor ani, unul din motive fiind accesul la acest tip de energie, din punct de vedere al  costurilor, nu neapărat din punct de vedere a potențialului, pentru că acest potențial în Moldova este și urmează să fie valorificat. Vorbim de o tehnologie relativ nouă pentru noi ca piață, însă deja avem exemple unde aceste tehnologii sunt utilizate, și noi ne propunem ca în viitor, să fie promovate și utilizate în toate sectoarele economiei naționale. Aceasta este o oportunitate unică de a face schimb de experiență cu partenerii noștri, cu cei implicați în producerea și utilizarea tehnologiilor, inclusiv în finanțarea acestor tipuri de proiecte bazate pe energia regenerabilă, ca să putem aduce tehnologia la noi și să valorificăm acest potențial pe care îl avem.” – Balan Manole, director adjunct, Agenția pentru Eficiență Energetică

 

„GCIP este un program care susține antreprenorii Cleantech care au idei inovatoare în sectorul tehnologiilor ecologice, cu un anumit interes pe schimbările climatice. Și aici sunt trei linii de intervenție: accelerarea antreprenorilor și afacerilor deja create și facilitarea investițiilor,  dezvoltarea capacităților ecosistemelor naționale, care includ mai multe părți interesate și  facilitarea colaborării internaționale și crearea conexiunilor între țări. Acest eveniment este extrem de important, pentru că încearcă să acopere aceste 3 linii de intervenție: oferă o platformă unde antreprenorii pot să demonstreze soluțiile în sectorul tehnologiilor geotermale, au ocazia să cunoască investitori, iar investitorii au oportunitatea să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul tehnologiilor geotermale.”- Olga Rataj, UNIDO, GCIP Global Programme Manager

Expertiză și practici internaționale, pentru un viitor energetic durabil 

La „Investor Connect 2023” au fost invitați specialiști din domeniul energetic din țară, dar și reprezentanții uneia dintre cele mai renumite companii islandeze specializate în energia geotermală –  ÍSOR (Iceland GeoSurvey). Cu peste 20 de ani de expertiză în explorarea, dezvoltarea și utilizarea energiei regenerabile la nivel de țară și chiar global, experții de la ÍSOR au venit la eveniment pentru a discuta cu specialiștii  despre pașii – cheie în dezvoltarea acestei surse de energie, începând de la explorarea terenului și evaluarea acestuia, până la implementare și impact. Prezentările lor au evidențiat beneficiile și importanța practicilor sustenabile în proiectele geotermale, oferind exemple din experiența și practica internațională.  

„În Islanda noi folosim multe resurse geotermale, de temperaturi ridicate și joase. ÍSOR a fost implicată în majoritatea proiectelor geotermale din Islanda, atât în producerea de energie, cât și în utilizarea directă a fluidelor geotermale. Am fost implicați și în zona Caraibelor, Americii Centrale și Africii de Est. Utilizarea de succes a energiei geotermale este ceva la ce am excelat în ultimele câteva decenii, dar serviciile noastre se referă mai mult la identificarea resurselor.  A fost foarte important pentru noi să folosim resursele naturale, e un lucru bun pentru mediu. Ceea ce am evidențiat mereu este că trebuie să ne gestionăm resursele în mod durabil și echilibrat, iar astfel, le vom putea utiliza timp de decenii sau chiar secole. Nu știu foarte multe despre resursele geotermale din Moldova, dar am aflat că aveți izvoare termale cu temperaturi de 30-50 °C, și asta arată că există posibilitatea de a folosi energia geotermală în Moldova.” – Bjarni RICHTER, șeful departamentului de dezvoltare a afacerilor și marketing la Iceland GeoSurvey (ÍSOR)

„Islanda are rolul de frunte în Europa în utilizarea resurselor de energie regenerabile. Un avantaj al acestora sunt emisiile reduse ale dioxidului de carbon, dar și faptul că  suprafețele de pământ utilizate sunt destul de reduse, comparativ cu resursele de energie solară și eoliană. În Islanda, tehnologia geotermală s-a dovedit a fi de lungă durată, sustenabilă și este aplicată în mai multe industrii. Utilizarea energiei geotermale nu este periculoasă, în Islanda avem fântâni de producție chiar în apropiere de hoteluri, ambasade, locații precum Bursa de Valori, cartiere rezidențiale ș.a. Mereu există, desigur, riscul de a extenua această sursă de energie, în regiunile unde pământul utilizat are de suferit, de aceea este importantă monitorizarea și gestionarea eficientă a acestor situații.” – Daði Þorbjörnsson, consultant senior în domeniul energiei geotermale la Iceland GeoSurvey (ÍSOR)

 

Despre „Investor Connect 2023”

„Investor Connect 2023: Studiu de caz: Energia Geotermală” a fost organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, Programul Global de Inovație în Tehnologii Curate din Moldova (GCIP Moldova) și Fondul Global de Mediu (GEF), pentru a facilita parteneriatele strategice în domeniu și a crea platforme de conexiune între inovatori și sursele de finanțare, esențiale pentru avansarea și implementarea soluțiilor geotermale.

RECENTE

Conferință națională la Chișinău: potențialul comunităților energetice în Moldova și recomandări pentru politici publice

Pe 27 mai 2024, la Chișinău, a avut loc o conferință națională organizată de...

Ministerul Energiei analizează opțiuni de finanțare pentru modernizarea energetică a blocurilor multietajate

Ministerul Energiei și USAID, prin intermediul Proiectului MESA, au organizat un atelier pentru identificarea...

Ministerul Energiei propune majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale la 47,1 milioane m³ începând cu 1 octombrie 2024

În cadrul ședinței Guvernului care va avea loc pe 29 mai, ministrul Energiei, Victor...

Proiect de dispoziție pentru instituirea comisiei de licitație privind statutul de producător eligibil mare

În ședința Guvernului Republicii Moldova programată pentru 29 mai 2024, la ora 10.00, ministrul...

RENERGY NEWSLETTER

SIMILARE