Guvernul Republicii Moldova inițiază negocierile de finanțare cu Uniunea Europeană pentru reabilitarea rețelelor de transport electric

Astăzi, în cadrul unei ședințe de guvern, a fost aprobată inițierea negocierilor și semnarea amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, referitor la reabilitarea rețelelor de transport electric ale Î.S. „Moldelectrica”, acord semnat la Chișinău în decembrie 2012.

Acest Addendum reprezintă un tratat interguvernamental și vizează extinderea perioadei operaționale a Acordului de bază cu 2 ani și 9 luni. De asemenea, se propune înlocuirea prevederilor tehnice și administrative din Acordul de finanțare original.

Modificările propuse în cadrul Addendumului nr. 2 includ o nouă dată pentru operaționalizarea acordului, termenul de realizare a lucrărilor, precum și alte detalii legate de obiectivul proiectului, buget, monitorizare și evaluare, comunicare și vizibilitate a proiectului.

Proiectul are un impact semnificativ asupra interconexiunilor rețelelor electrice regionale, contribuind la consolidarea acestora și dezvoltarea comerțului regional de energie electrică.

Reabilitarea rețelelor de transport electric va aduce beneficii economice și de mediu, reducând pierderile tehnice în sistemul electric și având un impact pozitiv asupra mediului prin înlocuirea echipamentelor vechi cu altele mai eficiente din punct de vedere energetic.

Inițiativa de a încheia Addendumul nr. 2 a fost susținută de ambele părți, iar semnarea acestuia va facilita modernizarea rețelelor electrice de transport și va consolida interconectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu sistemul electroenergetic european.

Ministerul Energiei va coordona procesul de negociere și semnare, iar textul Addendumului va fi în limba engleză. Semnarea acestuia va avea loc între Prim-ministrul Republicii Moldova și reprezentantul Comisiei Europene pentru Vecinătate și Construcții Instituționale.

Aprobarea și semnarea Addendumului nr. 2 la Acordul de Finanțare reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova și în consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană în domeniul energetic.

Q Group Banner
spot_imgspot_img
Q Group Banner

ȘTIRI RECENTE

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...

ULTIMA ORĂ | Victor Bînzari pleacă de la Energocom

Victor Bînzari anunță că își încheie activitatea la Energocom Furnizare, după o perioadă în...

Analiza Renergy: proiectele ANRE pentru 2026 indică o tendință descendentă a tarifelor la energie electrică

ANRE a publicat pentru consultări publice proiectele de calcul pentru toate componentele principale ale...

Energocom a cumpărat mai puțină energie în februarie și la un preț mai mic decât în ianuarie

Cele mai recente date publicate de Energocom arată că, în februarie 2026, compania a...

SIMILARE

Legea stocurilor petroliere introduce Entitatea Centrală de Stocare care va administra rezervele strategice ale țării

Proiectul Legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, publicat de Ministerul Energiei pentru consultări...

ULTIMA ORĂ | ANRE va impune licitații pentru capacitatea de racordare și va introduce „racordarea flexibilă” la rețea

ANRE a deschis pentru analiză publică, într-o nouă rundă de consultare, cea mai amplă...

170 MW eolian cu obligație BESS: Ministerul Energiei detaliază calendarul, eligibilitatea și mecanismul de sprijin la Conferința Investitorilor

Ministerul Energiei a transmis invitații către investitori și dezvoltatori interesați de cea de-a doua...

Ministerul Energiei: licitația pentru 170 MW eolian, cu 44 MWh BESS, este oficială; investitorii sunt așteptați pe 29 ianuarie la Chișinău

E oficial: Ministerul Energiei a lansat astăzi licitația pentru construcția centralelor eoliene terestre cu...

Conferința Investitorilor – 29 ianuarie 2026: Ministerul Energiei prezintă regulile licitației pentru eolian și BESS

Ministerul Energiei anunță organizarea Conferinței Investitorilor pe 29 ianuarie 2026, întâlnire dedicată proiectelor de...

Dincolo de GOST: reguli actualizate pentru instalațiile electrice sub 400 kV

Într-un sector în care „merge și așa” se plătește prin avarii, întreruperi și risc...

A fost lansat Registrul electronic al garanțiilor de origine – cartea de identitate a energiei regenerabile din Moldova

ANRE a lansat Registrul electronic al garanțiilor de origine pentru energia regenerabilă – un...